S-a umplut de bani: Rădoi, peste Mutu! „A fost cel mai bun sezon”

S-a umplut de bani: Rădoi, peste Mutu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi se află, fără îndoială, la cel mai bănos sezon din
carieră. Acest lucru nu este deloc surprinzător, în condițiile în
care șeicii oferă salarii regești, plus diferite cadouri, în
funcție de determinarea pe care o văd la jucători.

Fostul căpitan al Stelei a tras cartea câștigătoare când a ales Al
Hilal; Rădoi a renunțat la posibilitatea de a face performanțe la
un club din vest, dar din punct de vedere financiar a devenit al
doilea cel mai bine plătit fotbalist român, singurul care îl
depășește la acest capitol fiind Cristian Chivu.

Cu un salariu de 1,7 milioane de euro pe an, fostul număr șase din
Ghencea primește sume importante și din prime.

Pot să spun că a fost cel mai bănos sezon din carieră.
Uite, pentru cele șase meciuri din grupele Ligii Campionilor Asiei,
plus calificarea în sferturi, am luat 30.000 de euro de om. Pentru
titlu, am primit 40.000 de euro, iar pentru câștigarea Cupei
„Coroanei Prințului” am luat încă 25.000 de euro. Aveam promiși și
30.000 de euro pentru „Cupa Regelui”, dar acolo am pierdut în
finală, la penaltiuri. Aici însă, cea mai importantă parte a
banilor vine din salariu, plus că primești diverse cadouri din
partea șeicilor pentru fiecare performanță

Chiar și așa, internaționalul român se gândește și la cariera sa,
așa că ar dori un transfer în Europa, la o echipă de top. Mai multe
echipe s-au interesat de serviciile lui, dar având în vedere
pretențiile foarte mari ale oficialilor lui Al Hilal, e greu de
crezut că mutarea se va concretiza în această vară.

Eu am ceva oferte, dar este greu să plec acum. Mai am doi
ani contract și vor pe mine 8-9 milioane de euro. E greu de crezut
că va fi vreun club care să achite atât. Sunt niște tatonări cu
echipe din Europa, dar nimic concret.

1,2
milioane de euro pe an este salariul lui Adrian Mutu la Fiorentina,
după ce gruparea viola i-a înjumătățit salariul. Totuși,
„Briliantul” are un atu important, câștigând sume importante din
vânzarea imaginii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio cutremurător. Era însărcinată cu al doilea copil. Angy Morad: „Mor, iertați-mă”
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio…
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga:
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga: "Nu mă duc. Doar câţiva comentatori sunt agreaţi…
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire la cazul fraților Tate
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire…
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Taxă de poluare pentru românii cu mașini vechi. Cât de mare va fi noul impozit auto anual
Taxă de poluare pentru românii cu mașini vechi. Cât de mare va fi noul impozit auto anual
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în 2025
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în…
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
×