Moldovan crede că poate elimina Petrolul: „Pe Giulești nimeni nu începe favorită împotriva Rapidului!”

Moldovan crede că poate elimina Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Rapid, Viorel Moldovan, este foarte optimist înaintea meciului cu Petrolul din optimile de finală ale Cupei României, precizând că pe Stadionul Giulești nicio echipă adversă nu poate fi favorită.

„Noi nu avem nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Asta le-am spus și băieților, să dea drumul la motoare, vreau turbo de la ei pentru că vreau să eliminăm Petrolul din Cupa României. Și am încredere că putem face asta. Șansele de calificare sunt 50 la 50 la sută. Petrolul este o echipă bună, dar noi jucăm acasă. Le-am și spus jucătorilor că pe Giulești nimeni nu începe favorită împotriva Rapidului, indiferent de numele adversarului. E adevărat, ca valoare, cei de la Petrolul sunt peste noi în momentul de față, dar asta nu înseamnă că sunt deja calificați. În Giulești nu trebuie să miște nimeni în front, indiferent că întâlnim Petrolul, Steaua sau orice alt adversar”, a declarat, Moldovan într-o conferință de presă.

El a adăugat că partida cu Petrolul Ploiești îi va arăta unde se află echipa sa din punct de vedere valoric. „Nu am emoții, de abia aștept acest joc, băieții sunt concentrați 100 la sută. Meciul ne va demonstra unde suntem din punct de vedere al valorii, de asta sunt bucuros că vom avea în față un adversar ca Petrolul. Adversarii au un antrenor care mi-a fost coleg (n.r. – Cosmin Contra), îmi este prieten și îl aștept cu brațele deschise pe Giulești. Cine e mai bun să câștige”, a spus tehnicianul rapidist.

Moldovan speră ca ședințele cu psihologul echipei să îi ajute pe fotbaliștii săi să devină mai puternici mental. „Sunt ședințe individuale cu psihologul, se lucrează la factorul emoțional și motivațional. Sunt lucruri foarte importante pentru mine și mă bucur că toți jucătorii au aderat și comunică excelent cu psihologul. Sunt convins că el ne poate ajuta să fim mai puternici din punct de vedere mental”, a precizat Viorel Moldovan.

Echipa Rapid întâlnește, joi, de la ora 20.30, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, formația Petrolul Ploiești, într-o partidă contând pentru optimile de finală ale Cupei României-Timișoreana.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×