CS Universitatea Craiova, echipă neînvinsă în Liga 1 de când e pregătită de cuplul Sorin Cîrțu-Emil Săndoi, va înfrunta Steaua în „sferturile” Cupei României la fotbal.
Partida se va disputa pe 3 decembrie, într-o singură manșă, iar meciul va fi găzduit de stadionul „Ion Oblemenco”. Inițial, se părea că partida din etapa trecută, dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, va fi ultima, înainte ca vechea arenă să fie demolată, dar autoritățile locale au decis o amânare de câteva săptămâni, astfel că meciul de Cupă cu Steaua va fi ultimul pentru legendara arenă.
Cîrțu a aflat de la ProSport cu cine a picat echipa lui în „sferturi”
„Cu cine am picat? Cu Steaua? Eee, înseamnă că am fost foarte inspirat când am cerut autorităților să nu demoleze acum arena! Vă dați seama ce meci de gală va fi cu Steaua. Ă‚sta cu siguranță va fi ultimul pentru stadionul nostru și merita să găzduiască un joc de un asemenea interes. Cu siguranță că stadionul se va umple la acest meci”, a declarat Sorin Cîrțu pentru www.prosport.ro
Directorul tehnic al Universității Craiova a mai spus că, strict fotbalistic, nu și-ar fi dorit să întâlnească Steaua în „sferturile” Cupei României. „Steaua e foarte puternică. Chiar dacă noi nu am pierdut niciun joc de când am preluat echipa, totuși întâlnim campioana. Ei sunt favoriți. Dar, repet, mă bucur mai mult pentru acest oraș, pentru acest stadion că va găzdui un ultim meci de o asemenea amploare”, a mai declarat Cîrțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER