Meciul Petrolul Ploiești – CFR Cluj, disputat sâmbătă, pe Arena Națională, a fost finala cu cel mai mic număr de jucători autohtoni în echipele de start, aceștia fiind doar patru: Ovidiu Hoban și Gheorghe Grozav la ploieșteni, respectiv Gabriel Mureșan și Ciprian Deac la clujeni, informează frf.ro
De asemenea, sâmbătă s-a înregistrat cel mai mic număr de jucători români pe întreaga finală, doar șase, pe parcurs mai intrând Morar și Achim la Petrolul.
Precedentele asemenea „recorduri” avuseseră loc tot la o finală a CFR-ului, cea cu SC Vaslui din 2010, cu opt autohtoni la start și 10 la final.
A fost a 75-a finală a Cupei României, a 69-a găzduită de Capitală, a doua disputată pe Arena Națională.
Pentru prima oară s-au întâlnit, nu doar în finală, ci în cadrul acestei competiții, FC Petrolul Ploiești cu FC CFR 1907 Cluj. Ambele însă s-au aflat pentru a patra oară în ultimul act al competiției.
Petrolul a câștigat pentru a treia oară Cupa și a egalat-o la numărul de trofee chiar pe învinsa sa de-acum, situându-se împreună într-un clasament all-time legat de acest aspect pe locurile 5-6, după bucureștenele Steaua, Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova. A fost, deci, prima finală pierdută de CFR.
A fost a 17-a finală fără participarea vreunei echipe bucureștene.
Jeremy Bokila, autorul unicului gol și desemnat totodată jucătorul finalei, a fost de asemenea și golgeterul actualei ediții a Cupei, totalizând 7 reușite.
Dintre actualii câștigători, se mai întâlniseră cu trofeul: Galamaz de 2 ori (cu Dinamo și Steaua), Geraldo Alves (cu Steaua), Lucian Marinescu (cu Steaua) și Adrian Cristea (cu Dinamo), toți câte o dată.
Ambii antrenori, Cosmin Contra și Eugen Trică, s-au aflat la primele lor finale.
Cristian Balaj a condus la centru pentru a patra oară un joc de finală de Cupă (după cele din 2002, 2004 și 2009), egalându-i astfel pe Denis Xifando și Dan Petrescu, cei trei fiind depășiți doar de Emil Kroner, cu mențiunea că acesta a arbitrat două din partidele acelei celebre finale rejucate de patru ori dintre Rapid și Venus în 1940.
A fost prima finală cu șapte arbitri, centralului și asistenților adăugându-li-se acum și cei doi adiționali și rezerva de asistent.
Formația Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru a treia oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în finala competiției. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila, în minutul 8.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER