Victoria în fața lui ACS Poli, 2-0 în optimile Cupei României, întărește ideea că Steaua nu are adversar în competițiile interne, indiferent de sistemul de joc adoptat sau de fotbaliștii pe care Reghe îi titularizează
Chipciu a revenit între titulari pentru prima dată de la accidentarea gravă suferită în primăvară
Întrecerile interne nu sunt corecte atât timp cât lucrurile rămân așa. Steaua concurează cu material evident mai bun. E un fel de BMW M5 într-o întrecere de Dacii Break. Lupta nu este echitabilă încă de la o privire pe specificațiile tehnice. Sau pe lot. Aseară, contra lui ACS Poli, Reghe a trimis din nou o formulă 3-4-3, cu mulți dintre titularii obișnuiți, plus Prepeliță, Varela și Chipciu, cu Niță în poartă. Aici e și problema competitoarelor: Steaua are rezerve care ar fi titulari de drept în orice alt lot din România. Și oare ce s-ar fi putut întâmpla altceva decât victorie contra lui Balaure sau contra lui Trandu?
Descrierea felului în care s-a jucat e inutilă. Gazdele au dominat autoritar, au ratat mult, au înscris prin Georgievski și Piovaccari și au presat cu siguranță până la final. Ai lui Șunda, altfel luptători, nu au avut cum să riposteze. Le-a fost imposibil să treacă de mijlocul condus de către Bourceanu, pe benzi nu a fost loc de Latovlevici și Georgievski, iar apărarea a părut formată din trei „Chiricheși” în vârf de formă și de o siguranță enervantă pentru adversari.
Piovaccari e de „din când în când”
Sigur, scorul nu este în armonie cu titlul și nici cu rândurile de mai sus. Asta poate fi și problema Stelei în Liga Campionilor. Deși funcționează bine în primele două compartimente, atacantul e „lat”. Da, Piovaccari a dat gol, și descierea pare ilogică. Doar că aproape toate fazele sunt finalizate de fantezia lui Tănase, de munca de rob a lui Chipciu sau Popa, ori de loviturile de cap ale fundașilor. Piovaccari e din alt film, nu se poate sincroniza cu echipa, e prins mereu în offside și nici cu instinctul de „killer” nu stă prea bine. Aseară a împins-o în plasă fără să aibă nici cel mai mic merit la faza construită de colegi. Dacă rezolvă problema asta.
Sursa FOTO: Mediafax Foto
AICI AI COMENTARIUL LIVE TEXT de la Steaua – ACS Poli Timișoara
FINAL DE MECI. Steaua – ACS Poli 2-0 și Steaua se califică în sferturile Cupei României. Golurile au fost marcate de Georgievski și Piovaccari Min90+2: Inca o sansa pentru Adi Popa, dar Kirev retine Min90: Ratare uriasa Steaua! Adi Popa primeste in careu, la 11 metri, dar suteaza peste poarta, desi are tot timpul din lume Min88: II Nohai vede cartonasul rosu pentru lovirea lui Filip Min86: Piovaccari centreaza catre Adi Popa, dar mingea il depaseste pe acesta Min83: Pasa Adi Popa catre Georgievski, dar este offside
Min82: Szekely este in careu, Georgievski respinge dar este offside Min80: Georgievski centreaza, mingea ajunge la Stanciu, dar arbitrul Gaman fluiera hent Min78: Jocul este inca o data intrerupt. Barbut este cazut pe teren, acuza o accidentare Min76: Szekely cade pe teren, dar jocul este lasat liber Min74: GOL STEAUA! Piovaccari profita de o respingere in fata a lui Kirev si inscrie din apropiere. Faza a plecat din piciorul lui Georgievski. Italianul a ajuns la cota 9 goluri in toate competitiile. Steaua – Poli 2-0 Min73: Centrarea lui Latovlevici este respinsa. Steaua preseaza mai mult in gol
Min71: Corner pentru Steaua, dar Petrovic respinge centrarea lui Bourceanu Min70: II Piovaccari vede galben pentru simulare. Italianul scapase singur spre poarta Min68: ⇔ Iese Keita, intra Boldea Min68: II Szekely este avertizat pentru un cot aplicat lui Szukala Min65: ⇔ Iese Balaure, intra Szekely Min65: Ratare mare Steaua. Kirev respinge gresit la sutul lui Filip, dar Prepelita rateaza cu poarta goala Min65: Stanciu scoate lovitura libera de la 35 de metri
Min64: Meciul se joaca mai mult la mijlocul terenului Min61: Bourceanu executa slab cornerul, Steaua combina, dar fara rezultate concrete Min59: Filip incearca pasa catre Piovaccari, dar banatenii blocheaza Min56: ⇔ Iese Chipciu, intra Filip Min56: Bourceanu este in careu, dar pasa catre Piovaccari este blocata de Belu Min54: Piovaccari ia o minge pe contr propriu, dar Petrovic castiga posesia Min53: Steaua ataca prin Adi Popa si Chipciu, dar arbitrul fluiera fault la Adi Popa
Min51: Prepelita scoate lovitura libera de la 35 de metri Min50: Ocazie importanta Poli. Furtado este in careu, dar lufteaza de la sase metri Min49: Ocazie mare Poli, dar Balaure este blocat de Prepelita Min47: Trecere superba a lui Piovaccari, dar atacantul cade in careu in duel cu Seroni Min46: Stanciu il gaseste excelent in careu pe Adi Popa, dar preluarea este slaba Min46: ⇔ Intra Stanciu si Adi Popa, ies Gardos si Tanase Min46: Incepe repriza secunda
FINALUL PRIMEI REPRIZE. Steaua – ACS Poli 1-0, gol Georgievski.
Min45: Prepelita are ultimul sut al primei reprize, dar mingea se duce departe de poarta Min45: Steaua pleaca pe contra, dar Prepelita intrerupe jocul. Trandu se resimte si este cazut pe teren Min44: II Gardos intra extrem de dur la Barbut si este avertizat Min44: Nita iese si retine. Degajare lunga, dar Latovlevici scapa mingea in aut de margine
Min43: Timisoara incearca un nou atac, Trandu scoate lovitura libera Min42: Latovlevici primeste de la Prepelita, dar este offside Min41: Steaua construieste cu fundasii centrali, dar nu mai reuseste sa fie cu adevarat periculoasa Min39: Tanase incearca o faza pe cont propriu, dar sutul se duce departe de poarta Min38: Bourceanu incearca mingea lunga, dar Kirev blocheaza Min37: Steaua ataca prin Gardos, dar acesta este blocat Min35: Ploaie de suturi la poarta lui Kirev, dar Poli scapa cu bine
Min32: Inca o sansa pentru Barbut, dar Nita retine centrarea Min31: ⇔ Iese Marovic, intra Nohai Min31: Faza excelenta a lui Poli, dar Trandu suteaza peste poarta Min30: Varela faulteaza in saritura si Poli are faza fixa Min28: Faza frumoasa Chipciu, mingea ajunge la Prepelita, care suteaza putin pe langa Min27: Piovaccari este gasit singur in careu, suteaza din cadere, dar este offside. Italianul fusese oricum blocat Min25: Ocazie mare Poli! Belu suteaza de la distanta, Nita pare batut, dar mingea ocoleste de putin poarta
Min25: Varela il faulteaza cinic pe Barbut, dar scapa de cartonas Min24: Sut frumos de la distanta reusit de banateni, dar mingea se duce peste poarta Min23: Faza frumoasa a Stelei, Chipciu ii paseaza scurt in careu lui Piovaccari, dar este offside Min21: Corner pentru Poli, Szukala respinge fara probleme Min20: Belu este faultat de Gardos si Timisoara are lovitura libera din tusa Min19: Nicola trimite total aiurea din lovitura libera Min17: Seroni il blocheaza pe Tanase din pozitie de ultim aparator
Min17: Bourceanu trimite in careu din lovitura libera, dar banatenii resping Min15: Prepelita reia cu capul de la 11 metri, dar mingea se duce departe de poarta INFO: Aproximativ 5000 de fani sunt acum la stadion Min14: Contra a Timisoarei, dar Varela blocheaza Min12: GOL STEAUA! Faza buna a Stelei, Tanase reia spre poarta, dar Kirev blocheaza. Georgievski vine insa din urma si deschide scorul. Steaua – Poli 1-0 Min11: Latovlevici primeste in tusa, dar centreaza direct in bratele lui Kirev
Min9: Steaua incepe pressingul, dar sutul de la mare distanta reusit de Prepelita este retinut de Kirev Min8: Varela recupereaza o minge undeva la 30 de metri de poarta adversar, dar faulteaza si Poli are lovitura libera Min5: Ocazie uriasa Poli! Furtado ii ia fata lui Szukala si reia cu capul! Mingea loveste bara portii. Nita era batut Min4: Latovlevici incearca un un-doi cu Tanase, dar acesta preia slab si pierde posesia Min3: Lovitura libera pentru oaspeti, dar Steaua recupereaza rapid Min2: Latovlevici incearca centrarea, dar este blocat Min1: A inceput meciul
INFO: Aproximativ 2000 de suporteri sunt veniti la stadion cu 10 minute inaintea startului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER