Detenția naște scriitori. Oamenii de fotbal ajunși după gratii scriu de zor. Popescu și Becali au deja două cărți la activ, Pădureanu lucrează la un best-seller despre blaturi. De ce nu scrie și Borcea o carte

Detenția naște scriitori. Oamenii de fotbal ajunși după gratii scriu de zor. Popescu și Becali au deja două cărți la activ, Pădureanu lucrează la un best-seller despre blaturi. De ce nu scrie și Borcea o carte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali, Gică Popescu, Mihai Stoica și Jean Pădureanu au devenit scriitori în închisoare. Fiecare carte a acestora scade 30 de zile din pedepsele primite. Finanțatorul Stelei o va publica și pe cea de-a doua la începutul anului 2015. Cei trei au abordat subiecte total diferite. Fostul căpitan al Barcelonei a scris despre sectorul juvenil de fotbal, Mihai Stoica despre Campionatul Mondial din Brazilia, pe care l-a văzut în spatele gratiilor, iar Gigi Becali despre religie și Muntele Athos.

Cu o zi înainte de alegerile de la Federația Română de Fotbal, inculpații în cazul „Dosarul Transferurilor” și-au aflat sentințele după mai bine de cinci ani și jumătate de la trimiterea în judecată și peste 60 de termene. Astfel, lui Gigi Becali, care  i se alăturau alți opt oameni de fotbal în spatele gratiilor, după cum urmează:

  • George Copos – 3 ani și 8 luni de închisoare
  • Mihai Stoica – 3 ani și 6 luni de închisoare
  • Cristi Borcea – 6 ani și 4 luni de închisoare
  • Victor Becali – 4 ani și 8 luni de închisoare
  • Ioan Becali – 6 ani și 4 luni de închisoare
  • Jean Pădureanu – 2 ani și 4 luni de închisoare
  • Gică Popescu – 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare
  • Gigi Nețoiu – 3 ani și 4 luni de închisoare

„M-au înmuiat. Din leu, m-au făcut cățeluș, așa că eu mă declar învins”, declara finanțatorul Stelei cu puțin timp înainte să îi bată la ușă organele abilitate. Totuși, închisoarea nu l-a transformat pe latifundiar în cățeluș, ci în scriitor, meserie care ajută deținuții în privința pedepsei pe care o au de executat. Mai exact, o carte scrisă este echivalentă cu o scădere de 30 de zile din totalul anilor pe care judecătorii i-au considerat potriviți pentru faptele săvârșite. Astfel, Becali a început să scrie. Prima sa carte, „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, a ajuns deja la o editură care o va tipări în 9.000 de exemplare.

Gigi Becali povestește în aceasta ce înseamnă viața de zi cu zi pe Muntele Athos, dezvăluind câteva dintre întâmplările sale din desele vizite acolo. De remarcat faptul că finanțatorul Stelei face eforturi deosebite pentru a-i fi micșorată pedeapsa. În urmă cu patru ani, explica durerile prin care trece atunci când este nevoit să parcurgă câteva rânduri dintr-un text: „Așa m-a făcut mama, sunt constructiv, iar cei care sunt complexați să n-aibă dușmănie pe mine. Mie nu-mi place să citesc, că îmi lăcrimează și mă dor ochii”.

Gică Popescu și juniorii

„Gică Popescu e bine, scrie cărți”, dezvăluia Daniel Prodan în urmă cu doar o lună atunci când era întrebat de starea de sănătate a fostului căpitan al Barcelonei. Prima este deja la o editură din Craiova, „Scris Românesc”, dar nu a ajuns în nicio librărie, fiind o lucrare de circuit închis. Gică Popescu a scris despre lucrul cu juniorii, acesta având experiență în acest domeniu, cu școala de fotbal proaspăt intrată în faliment. „Abordări teoretice și practici metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și juniori”, este titlul cărții lui Popescu, una scrisă în cinci luni.

Urmează cea de-a doua: „Baciul, șef la FRF”. În prima parte a acesteia, Popescu va scrie despre discuțiile pe care le-a purtat cu șefii federațiilor de fotbal din Germania, Spania, Anglia și Italia în perioada campaniei electorale, în timp ce cea de-a doua parte promite dezvăluiri în privința lucrurilor pe care le-ar fi făcut fostul internațional dacă ar fi fost ales la „Casa Fotbalului”. În loc de asta, în ziua alegerilor la FRF, când voturile îl dădeau câștigător pe Răzvan Burleanu, Popescu își petrecea prima zi de închisoare în Penitenciarul Rahova.

Managerul Stelei și Campionatul Mondial văzut după gratii

Ultimul pe lista condamnaților transformați în scriitori este Mihai Stoica. Din închisoare, managerul Stelei a abordat o temă de actualitate, iar Campionatul Mondial din Brazilia din această vară l-a inspirat pe acesta. Conform sportnews.ro, titlul cărții lui Mihai Stoica este „FIFA World Cup Brazil. Statistici, analize, comentarii”, scoasă la editura „Oscar Print”. Tot tirajul a fost luat de clubul Steaua, lucrarea nefiind destinată comercializării. Nu se știe dacă Mihai Stoica a început să lucreze la cea de-a doua carte.

Contactată de ProSport, editura din Craiova care a tipărit prima lucrare a lui Gică Popescu a reacționat vehement: „Îi faceți rău. Știți și voi foarte bine de ce oamenii ăștia scriu de acolo de unde sunt. Din punctul nostru de vedere, nu avem ce comenta. Nu puteți intra în posesia lucrării nici dacă vreți”, a izbucnit omul de la celălalt capăt al firului. Aceeași conversație s-a repetat la „Oscar Print”, acolo unde Mihai Stoica și-a publicat cartea despre un turneu final pe care l-a văzut din celulă.

Jean Pădureanu scrie despre ce știe el mai bine: blaturi

Jean Pădureanu este închis în Penitenciarul Rahova și internat în spitalul unității din cauza problemelor grave de sănătate pe care le are. Fostul președinte al Gloriei Bistriția se afla și înainte de încarcerare într-o stare deplorabilă, adormind la termene și uitând cele ce avea de declarat, fiind obligat de avocat să citească de pe foi A4. „Nu se mai fac blaturi pentru că oamenii nu mai au onoare”, era dezamăgit Pădureanu ori de câte ori se aduceau în discuție acțiunile Cooperativei. Pentru că viața acestuia a fost marcată de lucruri mai mult sau mai puțin legale, Pădureanu scrie. Și despre blaturi:

„Scrie despre secrete numai de el știute. E ajutat de un alt deținut care îi este însoțitor. Este un adevărat oracol, știe orice, despre foarte multă lume. Însă cartea va fi publicată numai după moartea sa, în niciun caz înainte. Asta a fost condiția lui, pe care a discutat-o cu cei apropiați și s-a asigurat că totul va ieși așa cum vrea dânsul”, a dezvăluit un apropiat al celui care a împlinit 78 de ani în luna martie.

Cum titlul cărții lui Jean Pădureanu nu este cunoscut, ProSport are patru propuneri de copertă pentru editura care va obține drepturile de tipărire ale cărții care, dacă va fi scrisă sincer, se anunță a fi un best-seller:

La ce titluri de cărți ne-am putea aștepta anul următor de la cei din închisoare

Ce să scrie? El nu avea cărți nici în casă. Borcea l-a invitat odată pe Cornel Dinu la casa lui din Pantelimon să se laude ce frumoasă e. Și Dinu l-a întrebat unde e biblioteca, la care Borcea i-a sunat pe ăia cu mobila și le zice: «Aoleo, tâmpiților, nu mi-ați pus bibliotecă în casă! Mâine să veniți cu biblioteca!», iar ăia îl întreabă: «Cu cărți, domnule Borcea?», «Și cu cărți, normal!», «Ce cărți?», la care Borcea: «Nu contează!» – See more at: http://www.fanatik.ro/cristi-borcea-si-luat-biblioteca-de-urgenta-ce-carti-comandat-350719#ad-image-0La ce romane ne mai putem aștepta în perioada următoare

De ce nu scrie și Borcea o carte?

Până în acest moment, Cristi Borcea nu și-a manifestat dorința de a scrie o carte, dar asta nu surprinde pe nimeni. În 2010 a fost dezvăluită o întâlnire între Cornel Dinu și dinamovistul aflat după gratii în acest moment: „El nu avea nici cărți în casă. Borcea l-a invitat odată pe Cornel Dinu la casa lui Pantelimon să se laude ce frumoasă e. Dinu a fost impresionat, dar la un moment dat i-a spus că mai lipsește ceva. Borcea nu avea în casă nicio carte”. Legenda spune că a doua zi, Borcea a cumpărat o bibliotecă pe care a umplut-o cu cărți cumpărate de-a valma dintr-o librărie.

Directorul liceului pe care l-a terminat Borcea a vorbit în urmă cu câțiva ani despre sârguința elevului, oferind poate încă un argument pentru care nu avem nicio lucrare a acestuia în vreo editură, gata să fie tipărită: „Era un elev mediocru. Cred că-i plăcea cartea cum îi place ochiului sarea”. Borcea a luat examenul de Bacalaureat la 26 de ani, când era deja director de marketing la Dinamo de 12 luni.

Deși nu a anunțat încă publicarea vreunui volum, Criti Borcea ar putea opta totuși pentru memorii într-o versiune multimedia: eBook sau audiobook.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×