Meciul cu Steaua a lăsat, la un loc, sentimente de regret și de mândrie, în lotul celor de la Baia Mare. Paul Păcurar, omul care a aprins scânteia speranței pentru maramureșeni, cu golul marcat, spune că a simțit că Baia Mare a fost aproape să producă „bomba” Cupei. „După meci am fost puțini dezamăgiți, pentru că au fost momente când am simțit că puteam elimina Steaua, dar acum realist vorbind, suntem mulțumiți că am făcut un meci bun”, spune Păcurar, care a presimțit că va marca golul carierei și i-a spus asta surorii sale. Mijlocașul de 24 de ani povestește ce a simțit imediat după reușită: „Căutam camera ca să-i dedic reușita surorii mele. A fost ziua ei și i-am promis că îi voi face cadou un gol. Eram puțin dezorientat, pentru că nu știam unde e camera”.
A adormit rememorând fazele din meci
Păcurar a rămas cu un gust amar pentru eliminarea la penalty-uri, dar e mândru că și-a îndeplinit visul din copilărie: să marcheze în poarta Stelei. „Visam la acest gol. Cu siguranță e cel mai important gol al meu. E o mare realizare pentru mine. Orice copil, când începe fotbalul, visează să dea un gol contra campioanei și să îl vadă toată țara„, recunoaște jucătorul, care a avut o noapte agitată după meci și s-a gândit la fiecare fază: „Am dormit destul de greu după meci. M-am gândit mult la meci. M-am gândit cum ar fi fost să intre mingea în poartă, la acea bară, cum ar fi fost să câștigăm la penalty-uri…”.
Noul vis: „La anul, pe vremea asta, să jucăm cu Steaua în Liga I”
Înfrângerea cu Steaua are și părți bune pentru maramureșeni. Jucători cred că au demonstrat că merită să ajungă în Liga I. „Această victorie ne dă încredere că putem să jucăm în Liga I. Sper ca anul viitor, pe vremea asta, să jucăm cu Steaua în campionat. La acest meci am arătat că suntem un grup puternic și avem forța de a promova”, este de părere Paul Păcurar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER