Tehnicianul echipei FCM Târgu Mureș, Daniel Isăilă, a declarat după meciul cu Steaua, pierdut cu scorul de 1-3, în Cupa României, că steliștii au dominat la toate capitolele, în inferioritate numerică, în timp ce elevii săi au fost prea temători și speriați de miza jocului.
„Normal că puteam să obținem mai mult din acest meci, dar este elocvent ultimul sfert de oră. Steaua era cu doi oameni mai puțin, băieții mei arătau ca și cum situația era exact invers. Steaua ne-a dominat, a avut ocazii, noi am fost mult prea temători și speriați de miza meciului. Steaua ne-a dominat la toate capitolele cu un om mai puțin pe teren și a marcat de două ori. Meciul ăsta a fost un test pentru noi pentru că ne-am propus să revenim în Liga I dar e clar că suntem departe de a reuși asa”, a spus Isăilă.
Echipa Steaua s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formația FCM Târgu Mureș, din Liga a II-a, în 16-imile competiției.
Golurile învingãtorilor au fost marcate de M. Costea ’13 (penalti), ’50, Nikolici ’48. Pentru FCM Târgu Mureș a înscris Dâlbea, în minutul 40.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER