După Sănătatea, o altă echipă din județul Cluj face senzație în Cupa României. Unirea Jucu, o formație dintr-o comună cu 4000 de locuitori de lângă Cluj Napoca, este performera Cupei. Unirea a învins cu 4-3 la penalty-uri echipa de liga secundă Olimpia Satu Mare, după 2-2 în timpul regulamentar. „Meciul a fost de infarct. Ne-au dat gol în minutul 1, apoi am revenit la 2-1 și am fost egalați în minutul 89. În minutul 120 am ratat de pe linia porții. La penalty-uri am ratat de două ori, al patrulea executant al lor dacă marca ar fi câștigat ei. A ratat și apoi am învins. A fost foarte frumos. Victoriile sunt mai frumoase și mai importante cu cât e mai mică echipa. E o performanță foarte mare pentru comună și pentru copii”, povestește Alpar Meszaros, antrenorul Unirii Jucu.
Stadion de 200.000 de euro
Unirea Jucu are unul dintre cele mai moderne stadioane din Liga a III-a. Primarul comunei, Dorel Pojar, fratele lui Cristi Pojar, fostul secund al lui Dan Petrescu, a început în 2012 lucrările la noua arenă. Stadionul are nocturnă, o tribună de 1000 de locuri acoperite și un gazon nou. „Vom juca aici următorul meci din Cupă. Baza e foarte frumoasă. Terenul e foarte bun. Încă nu avem condiții de liga a II-a pentru că nu avem posibilități de cazare și masă, dar baza e frumoasă. Va fi neîncăpătoare tribuna cu siguranță. Dacă jucăm cu Petrolul se umple de fete să îl vadă pe Mutu”, a glumit Alpar Meszaros.
„Toată comuna ține cu „U”. Vor să jucăm cu CFR”
Unirea Jucu va evolua în 16-imile Cupei României cu o echipă care a terminat în primele 6, în sezonul trecut. Steaua, Astra, Petrolul, Dinamo, CFR și Pandurii sunt posibilii adversari ai echipei din Jucu. Alpar Meszaros și-ar dori să joace contra fostei sale echipe, Dinamo, dar fanii Unirii sunt de altă părere. „Aici, toată comuna ține cu „U” Cluj și ar vrea să jucăm contra CFR-ului. Mie mi-ar plăcea să jucăm cu Dinamo sau Steaua. Cu oricine am juca va fi o sărbătoare pentru comună”, spune Alpar Meszaros.
„Suntem precum cireșarii. Mergem cu microbuzul la antrenamente”
Jucătorii Unirii sunt amatori și nu se întrețin din fotbal. Vedetele echipei sunt Lucian Turcu, fost fundaș la „U” Cluj, Gloria Bistrița și Viitorul și Dan Mureșan, fost jucător în liga secundă, la Șimleul Silvaniei. „Majoritatea sunt studenți. Sunt localnici de prin Cluj. Avem și foști juniori de la „U” Cluj și CFR. În fiecare zi mergem cu microbuzul din Cluj la antrenamente. Suntem ca cireșarii. Nu ne putem compara nici cu multe echipe de Liga a III-a. Le dăm o singură masă jucătorilor, înainte de meciuri, ca să fim siguri că rezistă 90 de minute”, glumește Meszaros. Prima de joc pentru Victoria din Cupă a fost una inedită: „Pizza și bere au primit după meci”. Echipa a promovat în sezonul trecut în Liga a III-a și este susținută exclusiv din banii de la Consiliul Local Jucu.
Meszaros a antrenat un retur în Liga I
Alpar Meszaros a jucat pentru Universitatea Cluj și Dinamo, înainte de 1990. După Revoluție a plecat în Germania, unde a mai evoluat în ligile inferioare și unde s-a stabilit până în 2007. A antrenat la nivel juvenil în Germania, după care a preluat ISCT, formație din Liga a II-a. Evoluțiile echipei din Câmpia Turzii l-au adus în interesul Universității Cluj, pe care a antrenat-o în returul sezonului 2007-2008, la finalul căruia echipa clujeană avea să retrogradeze. O victorie în Giulești, contra Rapidului, este unul dintre cele mai mari succese ale lui Meszaros din postura de antrenor. „De ce să nu facem o surpriză și în această etapă a Cupei? Ambiția unei echipe mici poate produce surprize. Le-am zis înainte de meciul cu Satu Mare jucătorilor că o să câștigăm. Nu s-a văzut diferența de divizii”, spune Meszaros.
sursa foto: voceatransilvaniei.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER