Radu Ștefan: **”BARÇA? Poate e o glumă!”

Redactor:
Alex Boiciuc
Radu Ștefan: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ștefan Radu așteaptă să revină cât mai repede pe teren, după ce
marțea trecută s-a operat cu succes la genunchiul drept. Fundașul
lui Lazio spune într-un interviu acordat Sport.ro că va fi un
suporter imparțial la meciul Stelei de la Napoli și că nu va suferi
în cazul în care roș-albaștrii vor rata calificarea în primăvara
Europa League.

-Fane, cum te simți după operație?

-Sunt bine. Ieri am fost la un control și, din câte am înțeles,
totul a decurs fără probleme. Săptămâna viitoare voi începe
ușor-ușor recuperarea. Pentru început, mă voi antrena într-un
bazin, iar de la începutul anului sper să reintru alături de
colegi.

-S-a lămurit situația ta de la echipa națională după vizita lui
Răzvan Lucescu la Roma?

-Am stat de vorbă cu Răzvan și am clarificat anumite lucruri pe
care el cred că le știa deja. Au fost spuse astfel încât să pară că
aș fi un jucător care ar refuza echipa națională.

-Vei fi apt pentru partida cu Bosnia, din primăvară?

-Cred că da. De la începutul anului sper să mă pregătesc
normal.

-Lucescu a spus că acest meci e decisiv în privința șanselor de
calificare la Euro 2012…

-Da, așa e. Noi, matematic, mai avem șanse și trebuie să profităm
de ele. Câte or fi, 10 la sută, 15 la sută, nu contează. Trebuie să
jucăm până la capăt. Și celelalte echipe din grupă se mai pot
împiedica.

„Nu sunt mulți ca
Mutu”


-Ar fi benefică revenirea lui Mutu printre
tricolori?

-Cu siguranță! Nu trebuie să uităm că Adrian e jucătorul care a
calificat echipa națională de unul singur, iar în momentul de față
nu știu dacă sunt atacanți la fel de valoroși ca el. Chiar și în
Serie A e considerat unul dintre cei mai puternici atacanți.

-Lazio e una dintre revelațiile din Serie A, iar tu ai primit și
banderola de căpitan. Ce a însemnat pentru tine acest
lucru?

-Suntem o echipă pe val și sperăm să terminăm campionatul pe un loc
cât mai bun. Am văzut că s-a acordat foarte multă atenție faptului
că am fost căpitan. A fost un moment fantastic pentru mine. Plăcut
și emoționant, dar pe teren n-am realizat că sunt căpitanul
echipei. Bucuria mai mare a fost după meci.

-S-a tot vorbit despre un transfer al tău în Anglia? Acum a apărut
și varianta Barcelona…

-(râde) Nu știu cât de adevărate sunt aceste zvonuri și cât de
interesate sunt aceste echipe de mine. Dar în acest moment sunt
discuții pentru prelungirea contractului cu Lazio. Eu chiar îmi
doresc să rămân aici, pentru că mi-ar părea rău să plec fix acum
când echipa este în cea mai fastă perioadă.

-Totuși, e vorba de Barcelona…

-Dacă ar fi adevărat, aș fi foarte bucuros. Dar nu prea cred. Poate
e o glumă!

„Nici nu râd, nici nu plâng la Napoli –
Steaua!”


-Vei fi suporterul Stelei în meciul cu Napoli?

-Voi fi imparțial la acest meci. Nu mă bucur dacă se califică, nu
plâng dacă n-o să meargă mai departe în Europa League.

-Cristi Borcea a spus că va ține cu Steaua.

-Da, am văzut că în ultimul timp este o prietenie mare între Cristi
Borcea și Gigi Becali, așa că nu mă surprinde această declarație.
Acum doi-trei ani, Borcea nu prea se bucura când câștiga Steaua.
Și, până la urmă, nu trebuie să ne bucurăm de succesul Stelei ca să
ajungem și noi, dinamoviștii, în grupele Champions League. Cel mai
important e să ajungem prin puterile noastre.

-Cum va fi atmosfera pe „San Paolo”? Tu ai jucat
acolo…

-E un stadion unde fanii fac atmosferă foarte plăcută. Oricum,
steliștii au mai jucat și pe alte stadioane în care suporterii pun
mai multă presiune decât vor pune cei ai lui Napoli. „Anfield Road”
e cel mai bun exemplu.

-Dar echipa cum ți se pare? Care e punctul forte al
napoletanilor?

-Au un atac foarte bun, de cinci stele, cum se zice. În tur, pe
Ghencea, Napoli a subestimat-o pe Steaua, dar la 3-0 a început să
bage piesele „grele”.


Mi-ar părea rău
să plec fix acum, când echipa este în cea mai fastă
perioadă

Ștefan Radu, fundaș Lazio

articol scris de Leo
Badea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc…
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Gigi Becali a numit unul dintre principalii vinovaţi pentru înfrângerea cu Lyon:
Gigi Becali a numit unul dintre principalii vinovaţi pentru înfrângerea cu Lyon: "Un singur jucător dacă era schimbat, puteam să-i…
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
"Rabla" 2025 vine cu schimbări majore. Cât costă o Dacia Bigster cu noile tichete
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu, verdict fără ezitare: Va fi foarte greu să interzici
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu, verdict fără ezitare: Va fi foarte greu să interzici
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Instanţa din Coreea de Sud anulează mandatul de arestare al preşedintelui Yoon
Instanţa din Coreea de Sud anulează mandatul de arestare al preşedintelui Yoon
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
×