Oficialii FRF speră ca până mâine seară să epuizeze toate biletele puse în vânzare pentru finala Cupei României, până acum reușind să dea peste 30.000. Dinamoviștii au un avantaj în comercializarea tichetelor și vor vinde în continuare și la propriul stadion
Dinamo – Rapid este a doua finală a Cupei României consecutivă care va pune față în față două echipe din București. Dacă cea de anul trecut, între Steaua și Dinamo s-a jucat la Brașov, acolo unde cele 8.000 de locuri ale stadionului „Silviu Ploieșteanu” s-au dovedit a fi prea puține pentru cerere, acum, chiar și Național Arena tinde să fie neîncăpătoare.
Federalii își freacă mâinile de bucurie puși în fața unor vânzări foarte bune ale biletelor pentru ultimul meci al sezonului în fotbalul românesc. Din cele 36.000 de tichete pe care FRF le-a împărțit în tranșe egale celor două combatante, Dinamo și Rapid, s-au vândut peste 28.000, dar până miercuri la ora 21:00 se preconizează că tot stocul va fi epuizat. Lojele, cele mai căutate
Nici vânzarea celorlalte bilete pe care FRF le-a păstrat pentru a le comercializa individual lucrurile nu merg rău. În afara celor câteva mii de tichete păstrate pentru sponsori și protocol, Federația a reușit să vândă aproape 5.000 de bilete, ceea ce înseamnă că totalul sare limita de 30.000. Interesant este că cel mai bine s-au comercializat lojele, toate cele 44 fiind deja rezervate. Iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care un singur loc în această zonă a stadionului costa 1200 de lei, adică 12 milioane de lei vechi! „Dacă erau 200 împrejurul întregului stadion, pe toate le dădeam”, a spus ieri un angajat al Federației. Pentru Rapid, doar la Național Arena
Cluburile aveau termen din partea federalilor ca până ieri, după prânz, să ajungă la sediul FRF cu banii obținuți pe biletele vândute, dar și cu stocul rămas necomercializat. Dacă Rapid a prezentat cele aproape 6.000 de tichete vândute, dar și contravaloarea celor 12.000 epuizate, „câinii” au avut o solicitare specială. Aceștia au cerut ca restul celor 3.500 de bilete ce le-au rămas din cele 18.000 inițiale să poată fi puse în vânzare în continuare și la casele de bilete ale stadionului „Dinamo”. Până aseară, roș-albii reușiseră să vândă toate biletele la peluză, rămase fiind tocmai cele mai scumpe, de la tribuna a II-a, care costă între 60 și 120 de lei.
60 de lei costă cel mai ieftin bilet „neutru” rămas disponibil, cel la tribuna I, categoria a II-a
14.500 de bilete vânduseră până aseară dinamoviștii din stocul de 18.000
14.400 de lei a costat o lojă de 12 persoane pentru finala Cupei României
12.000 de bilete au vândut rapidiștii pentru finala de mâine
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER