Rapid, amendată cu 30.000 de lei din cauza fanilor!** VEZI DE CE

Rapid, amendată cu 30.000 de lei din cauza fanilor!** VEZI DE CE
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, să
amendeze clubul Rapid cu 30.000 de lei din cauza suporterilor care
au aruncat cu fumigene în terenul de joc în timpul partidei din
șaisprezecimile Cupei României cu Petrolul Ploiești.

Clubul Petrolul Ploiești a primit avertisment din partea Comisiei
de Disciplină din același motiv pentru care a fost amendată și
gruparea FC Rapid.

Copos s-a
luat de fani la ultima amendă primită

Ultima oară când echipa din Giulești a fost amendată din cauza
suporterilor (după meciul cu Dinamo, pierdut cu 2-3 în „Ștefan cel
Mare”. 10.000 de lei), patronul George Copos s-a luat de suporteri,
întrebându-i retoric de unde va lua clubul banii pentru plata
contravenției.

Alte decizii ale CD

Altfel, mijlocașul Lucian Sânmărtean (FC Vaslui) și fundașul
Valentin Năstase (Gloria Bistrița) au primit câte o suspendare de
două meciuri și o amendă de 3.000 de lei după cartonașele roșii
primite în partidele din șaisprezecimile Cupei României.

De asemenea, Comisia de Disciplină a luat act de retragerea echipei
Progresul Corabia din campionatul Ligii a 3-a, seria a 4-a a,
ediția 2010 – 2011.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | 4 transferuri de Champions League la FCSB. Becali s-a dezlănţuit şi a anunţat marile lovituri pregătite de campioana României
BREAKING | 4 transferuri de Champions League la FCSB. Becali s-a dezlănţuit şi a anunţat marile lovituri pregătite de campioana…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să…
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Michelle Obama lansează un podcast alături de fratele său
Michelle Obama lansează un podcast alături de fratele său
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×