ProSport îți dă o idee pe zi. Cadouri de Crăciun pentru iubitorii de sport. Azi, echipament pentru sporturile de iarnă

ProSport îți dă o idee pe zi. Cadouri de Crăciun pentru iubitorii de sport. Azi, echipament pentru sporturile de iarnă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au mai rămas unsprezece zile până la Crăciun și, probabil, mulți nu s-au hotărât în privința cadourilor pentru cei dragi. ProSport le oferă iubitorilor de sporturi, soțiilor sau iubitelor lor câte o idee pe zi pentru un cadou potrivit.

Un număr însemnat de stațiuni montane din țară și-au propus să deschidă pârtiile de ski în acest weekend, așa că propunerile ProSport de astăzi îi vizează pe cei care vor să cumpere cadouri pentru pasionații sporturilor de iarnă, precum și pentru cei care, cu puțin ajutor din partea celor dragi, ar putea avea în această iarnă prima experiență pe pârtie. O pereche nouă de schiuri reprezintă o investiție destul de serioasă, dar care, cu siguranță, va fi apreciată. În magazinele de articole sportive – exemplul ales de ProSport este Decathlon – cele mai ieftine schiuri costă 650 de lei, iar cele mai scumpe ajung și la 1.700 de lei. Există însă și variante mai ieftine, cum ar fi site-ul www.schiuridevanzare.ro (foto jos), care oferă echipament second-hand pentru sporturile de iarnă. O pereche de schiuri costă, în medie, 400 de lei, iar o placă de snowboard costă până în 500 de lei


Propunerile noastre pentru ziua de astăzi constau în autografele originale ale celor mai importanți sportivi ai lumii. Site-ul O Jogo oferă un spațiu, denumit  MyStarAutograph (www.mystarautograph.ojogo.pt)  în care toți iubitorii sporturilor își pot procura un autograf al idolului lor, în orice format dorit.

Spre exemplu, puteți opta pentru un autograf original al lui Leo Messi, în format de tip scrisoare, poster sau „Human Size”, pe o poză a fotbalistului la alegere și cu posibilitatea de a scrie dedicația către persoana care va primi cadoul chiar cu scrisul starului. În funcție de dimensiunea aleasă, autograful poate costa între 2,95 de euro (13 lei), varianta pentru PC, 19,95 euro (87 de lei), 29,95 euro (131 de lei) și 49,95 euro (219 lei) pentru variantele de poster 21×30, 32×45 respectiv 42×60 și 149,95 euro (659 de lei) pentru varianta „Human Size”.

Același lucru este valabil pentru vedete precum Cristiano Ronaldo, Andres Iniesta, Neymar, Rafa Nadal, Alberto Contador, Jorge Lorenzo și mulți, mulți alții.

Atenție însă! Site-ul aparține portughezilor, astfel că toate indicațiile vor fi scrise în portugheză, însă, vestea bună este că pot fi livrate oriunde în Europa și se pot introduce dedicațiile în toate limbile.
 


 

Astăzi, vă sugerăm să vă orientați către mingea oficială a Campionatului Mondial din Brazilia, intitulată „Brazuca”. Recent lansată, mingea a fost testată de peste 600 de fotbaliști, printre care Messi, Schweinsteiger sau Casillas. Pe lângă coloritul spectaculos, tehnologia folosită este aceeași ca la modelele Tango 12 (Europeanul din Polonia și Ucraina), Cafusa (Cupa Confederațiilor) și la cel al Champions League. Balonul poate fi cumpărat de pe site-ul www.soccercorner.com pentru suma de 143,99 dolari. Cei care nu își pot permite o minge originală, se pot mulțumi și cu o replică ce poate fi găsită pe site-ul www.soccer.com, în schimbul a 39,99 de dolari.


 

Mingea oficială a ultimului Mondial, cel din Africa de Sud, din 2010, „Jabulani” poate fi o altă idee bună pentru un cadou oferit microbiștilor. Mult criticatul balon de la acea vreme se găsește în continuare pe site-urile de profil sau pe Ebay și poate fi achiziționat în schimbul a 200 de dolari, varianta originală sau 50 de dolari, replica acestuia

„Teamgeist” a fost mingea oficială a Mondialului din 2006, din Germania, iar cei care își doresc o amintire de la Campionatul câștigat atunci de Italia pot achiziționa balonul de pe Ebay, contra sumei de 250 de dolari.

 


 

Pe lista sugestiilor de astăzi se află trei parfumuri celebre ale unora din cei mai importanți sportivi ai planetei: „Classic” by David Beckham, „23” by Michael Jordan și „Maria Sharapova”.

„Classic” este ultima colecție lansată de David Beckham pentru bărbați, ce vine după succesul avut cu „Instinct”, „Intimately” și „Signature” , iar pe siteul www.theperfumeshop.com, acesta poate fi cumpărat la un preț special, împreună cu gelul de duș, pentru doar 12,99 de lire.

Inspirat de stilul lui David, Classic poartă o semnatură ultra-modernă. Amestecul îmbietor de gin tonic, lime și înțepătoarea mireasmă de galbanum oferă parfumului un miros efervescent. Din această combinație energizantă nu puteau să lipsească aroma de pin, nucșoara și mentă, care seduc instant simțurile. La final apare nota de eleganță, oferită de amestecul de esențe lemnoase și hipnotizantul chihlimbar.

„Îmi place să cred că am propriul meu stil care mă reprezintă în totalitate și mă diferențiază de restul oamenilor. Classic este expresia stilului meu – este modern, masculin și sper că va fi pe placul tuturor”, spune David despre noul său parfum.

 

Doamnele pasionate de tenis pot fi surprinse cu un parfum creat de Maria Sharapova. Fostă deținătoare a primului loc în ierarhia mondială, la tenis, Sharapova a scos primul parfum ce îi poartă numele în anul 2005, această esență fiind recomandată tinerelor doamne cu un spirit activ.

Note vârf: bergamotă, rodie, mandarină, Note inimă: magnolie, coacăze, iasomie, gardenie, Note bază: vanilie, mosc, ambră. Parfumul poate fi comandat de pe siteul www.amazon.com, pentru suma de 16,75 de dolari.

Parfumul „23” by  Michael Jordan reprezintă o altă soluție pentru un cadou reușit. Jordan este emblema NBA-ului și cel mai bun jucător de baschet din toate timpurile, iar parfumul său, bărbătesc, se recomandă persoanelor dinamice. Acesta poate fi comandat de pe site-ul Aoro, unde se găsește la prețul de 69 de lei.

Compoziție: mosc, mușcată, smochine, coacăze, grapefruit, magnolie, apă de pepene


Astăzi, ProSport vă sugerează să apelați la librărille Cărturești sau Diverta, în căutarea unora din cele mai interesante biografii ale celor mai importante personaje sportive mondiale.

Spre exemplu, la librărila Cărturești, biografia lui Pep Guardiola, realizată de Guillem Balague și intitulată: „Annother way of winning” (n.r: Un alt fel de a câștiga) costă 116 lei. Cartea scrisă de jurnalistul catalan este prima biografie a tehnicianului și una extrem de atractivă care trece dincolo de mașinăria de fotbal inventată de acesta pentru a arăta cu exactitate omul din spatele succesului. Prefața este realizată de Sir Alex Ferguson.

„Fascinația pentru Pep este universală datorită misterului care îl învăluie pe personaj, datorită pasiunii pe care o transmite și a felului cum juca Barcelona sa. Se știa că el nu dă interviuri, era mereu în defensivă parcă”, povestește autorul cărții pe cancallena.com. „Când l-am căutat să-i propun să facem asta, mi-a zis că e de acord, chiar m-a ajutat să iau legătura cu Sir Alex pentru prefață. Nic n-a vrut să citească înainte de lansare. Mi-a zis să scriu eu și apoi el o să cumpere cartea, pentru că orice observație pe care mi-ar fi făcut-o, m-ar fi influențaț”, și-a amintit Guillem Balague.

Următoarea propunere pentru un cadou special o reprezintă biografia lui Jose Mourinho – „Simply the best”, realizată în 2007, de către Harry Harris. Cartea vorbește despre cei trei ani petrecuți, în perioada 2004-2007, la Chelsea și despre cum l-a convins miliardarul Roman Abramovic să treacă de la FC Porto la Chelsea. Biografia poate fi găsită tot la Cărturești, în schimbul a 137, 56 de lei.

De recomandat este și autobiografia lui Usain Bolt – „Povestea mea. 9,58”, carte care descrie Olimpiada de la Beijing, din 2008, atunci când a stabilit trei recorduri mondiale, câștigând trei medalii de aur. „9.58” este istoria copilului care a crescut jucând cricket și fotbal sub fierbintele soare jamaican și care, la un moment dat, a descoperit că poate să alerge repede. La Jocurile Olimpice de la Beijing a câștigat aurul la 100 de metri (9.69 secunde), 200 de metri (19.30 secunde) și la stafeta de 4 x 100 de metri (37.10 secunde). La Cărturești costă 69,90 de lei. â

De asemenea, interesant de citit ar fi și autobiografia lui Andre Agassi –  „Open”. Cu o sinceritate dezarmantă, Andre scrie despre succesul dobândit la o vârstă fragedă, despre ce înseamnă cu adevărat celebritatea, despre căsătoria cu Brooke Shields și despre urcușurile și coborâșurile unei cariere fabuloase. Cartea costă 45 de lei.


Pe lista propunerilor de astăzi se regăsesc ultimele versiuni de jocuri de fotbal. Vorbim despre FIFA 2014, PES 2014 și Football Manager 2014.

Cupa Mondială FIFA 2014 este cel mai important eveniment al jocurilor de fotbal, astfel că marii creatori de jocuri online nu au ignorat acest eveniment. La Altex, de exemplu, în schimbul a 144 de lei, pasionații pot achiziționa ultima variantă a acestui joc disponibil pentru PC, PlayStation 3, Xbox360 si Nintendo Wii U. Ca și în edițiile anterioare, Messi este capul de afiș, toate materialele promoționale avându-l în prim plan pe jucătorul Barcelonei.

Pro Evolution Soccer 2014 poate fi găsit la Mediagalaxy, iar cei interesați vor achita 129,90 de lei, beneficiind de livrare gratuită.

„Simulatorul absolut de management fotbalistic” sau Football Manager 2014 poate fi o altă soluție pentru un Crăciun fericit al unui microbist, joc ce se poate achiziționa tot din magazinele Altex, în schimbul sumei de 129,90 de lei.


 

 

 


Cultura „vintage” este o modă care nu dispare niciodată printre fanii echipelor de fotbal din Premier League. Tricourile vechi ale echipelor favorite sunt păstrate într-o colecție personală și purtate în zilele de meci cu o satisfacție deosebită. Acel tricou este dovada că fanul este unul „vechi”, nu unul proaspăt, de conjunctură. În Marea Britanie, există site-uri care vând tricouri din trecut contra unor sume care diferă în funcție de vechimea și modul în care au fost păstrate.

Prima propunere pentru microbistul român este un tricou al Stelei, purtat între 1998 și 2000, oferit la vânzare de site-ul www.classicfootballshirts.co.uk. Spre deosebire de alte articole de pe acest site, tricoul este într-o stare perfectă, nu a fost purtat și are încă etichetele producătorului Adidas. Suma pentru care fanii Stelei își pot cumpăra acest cadou rar de Crăciun este 54,99 de lire sterline (aproximativ 294 RON). Spre comparație, o replică a tricourilor din sezonul actual costă 219 RON

La această sumă, se adaugă costul transportului, 7,99 lire sterline pentru Europa, iar pachetul va sosi în 3-7 zile lucrătoare.

În acest tricou, care avea emblema purtată între 1998 și 2003, Steaua a câștigat Cupa României în 1999, după o finală cu Rapid, decisă la penaltyuri. În acea echipă, se regăseau Belodedici, Lăcătuș, Trică și Dănciulescu.
 


 

UPDATE: Un alt tricou oferit de site-ul britanic este o raritate pe piața vintage, însă pentru fanii români are semnificația unui blestem. Deși  nu au prea multe motive de bucurie după ratarea calificării la Mondialul din vara viitoare, suporterii naționalei colecționari își pot face totuși un cadou neobișnuit, tricoul roșu în care Hagi, Popescu, Răducioiu și compania au jucat în partida din sferturile CM’94, pierdută la penaltyuri în fața Suediei. Deși nu este nou și are mici defecte, tricoul reprezintă o piesă superbă de colecție, de unde și prețul pe măsură, 119,99 lire sterline, aproximativ 640 RON.

 

Fanii rapidiști se pot consola de Crăciun cu amintirea unei echipe care, antrenată de Mircea Lucescu, a spulberat Steaua cu 5-0 în Supercupa României din 1999. Pe același site britanic, suporterii echipei din Giulești pot achiziționa cu 54,99 de lire un tricou de colecție, produs de firma Kappa și purtat de Lupu, Sabău sau Măldărășanu. 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din nou în luptă pentru un jucător
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din…
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată de ce
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată…
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
ŞOC total pentru Elena Udrea. Instanţa Supremă a decis. Decizie definitivă
ŞOC total pentru Elena Udrea. Instanţa Supremă a decis. Decizie definitivă
Se spală rufe azi, 12 decembrie 2024, de Sfântul Spiridon? Este cruce neagră în calendarul ortodox
Se spală rufe azi, 12 decembrie 2024, de Sfântul Spiridon? Este cruce neagră în calendarul ortodox
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×