Crotone, echipa condusă de Walter Zenga, a remizat pe „Giuseppe Meazza”, scor 1-1, în etapa a 23-a din Serie A. Adrian Stoian a fost introdus pe teren în minutul 77, el fiind accidentat după meciul cu Cagliari din etapa precedentă. Inter a ajuns la patru egaluri consecutive și poate pierde contactul cu podiumul, dacă Lazio învinge Genoa.
Eder a deschis scorul pentru Inter după 23 de minute. Atacantul gazdelor a punctat dintr-o lovitură de colț executată de Brozovic. Inter a intrat cu avantaj la cabine, dar Crotone a egalat cu 30 de minute înainte de final. Barberis a înscris la aceeași poartă, după o bâlbâială în careul gazdelor. Handanovic a fost învins cu un șut la colțul lung, fiind mascat de coechipieri. Inter n-a reușit să înscrie pentru a doua oară în ultima jumătate de oră, astfel că Zenga pleacă cu un punct de pe terenul pe care a scris istorie în tricoul Interului.
Iar finalul meciului a fost unul emoționant pentru fostul portar. O legendă a Interului, Zenga a fost ovaționat la scenă deschisă de fanii echipei pentru care a scris istorie, apoi și-a stâpânit cu greu lacrimile.
— Inter © (@FcInter1908es) February 3, 2018
Un titlu și două Cupe UEFA a cucerit Zenga în perioada petrecută la Inter, echipă la care și-a început cariera. Pentru Crotone este a treia etapă consecutivă fără înfrângere, după 3-0 cu Hellas Verona și 1-1 cu Cagliari. Lazio se poate desprinde la patru puncte de Inter, dacă învinge Genoa pe teren Olimpico. Roma se poate apropia la un punct de „nerazzurri” dacă învinge Hellas Verona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER