-FC Argeș, Otopeni, Delta și Farul s-au retras ori sunt la un pas să o facă din cauza problemelor cu banii.
-Startul Ligii a III-a se amână pentru finalul lui august.
Criza financiară prin care trec cluburile din fotbalul mic, dar și lipsa de investitori dornici să bage bani la acest nivel au făcut prăpăd în această vară. Practic, în Liga a II-a de-abia se adună 20 de echipe în loc de 28 cât ar fi normal. În plus, Rapidul din Giulești a fost mutat de decizia TAS în acest eșalon, în timp ce situația celor două Craiove este încă neclară. Un număr însemnat de echipe s-au retras sau sunt în curs de desființare, pe listă aflându-se nume grele, precum Delta, Otopeni, FC Argeș sau retrogradata din Turnu Severin.
Listă de așteptare pentru Liga a II-a În cadrul Adunării Generală de azi, FRF va trebui să completeze seriile pentru a putea da startul sezonului pe 7 septembrie, așa cum e programat oficial. Primele pe listă sunt retrogradatele, adică Dinamo II, Chindia și FC Maramureș U. Însă la pândă stau mai multe cluburi de Liga a III-a, care și-au exprimat interesul să urce un eșalon, dacă rămân locuri libere. Printre acestea se află Axintele, Fortuna, Oșorhei, Giarmata sau Șoimii Pâncota!
Patru sau șase serii în Liga a III-a Situația este destul de gravă și în al treilea eșalon, acolo unde cele 72 de locuri disponibile nu s-au ocupat, vehiculându-se că mai sunt libere sub 10 locuri. Problema majoră a cluburilor din acest eșalon este schimbarea de sistem competițional. Noul format de patru serii a câte 18 echipe aduce cheltuieli în plus cu deplasările și baremurile de pe teren propriu. Însă are avantajul că, dacă se retrag echipe în timpul sezonului, nu se va da peste cap programul de jocuri. Creșterea cheltuielilor a determinat o parte dintre cluburi să propună pentru azi trecerea la șase serii a câte 12 echipe, ceea ce ar suna mai bine din punct de vedere financiar. Însă posibilele retrageri din campionat ar duce la găuri mari în program, adică exact ce s-a întâmplat în sezonul trecut, când au fost echipe ce au stat pe margine și câte o lună din lipsă de adversari.
Cu ușile închise! Un lucru este aproape sigur: la Liga a III-a nu se vor mai completa locurile vacante, nici măcar cu retrogradate. Startul acestui eșalon se va amâna cu una sau două săptămâni, cea mai plauzibilă variantă fiind 30 august. Gravitatea problemelor organizatorice va aduce azi o premieră nedorită, federația anunțând că accesul presei nu este permis la Adunarea Generală. Cum azi trebuia să se stabilească și țintarul pentru cele două eșaloane inferioare, dacă nu cumva se va amâna și acesta, stabilirea programului de campionat se va face cu ușile închise!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER