Umilit de Fenerbahce pe teren propriu, scor 5-0, într-un meci decisiv pentru șansele europene ale lui Kayserispor, Marius Șumudică (47 de ani) a transmis, imediat după meci, că se gândește să-și dea demisia de la clubul pe care l-a preluat în această vară.
Fără șase dintre cei mai importanți jucători, printre care Săpunaru și Silviu Lung, echipa lui Șumi nu a avut nicio șansă în partida cu Fenerbahce, s-a distanțat la zece puncte de primul loc care duce în Europa, iar dezamăgirea a fost mare pentru fostul tehnician de la Astra Giurgiu: „Am început meciul de la 2-0, nici măcar de la 1-0. E foarte greu să revii de aici, am mai avut asemenea înfrângeri în cariera mea, astfel de lucruri se întâmplă. M-aș fi așteptat ca jucătorii mei să joace ceva mai curajos azi, dar unii dintre ei, cel puțin așa cred, au impresia că liga s-a terminat. Îi respect foarte mult pe fanii lui Kayserispor, îi iubesc, iar scorul mă face să-mi fie rușine de ei. Mi-e rușine să dau ochii cu ei, azi e un punct foarte sensibil al carierei mele”, a spu Șumi, citat de presa turcă, la finalul celor 90 de minute de coșmar.
Unul dintre jurnaliști l-a întrebat pe Șumudică dacă are de gând să demisioneze de la cârma echipei, iar antrenorul român a fost cât se poate de sincer și a transmis că totul depinde de o întâlnire pe care o va avea marți cu președintele clubului: „Mă voi gândi foarte bine în această seară. Nu mai pot continua să lucrez în acest fel! Sunt sincer, nu vreau să câștig bani pe care nu-i merit. Eu sunt cel care, întotdeauna, a vorbit în față, niciodată nu am vorbit prin spatele cuiva. E, într-adevăr, o mare rușine pentru mine astăzi, chiar dacă mi-a lipsit aproape jumătate de echipă. Mă simt foarte bine în Turcia, e o țară foarte frumoasă, mâine mă voi întâlni cu Erol Bedir (n. red – președintele lui Kayserispor), pentru că am o durere în inimă”, a mai declarat Șumi, cel care a răspuns cu un „da, absolut” în momentul în care a fost întrebat dacă subiectul discuției cu Erol Bedir va fi demisia sa: „Mâine voi lua o decizie. Cred că mi-am îndeplinit sarcinile, sunt pe locul al șaselea cu doar 18 jucători și cred că Kayserispor s-a descurcat bine”, a mai transmis Șumi.
Văzută cândva marea revelație a sezonului, Kayseri a ajuns pe locul al șaptelea, cu 41 de puncte, iar vestea proastă este că Fenerbahce, echipa de pe locul patru, are cu zece puncte mai mult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER