Viață grea printre străini!** „Ești român, ai venit la furat! Ai ștampila pusă”

Viață grea printre străini!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Pulhac spune că simte priviri urâte atunci când zice că
este român, singurul loc în care nu se uită lumea strâmb la el
fiind în vestiar la Hercules Alicante.

Cum îți merge în Spania Cristi? Nu s-a mai auzit nimic
de tine…

Chiar dacă nu am apucat încă să debutez la Hercules, pot spune că
îmi merge bine. Poate că și din cauză că am fost accidentat vreo
patru etape nu am jucat în această perioadă. Știi cum e? Eu sunt
fundaș stânga și e mai greu să te impui pe acest post, dar sunt
sigur că, atunci când o să intru în primul „11”, va fi greu să mai
pierd acest loc. Poate dacă eram și eu atacant era mai ușor.

Cu „Danciu” te-ai mai sfătuit?
Păi asta mi-a spus și el: să nu disper. Când a ajuns aici, nici el
nu a jucat o bună perioadă, iar când a intrat, a ajuns cel mai bun
marcator al echipei. În plus, împrumutul meu aici expiră la vară,
deci timp ar mai fi.

Prieteni ți-ai făcut?

Mă simt extraordinar când sunt la antrenament, cu echipa. Mă simt
respectat, nu văd priviri urâte.

„Dacă
ia Dinamo titlul, atunci să-mi păstreze o panglică
tricoloră”

Ce vrei să spui?
Ce să spun, frate, suntem români și asta e. Avem imaginea pe care o
avem în Spania și în Italia, lumea se uită urât la noi, de parcă
toți am fi venit la furat. Nu contează că ești fotbalist, director
sau mai știu eu ce. Ești român și gata, ai ștampila pusă!

Mutu de curând a intrat într-un conflict cu un ospătar chiar din
cauza asta…

Păi eu ce să mai spun… Nu contează cine ești, ce faci și nici cum
te cheamă. Dacă Mutu la Florența pățește așa ceva, atunci e clar.
Îți spun, eu am simțit pe pielea mea acest lucru, și nu e un
sentiment plăcut.

De Dinamo ce spui?
Am urmărit partida cu Steaua. Ce greu e ca spectator sau
telespectator! Când atacau steliștii îmi venea să închid laptopul.
În rest, mai discut cu unii dintre băieți, am încredere în ei că
revin în lupta pentru titlu. Am bifat și eu vreo două meciuri
sezonul ăsta, deci să câș­ti­ge titlul și apoi să-mi păs­tre­ze o
panglică de-aia tricoloră, că medalie nu merit.

360.000 este salariul
lui Pulhac la Hercules, Dinamo primind pentru împrumutul său circa
250.000 de euro

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți dintr-o afacere profitabilă
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți…
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
Românii care vor avea două buletine. Decizia se pregătește chiar acum. Document cu protecție sporită
Românii care vor avea două buletine. Decizia se pregătește chiar acum. Document cu protecție sporită
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
×