La Constanța se naște o mare echipă. În doi ani, Gică Hagi a clădit la academia sa o trupă imbatabilă, formată din jucători născuți în 1998. Pariul „Regelui”: 11 dintre acești puști să joace la prima reprezentativă până la Mondialul din 2022.
Sezonul fotbalistic 2010-2011 s-a încheiat oficial joia trecută, odată cu finala campionatului național de juniori D, disputată la Buftea. Ultimul titlu a revenit Academiei „Hagi”, scor 3-0 cu ACU Arad, puștii antrenați de Marius Codescu încheind stagiunea numai cu victorii pe linie. Micii constănțeni sunt, din acest punct de vedere, campionii-campionilor, nicio altă laureată neputând să domine de o asemenea factură competiția în care a jucat. 25 de victorii și un golaveraj de 186-2 este linia de clasament a puștilor de 13 ani de la academie (medie de 7,4 goluri pe meci!). „Ar fi fost frumos să terminăm competiția fără niciun gol”, spune antrenorul Marius Codescu. „Adevărul este că am parte de copii deosebiți, care au înțeles, indiferent de numele pe care-l poartă, că nu poți face performanță fără respect față de fotbal și față de cei din jurul lor”, a mai punctat Codescu.
Visul lui Ianis Hagi
Gică Hagi a construit această echipă în doi ani. A adunat piese din diferite zone ale țării și le-a asamblat într-un puzzle aproape fără fisură. Liantul s-a numit chiar Ianis Hagi, fiul „Regelui”. „Visul meu este să ajung la naționala mare, să-l depășesc pe tatăl meu”, este deviza lui Ianis. La finală, cel mai bun jucător a fost declarat Nicolae Cârnaț, marcatorul a 41 de goluri în cele 25 de meciuri din cadrul campionatului național. „Sunt copii, nu poți să știi cum evoluează. Este însă meritul lor că au ajuns unde au ajuns și nimeni nu îl poate contesta. Ce trebuie să se știe este că Hagi lucrează pentru fotbalul românesc. Și-a investit toți banii în această academie, care trebuie să fie principala furnizoare pentru loturile naționale”, a declarat Gică Hagi. În acest sezon, juniorii fostului mare decar al naționalei au mai obținut un argint, la juniori A.
CAMPIONII ROMÂNIEI la fotbal Liga I: Oțelul Galați Juniori A: Poli Timișoara Juniori B: LPS Banatul Timișoara Juniori C: Sportul Studențesc Juniori D: Academia „Gheorghe Hagi”
Campionii de la juniori D
Cosmin Dur-Bozoană, Ștefan Peltea (portari), Bogdan Anghel (26 goluri în campionat), Tiberiu Căpușă, Nicolae Cârnaț (41), Andrei Ciobanu (27), Florinel Coman (22), Doru Dumitrescu (2), Leonard Gheorghe (14), Ianis Hagi (19), Andreas Iani (6), Szabolcs Kilyen, Mircea Manole (10), Robert Moldoveanu (11), Andrei Rusu, Alexandru Trancă (1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER