În aprilie 2011, procurorii de la Parchetul Capitalei au început urmărirea penală pe numele a nouă persoane în cazul unor furturi de mașini de lux, printre cei acuzați aflându-se fostul portar Cristi Munteanu (foto, 37 de ani), actualmente „vice” la Farul Constanța, și mijlocașul Andrei Mărgăritescu (32 de ani), de la CS Mioveni.
Un automobil Audi A 8 furat, trecut prin mai multe mâini până a ajuns în posesia lui Mărgăritescu, le-a pus capac inculpaților. Tribunalul București a dat ieri verdictul la prima instanță, iar cu o singură excepție, toți au primit condamnări cu executare. Printre aceștia s-au numărat și cei doi oameni de fotbal: Cristi Munteanu – cinci ani pentru complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit pe grave; Andrei Mărgăritescu – trei ani pentru tăinuire. Cu alte cuvinte, cei doi sunt acuzați că au știut de proveniența penală a mașinii, fapt pe care atât Munteanu, cât și Mărgăritescu l-au negat. Conform mediafax, care citează surse judiciare, Cristi Munteanu a cumărat automobilul Audi A 8 de la un doctor, iar ulterior a reușit cu complicitatea unora dintre inculpați să întocmească acte „în regulă” ale mașinii. La începutul anului 2011, i-a vândut autoturismul lui Mărgăritescu.
Un judecător prea sever? Decizia de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel de părțile din dosar. Interesant este că judecătorul care a dat sentințele, Mitu Stegaru, este cunoscut ca un magistrat sever, ale cărui decizii au fost întoase de multe ori de colegii săi. De pildă, el a făcut parte din completul care a decis condamnarea, în decembrie 2011, a lui Dinel Staicu, în apel, la 12 ani de închisoare, în dosarul falimentării Băncii Internaționale a Religiilor. Decizia a fost anulată ulterior de magistrații de la Curtea de Apel București. De asemenea, Stegaru a decis de două ori arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vântu, hotărâre anulată la recurs.
Imaginea mea are de suferit, nu înțeleg ce se întâmplă. Am fost fotografiat cu cătușele la mâini, acum primesc pedeapsă cu executare. Pentru ce? Andrei Mărgăritescu
M-au sunat foarte mulți avocați și mi-au spus că nu e normală decizia, eu stau liniștit pentru că știu că sunt curat, sunt un om care și-a cumpărat o mașină, nu unul care a furat-o Cristi Munteanu
În acest dosar, eu și Andrei suntem prejudiciații, ne-au fost luate mașinile pe care am plătit fiecare în jur de 30 de mii de euro Cristi Munteanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER