Dică salvatorul! Brașov – Steaua 1-1

Dică salvatorul!  Brașov - Steaua 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a calificat ca printr-o minune în finala Cupei
României, unde o va întâlni foarte probabil pe Dinamo. Brașov a
condus cu 1-0, dar Dică a adus egalarea și cum în tur scorul a fost
0-0, roș-albaștrii au mers mai departe datorită golului înscris în
deplasare.

Cum sună realitatea la Steaua? Pe foaia de joc antrenor este trecut
Cătălin Necula, în timpul meciului, Caramarin dă indicații,
creierul Olăroiu stă în lojă lângă Gigi. Triumvirat de conjunctură
pentru o finală de Cupă. O competiție care până acum era pentru
patronul Stelei ca o sarcină nedorită.
În antiteză, gazdele trăiesc precum niște îndrăgostiți rătăciți
prin semifinale în fața unei căsnicii cu o finală de vis. Iar
îndrăgostiți au părut și fotbaliștii celor două echipe timp de
aproape o repriză. Tănase și Cristescu au încercat să rupă
amorțeala, dar periculosul a fost doar Brandan. A pus mâna pe o
minge în careu, iar Balaj a amprentat punctul de la 11 metri cu
arătătorul lui. Pentru Ilyeș urmează trei pași a la Dănuț Lupu, iar
Tâmpa seamănă deja cu Vezuviul. Arena erupe, e 1-0 pentru „Steagu”,
iar pauza devine așteptată de tot stadionul ca un taxi la comandă
așteptat pe stradă, în miez de noapte, la -10 grade.

Dică a
avut și o bară

Pentru a ataca apăsați tasta 5, așa sună mesageria vocală a lui
Olăroiu în pauză, iar omul din lojă apelează în vestiar. Steaua se
mută cu viză de flotant în jumătatea gazdelor și nimic. Oli
formează din nou și-l schimbă pe inexistentul Marinescu cu Răduț.
În jocul roș-albaștrilor rămâne ton de ocupat. Dică redă semnalul
printr-o bară din lovitură liberă și presiunea crește la poarta lui
Marc. Ardelenii au donat mingea la cei aflați în dificultate, dar
gestul doar pare unul nobil, asta pentru că de la o poștă miroase a
șantaj. Un șantaj care poate veni pe contraatac cu semnătura lui
Chipciu, Cristescu sau Teixeira. Dar inevitabilul pentru gazde s-a
produs în minutul 86. Răduț i-a pus mingea frumos lui Dică și
acesta a marcat cu un șut plasat. 1-1 și în finală avem Steaua –
Dinamo.


Min 90+4. Final de partidă.

Min
90+2.
Voicu primește
cartonașul galben, pentru o intrare cu talpa înainte

Min 87.
Teixeira este
eliminat.

Min 86. GOL STEAUA!! Răduț îi așează
mingea pentru șut lui Dică, la marginea careului, iar
stelistul trimite puternic, din voleu, fără șansă pentru
Marc

Min 84. Szekely greșește șutul, din marginea
careului, și mingea se duce mult peste poartă.

Min 84. Dică reia cu capul o centrare de pe
partea stângă. Mingea se duce pe lângă poarta gazdelor.

Min 83. Schimbare la Brașov. Ionuț Voicu i-a
luat locul lui Cristescu.

Min 81. Maicon reia cu capul centrarea de pe
partea stângă, a lui Brandan. Marc reține cu siguranță.

Min 80. Oros respinge cu capul o centrare bună
venită de pe partea stângă.

Min 76. Ultima schimbare la Steaua. Maicon îi
ia locul lui Emeghara.

Min 75. Dică reia cu capul mingea centrată de
pe partea dreaptă. Marc este la post și prinde cu siguranță.

Min 71. Distefano îi ia locul lui Chipciu.

Min 70. Tănase părăsește terenul, accidentat și
este înlocuit cu Szekely.

Min 69. Centrarea lui Bănel Nicoliță nu pune
probleme porții lui Marc.

Min 67. Contraatacul în doi al Brașovului este
blocat de apărarea Stelei, în ultimul moment.

Min 66. Chipciu cade în careu, după un duel cu
Emeghara. Balaj lasă jocul să continue.

MIn 62. Prima schimbare la Brașov! Cardoso i-a
luat locul lui Viveiros, accidentat. Portughezul a părăsit terenul
pe targă.

Min 60. Asediul la poarta lui Marc continuă.
Apărarea brașoveană rezistă eroic.

Min 57. Dică țintește bara din lovitură
liberă.

Min
56.
Filipe
Teixeira
primește cartonașul galben pentru un joc
periculos la Răduț.

Min 54. Brașovenii s-au retras în apărare și
așteapă șanse de contraatac.

Min 53. Prima schimbare la Steaua! Răduț îi ia
locul lui Marinescu.

Min 50. Chipciu încearcă o incursiune solitară,
în viteză, pe partea stângă, dar este oprit de Gardoș.

Min 48. Centrarea periculoasă a lui Tănase, din
partea stângă, este prinsă de Marc din fața lui Nicoliță.

Min 46. Tănase trimite un șut-centrare, din
unghi, iar Marc respinge acrobatic.

Min 46. A început repriza a doua.


Brașovul conduce Steaua, în semifinala Cupei României
cu scorul general de 1-0, după ce partida tur, din Ghencea s-a
terminat la egalitate: 0-0.


Min 45. Balaj fluieră sfârșitul primei
reprize.

Min 45. Asediu al Stelei la poarta Brașovului.
Apărarea respinge o sarabadndă de șuturi ale bucureștenilor.

Min
44.
Tănase
primește
cartonașul galben pentru proteste.

Min 40. GOL BRAȘOV!
Ilyeș execută
penalty-ul pe centrul porții, Tătărușanu plonjând în partea
dreaptă!

Min 39. Brandan comite un henț în careu și
Cristi Balaj dictează penalty.

Min 38. Jocul s-a mai liniștit. Ritmul partidei
a scăzut în ultimele minute.

Min 35. Rusu are o intrare tare la Tănase.
Decarul Stelei își revine cu greu, acuzând o accidentare la
șold.

Min 33. Brașovul a preluat inițiativa, având și
primul corner al partidei.

Min 28. Cristescu șutează din alergare, la
colțul lung, în diagonală, puțin pe lângă poarta Stelei.

Min 27. Marinescu șutează de la 20 de metri, pe
centrul porții. Marc prinde fără probleme.

Min 26. Prima fază periculoasă a Brașovului!
Chipciu reia din cădere centrarea de pe partea dreaptă a lui
Viveiros. Mingea trece pe lângă poarta lui Tătărușanu.

Min 22. Marinescu îl deposedează, prin
alunecare, din spate, pe Teixeira. Brașovenii cer galben pentru
stelist, dar Balaj acordă doar fault.

Min 18. Bănel Nicoliță care în careul
brașovean, dar Balaj nu acodă penalty.

Min 16. Brașovenii au probleme la construcție.
Nu au avut nicio fază importantă în acest devbut de partidă.

Min 13. Tănase șutează de la 20 de metri, dar
minge este prinsă fără probleme de Marc.

Min
11.
Dică are o intervenție
întârziată la Rusu și este avertizat de Cristi Balaj

Min 8. Bănel Nicoliță trimite cu capul, pe
poartă, portarul Brașovului, Marc, prinde cu siguranță.

Min 5. Ratare a Stelei! Centrarea lui Tănase nu
poate fi reluată de Marinescu, care luftează la marginea
careului.

Min 2. Tănase îl faultează din spate pe Ilyeș,
la centrul terenului

Min 1. A început partida


Echipele de start:

FC
Brașov:
Marc – Rusu, Majernik, Oros, Cr.
Ionescu – Toloza – Viveiros, Ilyeș,
Cristescu
, Chipciu
Teixeira

Rezerve: Kajcsa, Voicu, Martinovic, Stângă,
Mateiu, Cardoso, Distefano

Steaua:
Tătărușanu – Emeghara, Gardoș, Geraldo, Latovlevici
– Marinescu, Brandan – Nicoliță, Dică, Tănase –
Bilașco

Rezerve: Stanca, Iliev, Szekely, Răduț, Onofraș, Bicfalvi,
Maicon


Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×