Chiricheș, schimbat la pauză, după o repriză catastrofală făcută de Tottenham. Sherwood: „Încerc să găsesc scuze, dar am fost dezastruoși”

Chiricheș, schimbat la pauză, după o repriză catastrofală făcută de Tottenham. Sherwood:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș a fost depășit ușor de Stephane Sessegnon la unul dintre golurile marcate de West Browmich Albion în poarta lui Tottenham în meciul de sâmbătă, din etapa a 34-a a Premier League. La pauză, WBA conducea cu 3-1. În repriza a doua, fără fundașul român pe teren, londonezii au reușit să revină și au smuls o remiză în minutele de final, scor 3-3.

  • Chiricheș e la al doilea meci la Tottenham în ultimele două luni, după ce a lipsit din cauza unei accidentări la spate

UPDATE 20:30 Tehnicianul Tim Sherwood și-a criticat dur fundașii la finalul partidei cu WBA, una pe care trupa din Nordul Londrei a început-o practic de la 0-1, primind gol în secunda 25. Antrenorul lui Tottenham nu a dezvăluit de ce l-a schimbat pe Chiricheș la pauză, dar a lăsat să se înțeleagă că a fost dezamăgit de modul în care acesta a tratat faza de la golul trei marcat de gazde. Totuși, Sherwood spune că a avut impresia că românul a fost faultat de Sessegnon înainte ca jucătorul lui WBA să-l învingă pe Lloris.

A fost o nebunie. Am putea foarte bine să punem 1-0 pe tabelă pentru adversari înainte să începem meciurile. La 3-0 eram însă convins că vom câștiga acest meci, pe care l-am dominat autoritar.

Am fost dezamăgiți de al treilea gol marcat de ei (n.r. faza în care Chiricheș l-a scăpat din marcaj pe Sessegnon), am avut impresia că a fost fault acolo. Încerc să găsesc scuze pentru modul dezastruos în care ne-am apărat.

Cred că suporterii ne-au ajutat să revenim în meci. Nu ne-au părăsit în nicio secundă. Și ei au înțeles foarte bine că eram peste West Brom. Ei nu au avut niciun șut pe poartă în repriza a doua… Hugo (n.r. Lloris) mai avea puțin și degera în poartă„, a declarat Tim Sherwood la final.

 

UPDATE 18:21 Chiricheș era cel mai bun jucător al lui Tottenham, potrivit site-ului whoscored.com, care oferă note jucătorilor prin prisma statisticilor pe care le are fiecare jucător. Românul reușise patru tacklinguri, a atins mingea de 45 de ori și a avut un procentaj de 84% al paselor reușite.


UPDATE 18:13 Nemulțumit de evoluția căpitanului naționalei României, Tim Sherwood l-a schimbat la pauză pe Chiricheș! Românul a greșit la golul trei al lui WBA și a fost criticat dur pe Twitter de fanii care cereau schimbarea. Surprinzător e că Fryers, înlocuitorul lui Chiricheș, e fundaș stânga de meserie.


Primele patru minute ale disputei WBA – Tottenham au fost catastrofale pentru echipa londoneză. La primele două faze mai periculoase ale lui West Bromwich, defensiva improvizată a londonezilor, formată din Naughton, Chiricheș, Kaboul și Rose a primit două goluri, după ce Vydra (în secunda 30) și Brunt (4) au reușit să perforeze poarta lui Lloris.

Lucrurile nu au continuat bine nici după prima jumătate de oră. Adebayor a ratat un penalty, iar WBA a dat lovitura pe contraatac. Protagonist la golul trei? Din păcate, chiar Vlad Chiricheș. După o pasă greșită a lui Kaboul la mijlocul terenului, mingea a ajuns la Sessegnon, care a preluat chiar în cercul de la centru și a început sprintul către poarta goalkeeperului lui Tottenham. Iar Chiricheș, aflat în spatele francezului, nu a putut să îl blocheze, deși a alergat aproape 40 de metri în compania mijlocașului lui WBA. Imediat, fanii lui Tottenham au izbucnit pe Twitter. „Chiricheș e foarte încet”, „Chiar și eu sunt mai rapid ca Chiricheș”, „Poate îl luăm înapoi pe Caulker și îl vindem pe acest bețiv”, au scris suporterii.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Anunț oficial pentru clienții BCR. Cardurile de debit se transformă
Anunț oficial pentru clienții BCR. Cardurile de debit se transformă
"N-am mai dormit de când s-a întâmplat". Cătălin conducea tramvaiul care l-a ucis pe ofițerul SPP!
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×