Finala Cupei României: Astra – Viitorul | Palmaresul celor două finaliste

Finala Cupei României: Astra - Viitorul | Palmaresul celor două finaliste
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Giurgiu și Viitorul se întâlnesc pentru a cincea oară în acest sezon, dar de data aceasta meciul disputat va fi cu trofeul pe masă. Cele două formații se vor lupta, sâmbătă, 25 mai, de la ora 20:00 la Ploiești, în finala Cupei României.

Statistica din acest sezon în ceea ce privește meciurile directe dintre giurgiuveni și constănțeni este de partea formației pregătite de Hagi. Viitorul s-a impus de trei ori (scor 1-0 pe 30 septembrie 2018, scor 4-1 pe 8 aprilie și scor 3-0 pe 13 mai), în timp ce Astra a obținut o singură victorie (scor 3-0 pe 8 februarie).

Astra va avea o presiune în plus în finala Cupei României. Spre deosebire de Viitorul, care datorită clasării pe locul trei la finalul play-off-ului este deja calificată în preliminariile pentru Europa League, giurgiuvenii sunt obligați să câștige trofeul pentru a ajunge în cupele europene. Astra a încheiat campionatul pe locul cinci, după ce a înregistrat doar două victorii din 10 posibile în play-off. Restul de opt au fost numai înfrângeri.

Pentru Viitorul participarea în ultimul act al competiției Cupa României este o premieră.

„Suntem fericiți că am ajuns în finală. E un an fenomenal. Ne bucurăm de performanțele pe care le facem și cred că va ieși un meci frumos în finală. Astra are o echipă bună, dar și noi la fel, am demonstrat că merităm să fim în finală, am confirmat că suntem buni. Tot ce am făcut în ultima perioadă a fost un test important. Facem față echipelor mari și avem jucători talentați, care devin tot mai buni”, a declarat Gheorghe Hagi.

De cealaltă parte, Astra Giurgiu este la a treia finală a Cupei României în ultimele cinci sezoane. Giurgiuvenii s-au impus în 2014 contra celor de la FCSB, după executarea loviturilor de departajare (scor 4-2). Tot la penalty-uri s-a ajuns și la finala disputată în 2017, dar atunci Astra a pierdut în fața celor de la FC Voluntari (scor 3-5).

Finala Cupei României, Astra – Viitorul, se joacă la Ploiești

Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a precizat pentru gsp.ro că jucătorii pregătiți de Costel Enache vor avea salariile plătite până la ora disputării finalei Cupei României. În plus, dacă aceștia vor ridica trofeul vor primi o primă importantă din partea conducerii.

„Nu vom mai discuta de datorii până la ora finalei. Restanțele pe două luni au fost deja achitate, iar diferența sper să o plătim până vineri. Sincer, n-am mai vrut pur și simplu să aud de fotbal după acea înfrângere acasă cu Viitorul, 1-4. Făcusem eforturi deosebite pentru licențiere, vorbisem și cu echipa, dar felul în care au evoluat în acel meci m-a dezgustat. M-a enervat. Și dacă fotbaliștii au dreptul să intre în grevă când nu le convine ceva, eu, ca patron, de ce n-aș avea voie să procedez la fel când am constatat că nu jucăm nimic?! Dacă cereți numai bani, dați voi bani!”, a declarat Ioan Niculae, care a vorbit și despre primele pe care le pot primi jucătorii săi dacă vor câștiga Cupa:

„Sumele sunt trecute în contract și, indiferent dacă au salarii de 3.000, 4.000 de euro, toți vor încasa minimum 10.000 de euro net de om dacă bat Viitorul. La un asemenea meci nici nu cred că se mai pune însă problema unei motivații suplimentare, fiindcă fiecare joacă oricum pentru onoarea și orgoliul lui. Aș fi preferat să întâlnim Craiova în finală, pentru că era o echipă mai slabă, dar nici așa nu-mi fac probleme, pentru că pe Viitorul i-am și bătut clar cu 3-0 în campionat. Deci, se poate!”.

Astra Giurgiu a câștigat până acum patru trofee: titlul de campioană a României în 2016, Cupa în 2014 și de două ori Supercupa României în 2014 și 2016.

De cealaltă parte, Viitorul are un singur trofeu de când este în Liga 1 Betano, titlul în anul 2016-2017.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…