Joi, Liga Profesionistă de Fotbal își va alege noul conducător, între vechiul conducător, Dumitru Dragomir, și repetatul contestatar, Gino Iorgulescu. ProSport nu susține niciun candidat, însă vă prezintă portretul nefardat al fiecăruia, cu bune și cu rele. Astăzi vorbim despre Gino Iogulescu, zilele următoare ziarul va publica povestea adevărată a lui Dumitru Dragomir. O confruntare pentru șefia unui fotbal marcat majoritar de blaturi, scandaluri, comisii și tribunale, mai puțin de performanțe, spectacol și fani.
Cu nervii tociți de mandatul XXL al lui Dumitru Dragomir, publicul din România a ajuns în starea de a simpatiza pe oricine candidează contra șefului Ligii. ProSport i-a recompus viața lui Gino Iorgulescu, un fotbalist valoros, răsfățat al regimului Ceaușescu, devenit președinte cu fler de antrenor, iubitor de distracții și cu o dorință similară de a face bani prin orice mijloace
„Am stat departe o perioadă, dar, văzând că din ce în ce se degradează mai mult fotbalul, am vrut să pun umărul să îl recredibilizăm”. E declarația program a lui Gino Iorgulescu, fostul internațional, secund la națională și președinte de club care, pe 14 noiembrie, va încerca pentru a treia oară să oprească mandatul parcă interminabil al lui Dumitru Dragomir. Ieșit din fotbal de 8 ani, fostul președinte de la FC Național urăște publicitatea și detestă ziariștii, în contrast evident cu actualul șef al Ligii, care adoră mediatizarea, evident cea pozitivă, și încearcă să-i manipuleze pe jurnaliști.
Pentru a-i recompune trecutul, ProSport a contactat zeci de foști și actuali jucători, conducători, arbitri și apropiați ai lui Gino Iorgulescu. Dintre ei, Cornel Dinu, Mircea Rădulescu, Victor Becali, Petre Marin și Serghei Mizil au acceptat să vorbească deschis despre candidatul de la Ligă, alții au făcut-o sub protecția anonimatului. Contactat și el, Iorgulescu a refuzat dialogul, pretextând că are treabă și este răcit. Peste doar 15 minute, vorbea jumătate de oră la un canal TV.
Favoritul lui Lucescu, prieten cu Nicușor
Era inteligent, mobil, cu tehnică foarte bună. Respectând proporțiile, în eleganță în joc aducea cu David Luiz de la Chelsea. Diferența e că brazilianul e de pe Copacabana, iar Gino e de la Giurgiu Cornel Dinu
Era august 1975 când un băiat din Giurgiu, în vârstă de 19 ani, pe nume George-Gino Iorgulescu, venea în Regie să joace fotbal pentru Sportul Studențesc. Povestește Mircea Rădulescu, antrenor la tineretul clubului în acel an 1975. „A venit într-o vară, de unul singur. Voia să dea la facultate, la Institutul pentru Sport, și ne-a impresionat, pe mine și pe președintele Mac Popescu, prin înălțime. Era un tip înalt, aspectuos, se plia pe politica Sportului de a avea jucători cu talie. Nu era deloc timid, vorbea cu mult curaj”. După un an la tineret și un alt sezon petrecut la Progresul, sub formă de împrumut, Iorgulescu începea să joace meci de meci în Liga 1, cu Rădulescu venit pe bancă în locul lui Angelo Niculescu și cu Mircea Sandu și Rică Răducanu printre coechipieri. „Juca pe mai multe posturi. Țin minte că într-un sezon, atunci când Mircea Sandu a avut o accidentare foarte urâtă, l-am folosit atacant și a dat destule goluri. El oricum înscria des la fazele fixe”, își amintește Rădulescu despre fundașul central pe care-l descrie ca fiind „tehnic, dar cam lentuț”
12 goluri a marcat Gino Iorgulescu în primul său sezon la seniorii Sportului, în 1977-1978
Relația dintre Iorgulescu și naționala României a început în 1981, la 25 de ani. În octombrie, selecționer era numit Mircea Lucescu, iar o lună mai târziu, la primul său meci, cu Elveția (1-1) îl convoca pe fundașul care până atunci fusese ignorat de Ștefan Covaci, Constantin Cernăianu și Valentin Stănescu. Între timp, Mircea Rădulescu devenise secundul lui Lucescu: „Mircea l-a luat la națională pentru că adoptase un sistem bazat pe posesie, cu un joc metodic, iar Gino, tehnic și inteligent, se potrivea”. Cu Iorgulescu alături de Costică Ștefănescu, naționala lui Lucescu s-a calificat la Euro 1984 și a făcut o serie de meciuri remarcabile: 1-0 cu campioana mondială Italia, într-o seară în care Iorgulescu l-a transformat pe Paolo Rossi într-un anonim, 1-0 cu Suedia, 1-1 la Bratislava, cu Cehoslovacia, apoi 0-0 și 1-1 cu Anglia, în campania pentru Mondialul din Mexic.
Rossi nu trebuia să ajungă cu fața la poartă. Trebuia să ies primul la minge, să fiu înaintea lui la intercepție sau să-l oblig să dea pasă înapoi Gino Iorgulescu, în 1983
La începutul lui 1986, la 30 de ani, Iorgulescu era deja un fotbalist versat. „Sportul era o echipă relaxată, fără presiune, pe care Nicu Ceaușescu o ținea în brațe. Legătură cu el o țineau Gino, Mircea Sandu și Mac Popescu. Ușor, ușor, Gino devenise omul de legătură cu Nicu, în locul lui Sandu. Și Nicu îl plăcea, Gino era genul de om care știa să vorbească și cu un ministru, și cu un om de rând”, își amintește Serghei Niculescu-Mizil, iar colonelul în rezervă Dan Burlan, fosta gardă de corp a lui Ceaușescu junior, confirmă pentru ziarul Ring: „Iorgulescu era cel mai bun prieten al lui Nicu din fotbal. Făceau des chefuri, uneori venea și Hagi”. „Aveau o echipă foarte bună la Sportul, Hagi era nemaipomenit, dar în vestiar era o gașcă, Iorgulescu, Mircea Sandu, care trântea un meci din trei”, povestește un antrenor din prima divizie a acelor ani, sub protecția anonimatului.
La națională, Iorgulescu devenise căpitan. În martie 1986, Mircea Lucescu îi dădea banderola într-un meci pierdut, 0-3, cu Scoția antrenată de Alex Ferguson, însă îl scotea la pauză. Avea să fie ultimul meci al lui Iorgulescu la națională. Peste o lună și jumătate, Steaua câștiga Cupa Campionilor, iar Lucescu începea să convoace un tânăr pe nume Belodedici.
49 de meciuri și 3 goluri are Iorgulescu la națională, toate cu Lucescu selecționer
Revoluția l-a prins pe Gino Iorgulescu în Belgia. La 34 de ani, asemenea altor fotbaliști aflați în ultimii ani de cariera, a fost lăsat de regimul Ceaușescu să se transfere în străinătate, la Beerschot, pentru care a jucat însă doar două meciuri, ultimele din carieră. Ghinionul fotbalistului Iorgulescu a fost că s-a născut cu 10 ani prea devreme și nu a mai prins Marea Deschidere.
Viața fotbalistului Iorgulescu
„Gino avea o mare calitate, se făcea plăcut în vestiar, strângea jucătorii în jurul lui”, îl descrie Mircea Rădulescu, apoi adaugă: „Era de «comitet», cum se spune, știa să se distreze. Fetele frumoase erau ciorchine pe el, erau poate prea multe care-l curtau”. Expresia de e explicată de un fost coleg de națională: „Lui Gino îi plăceau petrecerile lungi. Avea un stil de a bea câte trei zile, cu curve pe masă și cu lăutari. Făcea parte din gașca lui Nicușor Ceaușescu, Serghei Mizil, Mădălin Voicu”. Cei trei nominalizați erau copii de demnitari sau de persoane care cochetau cu Partidul Comunist, toți erau activi în viața de noapte a Bucureștiului, iar apropierea de Iorgulescu, un jucător tot mai în vogă în acea perioadă, a venit firesc. Serghei Niculescu-Mizil infirmă însă bețiile fotbalistului: „Astea cu alcoolul sunt niște exagerări, nu a fost un mare băutor. Când l-am cunoscut, Gino nu bea deloc, abia când s-a retras a început să mai bea un șpriț cu mine”. Totuși, acum câțiva ani, Mizil declarase la o emisiune TV că „la meciuri, jucătorii de la Sportul pur și simplu aveau vodcă într-o sticlă de apă. Veneau pe rând la marginea terenului și luau câte o gură”. Cornel Dinu vorbește și el despre acea perioadă: „Gino era un jucător puternic, dar într-o epocă boemă în care Sportul Studențesc, din punctul ăsta de vedere, era una din echipele de top. Luați asta cu umorul de rigoare”.
FOTO: Nicu și Elena Ceaușescu
Ajutat de Mircea Sandu, protectorul lui Nicușor
La începutul lui 1990, România experimenta primele luni de capitalism după 45 de ani, la petreceri se dansa Lambada, dar pentru Gino Iorgulescu libertatea nu era o noutate. Proaspăt retras, actualul candidat de la Ligă își împărțea timpul între diverse petreceri cu prietenii Mizil și Alban și vizite la penitenciarul Jilava, unde era închis Nicușor Ceaușescu, bolnav de ciroză hepatică. În august, după Coppa del Mondo din Italia, la Federație venea președinte Mircea Sandu, fostul coleg și prietenul lui Gino, iar două luni mai târziu relația celor doi se materializa prin numirea lui Iorgulescu în funcția de secund al lui Mircea Rădulescu la echipa națională. „Ar fi putut fi un antrenor foarte bun, dar nu putea să se umilească în fața jucătorilor. Uneori, un antrenor trebuie să știe când să ignore o minciună, dar Gino suporta astfel de lucruri mai greu”, îl descrie fostul său antrenor de la Sportul pe Iorgulescu, aflat acum într-o nouă postură.
După demiterea lui Rădulescu, la finele lui 1991, selecționer a fost numit Cornel Dinu, însă Iorgulescu a rămas secund. „Am avut o colaborare excelentă cu el. Era un om de control cu care mă puteam sfătui pentru că știe fotbal. Nu întâmplător, înainte de Kosice, el fusese să-l observe pe Lung, care luase un roșu la Bistrița, și îmi spunea că nu îi inspiră o încredere deosebită. Din păcate, lotul era făcut atunci de Comitetul Executiv, de colegiul antrenorilor și ni l-au impus pe Lung, mie și lui Gino”. Și Serghei Niculescu-Mizil vorbește despre calitățile de antrenor ale prietenului său: „Avea fler. Dintre toți cunoscuții mei din fotbal, era cel mai priceput”.
Îmi inspira încredeÂre și compeÂtenÂță, mai ales în flerul fotbalisÂtic Cornel Dinu
În iunie 1993, România trăia la Kosice coșmarul Dubovski. După 2-5 cu Cehoslovacia, Dinu era demis, iar Iorgulescu pleca și el pentru că Anghel Iordănescu venea cu secundul său, Dumitru „Țiți” Dumitriu.
13 meciuri a stat Gino Iorgulescu pe banca echipei naționale, ca secund al lui Mircea Rădulescu și apoi al lui Cornel Dinu
Viața antrenorului Iorgulescu
„Îi plăcea limba italiană, îi plăceau deplasările în Italia și își făcuse mulți prieteni acolo”, spune Mircea Rădulescu despre Iorgulescu. Printre relațiile făcute în Italia a fost și una amoroasă cu o anume Agnes Afodorci , fostă balerină. Presa a scris că, în 1994, italianca a venit în România împreună cu un băiat care, susținea ea, este fiul fostului fotbalist. În urma unui test de paternitate făcut la Institutul Mina Minovici, ieșit pozitiv, Iorgulescu ar fi cerut-o de soție pe mama copilului, însă s-a răzgândit rapid după ce a cunoscut-o pe Gabi, actuala nevastă alături de care are un băiat, Mario. În anii de după Revoluție, Iorgulescu a devenit, alături de prietenii săi, protectorul fostului lor protector, Nicu Ceaușescu. Bolnav, acesta a fost eliberat din închisoare în noiembrie 1992. „A venit la mine acasă, primul lucru, cu Gino. A venit în curte la mine, am băut un șpriț”, și-a amintit Rică Răducanu prima zi în libertate a fiului dictatorului. Gino Iorgulescu a povestit la OTV, acum câțiva ani: „Eu și Nicu ne întâlneam, încercam să îl relaxez, îl luam prin țară cu mine, pe la Snagov, făceam câte o petrecere, să uite prin ce trecuse. Știam că-i este greu, fusese privilegiat înainte de 1989″. În 1996, Nicu Ceaușescu murea la Viena. Printre cei prezenți la înmormântarea lui, ca și la cea a surorii sale, Zoe, câțiva ani mai târziu, s-a numărat și Gino Iorgulescu.
Povestea din spatele unei poze
FOTO: Dan Alban, Florin Răducioiu și Gino Iorgulescu
Dan Alban, zis și Albanezu”, a fost un personaj controversat în România anilor ”70. În 1977, a reușit să fugă din țară împreună cu un lot din care mai făcea parte și Ioan Becali. Cei doi au colindat Europa ocupându-se cu diverse înșelătorii și combinații. „Când m-am întors în țară, am venit din Germania pentru că i-am luat capul unui miliardar neamț și am rămas cu trei milioane de mărci”, spunea Ioan Becali în 2012 la GspTV. Înainte de Revoluție, cei doi s-au apropiat de jucătorii români, mergând în hotelurile din străinătate în care se cazau cluburile care jucau în cupele europene. Le schimbau valută și le procurau mărfuri greu de obținut în România lui Ceaușescu. Imediat după Revoluție, au revenit în țară cu gândul de a înființa o firmă de impresariat care să profite de relațiile create în anii ”80. Gino Iorgulescu s-a apropiat și mai tare de Becali și Alban, întrucât aceștia erau prieteni din copilărie cu Mădălin Voicu. „La botezul fetei mele, în 1990, s-au pus bazele firmei ISM. Erau acolo Giovanni, Albanezu”, Gino, Mircea Sandu. În poză, Albanezu vorbea cu Răducioiu despre transfer”, dezvăluie Niculescu-Mizil contextul fotografiei alăturate. În 1991, Dan Alban a murit în Italia după ce un TIR a intrat în plin în mașina pe care o conducea. Cornel Dinu a scăpat cu viață. După moartea primei soții, Mircea Sandu s-a recăsătorit cu Lise, fosta soție a lui Dan Alban.
Prietenul Cooperativei, scamator cu banii
FOTO: Gesturi tandre între Gheorghe Ștefan și Gino Iorgulescu. Primul l-a susținut pe actualul candidat și la alegerile de acum 13 ani
În 1994, Iorgulescu începea cea mai controversată și agitată perioadă din carieră, o perioadă care i-a adus și două dosare penale. La doar 38 de ani, era numit președinte la FC Național, continuatoarea celebrei Progresul. Povestește Cornel Dinu: „După ce am plecat eu în decembrie 1994 de la Național, i l-am propus lui Vlad Soare și a avut o perioadă foarte bună atât timp cât și Banca Națională putea să ajute această echipă de tradiție”.
Inițial, Vlad Soare, viceguvernatorul Băncii Naționale între 1991 și 1998, a insistat și a reușit să-l convingă pe Mugur Isărescu să schimbe regulamentul BNR pentru a putea sponsoriza activitățile sportive. Investițiile au transformat Parcul cu Platani care, într-o perioadă în care stadioanele se degradau, devenea o bază asemănătoare celor din vestul Europei.
Chiar dacă juca într-un decor occidental, clubul condus de Iorgulescu s-a integrat perfect într-o ligă controlată de Cooperativă, un grup de interese format din președinți de cluburi care stabileau ierarhia în campionat înainte de începutul sezonului și o puneau în practică prin meciuri aranjate pentru bani sau prin reciprocități de genul „eu te bat la mine, tu mă bați la tine” .
Cifrele nu mint O analiză a meciurilor dintre echipele care au făcut parte din Cooperativă scoate la iveală cifre sugestive. Meciurile dintre Gloria Bistrița lui Jean Pădureanu și Ceahlăul lui Gheorghe Ștefan au mers până la un punct într-o simetrie perfectă, cu victoriile împărțite și cu o diferență de un singur gol în favoarea Bistriței. Simetria specifică sistemului se regăsea, spre exemplu, și la meciurile Astrei cu Gloria. Echipa lui Gino Iorgulescu, FC Național, a împărțit și ea aproape perfect victoriile și punctele cu Gloria. În 24 de meciuri directe, Național are 11 victorii, Gloria 10, plus 3 egaluri.
Arhiva Prosport de la finele anilor ”90 conține multe partide ale lui FC Național considerate trucate. Un exemplu: pe 30 octombrie 1997, ziarul titra „Oh, bieți actori!”, după un meci Ceahlăul – FC Național 1-3, culmea între echipele lui Ștefan, cel care acum două săptâmâni i-a propus candidatura, și Iorgulescu, omul susținut de primarul de la Piatra Neamț. A doua zi, cele două cluburi au trimis faxuri de protest pe adresa ziarului, mesaje cu texte asemănătoare venite la un interval de numai 3 minute. La doar 5 zile după meci, cele două cluburi făceau o tranzacție ciudată. Axinia II și Gheorghe Barbu erau împrumutați pentru, atenție!, 3 sezoane de la Piatra Neamț în Cotroceni, contra sumei totale de 200.000 de dolari! Inutil de spus că Axinia, al cărui împrumut costase 150.000 de dolari, s-a întors la Ceahlăul după câteva luni, însă nimeni nu știe dacă și o parte din bani s-a întors în conturile lui FC Național. Genul acesta de tranzacție este des practicat în Italia, acolo unde procurorii din cazul Calciopoli au observat coincidențe între meciurile aranjate și schimburi de jucători între echipele implicate.
Implicarea lui Iorgulescu în jocurile Cooperativei nu este negată de cei care l-au cunoscut. „Toată lumea a făcut chestii din astea”, spun Victor Becali și Niculescu-Mizil, folosind aceleași cuvinte. Contactat ieri, Jean Pădureanu a fost rezervat: „Sunt prieten și cu Gino, și cu Dragomir. A trecut atât de mult timp, încât nu-mi mai amintesc dacă Gino era sau nu om de onoare”. Om de onoare era expresia codată a lui Pădureanu pentru cei care se pretau la reciprocități. Inclusiv faimosul episod din 1999, când Iorgulescu, aflat în postura de președinte-antrenor interimar, l-a fugărit pe arbitrul Constantin Zotta (FOTO dreapta) pe teren, la un meci FC Național – Rapid 1-3, a fost asociat cu un posibil aranjament. „Acel moment a fost regizat pentru a ascunde un blat”, a declarat Constantin Iacov în 2009. Pe banca Rapidului se afla Mircea Lucescu, omul de care se leagă cariera lui Iorgulescu la echipa națională.
A lansat titulatura de creditor În 1997, BNR a sistat sponsorizarea clubului. „Atunci a început adusul banilor de acasă”, povestește un fost angajat la FC Național. Rămas fără o sponsorizare concretă, Iorgulescu a căutat soluții și a ales calea jongleriilor financiare care au durat 8 ani. „S-a chinuit mult, fără susținerea BNR. Era un președinte foarte bun care a încercat să supraviețuiască. Au fost momente în care nu putea plăti jucătorii și apela la mine și la Giovanni pentru a-l ajuta, plăteam noi o perioadă fotbaliștii, însă Gino nu rămânea dator niciodată. Plus că nu era singurul în situația asta”, spune impresarul Victor Becali.
În 1998, Soare a părăsit BNR cu destinația Bancorex, apoi, după un an, a devenit angajatul lui Sorin Ovidu Vântu la firma Gelsor
Constantin Iacov, omul acuzat că a falimentat clubul FC Național după plecarea lui Iorgulescu, adaugă: „Gino a fost un bun manager, inventa bani din orice. Îl respect pentru ce a făcut cu bani puțini”. „Iorgulescu a consolidat în fotbalul românesc metoda împrumutării propriului club, practicată acum la scară largă. El aducea bani de acasă, se împrumuta pe la cămătari, dar în schimbul banilor jucătorii treceau din proprietatea clubului în proprietatea firmelor lui Iorgulescu. În cazul unui transfer, banii mergeau direct la el”, explică fostul subaltern al președintelui.
Cu timpul, relația dintre Vlad Soare, viceguvernatorul Băncii care deținea baza, și Iorgulescu s-a deteriorat.” Gino a început să facă de capul lui. Vlad i-a reproșat că nu mai era corect și făcea pe cont propriu”, povestește un fost antrenor de la FC Național.
Gino a fost un preșeÂdinte cum rar întâlÂnești. Aducea bani de acasă, din banii lui Petre Marin, fost jucător la FC Național
În club au apărut noi acționari, printre care cunoștințe și parteneri de afaceri ai lui Vlad Soare. Unul dintre ei, Sorin Ovidiu Vântu, creatorul Fondului Național de Investiții, un joc piramidal asemănător Caritas, înființat în 1996 și prăbușit în 2000. Potrivit procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în mai 1999, 3 miliarde de lei vechi proveniți din fondurile FNI au ajuns în clubul condus de Iorgulescu pe traseul SOV Invest SA – Gelsor SA – Imola SA – FC Național. Încercarea lui Vântu de a prelua clubul a fost parată de Iorgulescu printr-un artificiu povestit de un fost mijlocaș la FC Național, sub protecția anonimatului: „Gino se înțelesese cu Vântu să-i vândă pachetul de acțiuni pentru o sumă în jurul a două milioane de dolari, însă în față trebuia să rămână un macedonean. Gino a luat banii, însă într-o noapte, după un meci cu FC Argeș, ne-a sunat și ne-a spus că trebuie să semnăm contracte cu o altă firmă, care îi aparținea. Am semnat, contractele au fost înregistrate bine merci la Liga lui Dragomir, iar omul lui Vântu a rămas cu buza umflată, fără bani și cu o firmă goală, fără niciun activ”.
Ani de-a rândul, Iorgulescu a trecut clubul FC Național de pe o firmă pe alta, au fost 5 astfel de schimbări, după un tipar la modă în Liga 1. Datoriile rămâneau pe vechea firmă, abandonată, iar activele veneau pe noua firmă, care pornea de la zero. Așa au apărut și au dispărut firme și asociații precum AFC Național 2000, FC Național 2000, AFC Național, FC Național, Asociația Pro Național.
Jongleriile lui Iorgulescu au continuat. Potrivit procurorilor DNA, în 2001, îi făcea lui Dumitru Dragomir cadou un teren de 350 de metri pătrați, în valoare de 32.000 de euro. Imediat, Dragomir, în numele și cu banii LPF, cumpăra de la Iorgulescu un alt teren, în aceeași zonă, pe care a plătit 350.000 de euro, un preț considerat de 3 ori mai mare decât prețul pieței. Trimiși în judecată pentru dare și luare de mită, cei doi rivali de la alegerile de peste 3 zile, plus șoferul lui Dragomir, au fost achitați definitiv în 2012, după 4 ani de proces, pe motiv că „nu au existat probe suficiente”.
Creator de antrenori Dincolo de meciuri dubioase și trucuri financiare, Iorgulescu a fost considerat un președinte cu deschidere spre fotbalul occidental. În iulie 1997, italofilul din el ieșea la iveală prin aducerea unui antrenor din Peninsulă, un anume Rino Lavezzini, fost pompier, care trebuia să-l înlocuiască pe Halagian. Lavezzini n-a rămas, însă ulterior în Cotroceni au venit spaniolul Alesanco și italienii Walter Zenga (FOTO), Cristiano Bergodi și Roberto Landi, mulți dintre ei antrenori inventați de Iorgulescu. „A fost un deschizător de drumuri. El i-a propulsat pe Zenga, pe Landi, pe Olăroiu. A reinventat jucători, avea un fler extraordinar”, spune Victor Becali.
Puteai și aveai ce să discuți despre fotbal cu Gino Iorgulescu. Când te critica, știa ce spune, înțelege foarte bine fenomenul Petre Marin
De Olăroiu și de jucători, se leagă ultima jonglerie făcută de Iorgulescu în funcția de președinte-acționar la FC Național. În decembrie 2004, cu doar jumătate de an înainte de ieșirea din fotbal, a vândut la Poli Timișoara un întreg lot de jucători, printre care Gabriel Caramarin, Jonathan McKain, Gigel Coman și Gabriel Cânu, plus antrenorul Cosmin Olăroiu. În 2008, după o sesizare ANAF din 2006, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) începeau cercetarea penală împotriva lui Gino Iorgulescu, Cosmin Olăroiu și Constantin Iacov pentru spălare de bani, delapidare și evaziune fiscală. Potrivit procurorilor, suma de 2,4 milioane de dolari obținută din transferul jucătorilor nu a mai trecut în contul lui FC Național și a ajuns la asociația Pro Național, controlată de Iorgulescu. Ulterior, 1,4 milioane de dolari din acea sumă au plecat în contul unei anume firme Baroque Trading Ltd, un off-shore din Cipru.
Cine spune că nu a participat la anii de glorie ai Cooperativei înseamnă că nu are nimic în comun cu România, care este în primul rând o țară cooperatistă Cornel Dinu
Eternul rival al lui Dragomir În 2000, Gino Iorgulescu a candidat împotriva lui Dragomir, fiind susținut tot de Gheorghe Ștefan. „Cu 5 minute înainte de vot, Gino avea 12 la 4, dar eu am câștigat cu 11-5″, s-a amuzat, recent, Dragomir. Trei ani mai târziu, Iorgulescu a încercat și un puci, eșuat după ce Dragomir a apelat la prietenii politici care l-au dus în miez de noapte acasă la premierul Năstase.
Acum câteva zile, după 7 ani de la începerea cazului, Iorgulescu a fost din nou audiat la sediul DIICOT, surse din justiție susținând că în scurt timp dosarul va fi trimis în instanță
Viața președintelui-acționar Iorgulescu
Povestește un angajat al FRF, sub protecția anonimatului: „Ca președinte, Gino s-a schimbat mult. Devenise omul pe care-l ajutai de nouă ori, dar dacă nu mai puteai și a zecea oară, îi erai deja dușman. Călca pe cadavre pentru a obține ce vrea”. Percepția este diferită la Victor Becali: „Gino nu s-a schimbat deloc față de anii ”80. A rămas același tip prietenos, generos cu prietenii”. Ca președinte în Cotroceni, Iorgulescu și-a lărgit cercul de cunoștințe cu oameni din lumea politică. La începutul anilor 2000, în tribune venea des un tânăr pe nume Victor Ponta, pe atunci șeful Corpului de Control al prim-ministrului Adrian Năstase. Ponta și Iorgulescu (FOTO) au devenit apropiați. Tot din acea perioadă datează o anecdotă cu pretenția de întâmplare reală, povestită în lumea jurnaliștilor sportivi. „Un ziarist, bun prieten cu Gino, trebuia să plece într-o deplasare cu Rapid în cupele europene. Cu o zi înainte, s-a întâlnit cu Iorgulescu la un șpriț, însă Gino bea deja de două zile, cu lăutari și tot tacâmul. S-au apucat de treabă, s-a făcut noapte, apoi dimineață, a venit prânzul, iar ziaristul trebuia să meargă spre aeroport. În final, l-a anunțat pe Gino că trebuie să plece, la care Iorgulescu a început să țipe, cu vocea pițigăiată de alcool: ”. În afara prietenilor din presă, Iorgulescu a păstrat mereu distanța față de mass-media. Aparițiile sale în paginile ziarelor erau mai rare decât cele ale lui Jean Pădureanu, un președinte discret prin definiție.
”. În afara prietenilor din presă, Iorgulescu a păstrat mereu distanța față de mass-media. Aparițiile sale în paginile ziarelor erau mai rare decât cele ale lui Jean Pădureanu, un președinte discret prin definiție.
De la Kent și video, la afaceri de milioane
Retras din fotbal, Iorgulescu și-a canalizat energiile în business. „E un afacerist cu fler, avea flerul ăsta de pe vremea când era jucător. Pe atunci, era unul dintre băieții care se descurcau, știa să ia 200 de dolari și din ei să facă 7.000 prin diferite moduri, pe la Vamă”, îl descrie Cornel Dinu, iar Mircea Rădulescu îl completează: „Reușea să înmulțească banii, avea talent la asta”.
Un fost coleg de generație povestește un episod memorabil, petrecut la jumătatea anilor ”80: „Sportul e singura echipă care s-a dus la Ruse pentru un amical, nu a jucat meciul și a venit cu autobuzul plin de țigări, whisky, casetofoane. Este unică în istorie. Meciul era la ora 5, dar la ora 3 autobuzul nu plecase din București pentru că nu strânseseră valuta pentru marfă. Gino, Moraru, Mircea Sandu, mai mulți. Într-un târziu au plecat, dar n-au mai prins meciul, așa că au umplut autobuzul de la Free Shop și s-au întors. La vamă au oprit autobuzul și au confiscat marfa 24 de ore, după aia a dat un telefon Nicușor și au primit tot înapoi. Aveau 50 de casetofoane, 60 de video, 400 de cartușe de țigări, 500 de sticle de whisky. Era plină mașina”.
Eu mă ocupam cu procuraÂrea de video-uri și de casete. Nu vedeți ce mâini lungi am, îmi ajung până la glezne de cât am cărat, m-am cocoșat de atâta cărat Gino Iorgulescu
După Revoluție, Iorgulescu a pornit o afacere cu mezeluri care însă nu a mers. Asocierea cu finul lui Cornel Dinu, Valentin Sălăgean, zis Coardă, și apoi cu prietenul Olăroiu în lanțul de restaurante Trattoria Il Calcio a reprezentat o lovitură pentru fostul om de fotbal. „Doar un restaurant, cel de la Ateneu, produce chiar și 30.000 de euro pe zi, vara”, spune un specialist în domeniul hoteluri și restaurante. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Sălăgean deține 50 la sută dintre acțiuni, Iorgulescu 40 la sută, iar Olăroiu 10 la sută.
Gino e un tip generos. În fiecare joi joacă fotbal cu foștii colegi, undeva în Herăstrău, apoi îi ia și merge la restaurantul lui unde îi cinstește Mircea Rădulescu
Cornel Dinu crede că succesul lanțului de restaurante ar trebui să-i asigure lui Iorgulescu relaxarea financiară necesară unui posibil președinte de Ligă imparțial. „Cred că, fiind atât de independent, ar putea să facă ce și-a propus, o recredibilizare a fotbalului românesc. Foarte importanți sunt însă oamenii pe care-i va alege lângă el”, anticipează fostul selecționer care nu vorbește însă despre posibilitatea ca trecutul să facă din secundul său de acum 20 de ani un om șantajabil. Favorit al publicului de fotbal din România – postură în care se află din oficiu datorită saturației produsă de mandatul lui Dragomir – Iorgulescu nu este un om perfect, însă, așa cum spune rivalul lui de la alegerile de peste 3 zile, „doar Isus a fost perfect”.
ProSport nu susține niciun candidat la alegerile LPF. Zilele următoare, ziarul va publica povestea adevărată a rivalului lui Iorgulescu, Dumitru Dragomir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER