EXCLUSIV | Gabi Tamaș, la un pas să semneze cu Astra: „E adevărat. Ne va ajuta enorm”

EXCLUSIV | Gabi Tamaș, la un pas să semneze cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Trifan

Gabriel Tamaș, 35 de ani, dorește să revină pe final de carieră în Liga 1 și discuțiile cu cei de la Astra Giurgiu sunt demarate. Fundașul e legitimat acum la Hapoel Haifa, echipă ce marți va sosi în România pentru a efectua un cantonament, ocazie perfectă pentru ca apărătorul să se întâlnească față în față cu șefii „astralilor”.

„E adevărat, suntem în negocieri cu Gabi Tamaș. E un jucător pe care mi-l doresc foarte mult și sunt convins că ne va ajuta enorm”, a declarat Dani Coman, președintele Astrei, pentru ProSport.

Tamaș, care a fost implicat într-un scandal de proporții în Israel, fiind prins băut la volan și rulând cu peste 200 km/h, poate acum părăsi „Țara Sfântă”. Și-a recăpătat pașaportul și va sosi alături de lotul lui Haifa în București, el fiind unul dintre cei care a insistat că trupa din Haifa să efectueze stagiul în țara noastră. Cel mai probabil pregătirea va avea loc la baza FRF de la Buftea.

Românul și-a prelungit de curând contractul cu Hapoel, valabilitate un an, dar salariul este mult diminuat și există mai multe clauze prin care acordul poate fi reziliat unilateral. Se prevede chiar, conform presei din Israel, că în cazul unei noi escapade bahice va fi dat afară.

„Sunt foarte fericit că s-a terminat acest scandal, așa cum îl numiți voi în Israel. Acum trebuie să mă supun deciziei luate de judecător și să fac două luni de muncă în folosul comunității. Pot răsufla ușurat, sunt foarte fericit. Sunt puțin supărat de ceea ce s-a întâmplat, dar legea e lege, trebuie respectată. Din punctul meu de vedere a fost un abuz de putere, însă este numai punctul meu de vedere”, a spus Tamaș în presa din Israel.

„Sunt un străin într-o țară străină, trebuie să mă supun legii. Sunt fericit pentru că am scăpat de arestul la domiciliu, pot să merg oriunde vreau. Trist este că nu voi avea vacanță, acum toți jucătorii sunt în vacanță”, a mai spus recent Tamaș.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…