Fața nevăzută a stadionului Steaua, la 40 de ani de la inaugurare. Precum munca impusă la Canal, arena din Ghencea s-a ridicat cu sacrificiile a mii de soldați

Redactor:
Florin Marian
Fața nevăzută a stadionului Steaua, la 40 de ani de la inaugurare. Precum munca impusă la Canal, arena din Ghencea s-a ridicat cu sacrificiile a mii de soldați
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Arena trebuia să aibă inițial 55.000 de locuri, dar s-au păstrat bani pentru Casa Poporului

Au trecut 40 de ani de la inaugurarea arenei din Ghencea. Pe 9 aprilie 1974, ziarul „Sportul” anunța pe prima pagină „Astăzi, fotbal pe stadionul Steaua. Steaua – OFK Belgrad, un meci care promite”. Sub titlul banal se ascundea de fapt inaugurarea actualului stadion Steaua. „O partidă care promite un frumos spectacol fotbalistic, ambele cluburi aliniind cele mai bune efective de care dispun în momentul de față”, se preciza în avancronica acestui meci în ziarul „Sportul”. Nicio vorbă de truda miilor de militari care au lucrat zi și noapte începând din august 1973 și până în martie 1974. Arhiva nu menționează nimic, nici măcar un rând despre construcția grandioasă pentru acele vremuri. De ce? Pentru că, probabil, ca și mulți dintre cei care au săpat la Canalul Dunăre Marea Neagră, au murit cu târnăcopul în mână, sleiți de puteri, înfometați și răpuși fie de arșița verii, fie de gerul necruțător al iernii.


Colonel inginer (ret.) Traian Draghia a publicat în urmă cu câțiva ani  cartea „Steaua”, în care a prezentat, cu zeci de imagini, istoria construirii stadionului din
Bulevardul Ghencea.
 Foto: „Observatorul militar”

Mister în jurul construcției arenei

Trei ofițeri au fost puși să se ocupe de șantierul de la Steaua. Maiorul Traian Draghia, șef de lucrări cu partea de stadion și utilități, maiorul inginer Emil Pătrașcu, șef de lucrări la tribuna oficială și la grupul social și locotenent-colonel Beniamin Botezan, comandantul care trebuia să supravegheze toată lucrarea. Proiectul era unul grandios pentru acele vremuri, unul invidiat chiar și de conducerea de partid, după cum avea să povestească maiorul Traian Draghia în „Observatorul militar” apărut în 3 august 2011. Amintiri pe care fostul militar și le autocenzura cu lacrimi în ochi, speriat parcă să redea luminii ceea ce se ascunsese în întunericul regimului comunist de atunci. Inițial trebuia să se construiască o arenă cu 55.000 de locuri, care să concureze cu stadionul „23 August”, dar s-a decis limitarea la 30.000 de locuri pentru că banii trebuiau păstrați pentru Casa Poporului. Steaua juca până atunci pe „Republica”, stadion demolat să i să facă loc actualului Palat al Parlamentului.


Soldaților de pe macara le era frică să mai muncească din cauza oboselii. Responsabilitatea era enormă. Foto: „Observatorul militar”

S-a dus o muncă titanică, asemănătoare cu a celor care săpau la Canalul Dunăre Marea Neagră. Maiorul își amintea de „soldatul Nedelea din macaraua turn care-i spunea că îi era frică să mai lucreze din cauza oboselii”, de cum veneau la el soldații să-i spună că li se nășteau copiii sau le mureau părinții și ei aveau nevoie de permisie. „Cel care ne-a ajutat moral era Valentin Ceaușescu. Conta mult atitudinea lui. Când mai marii nu știau nici unde e stadionul, el sărea peste molozul ăla și venea să ne întrebe dacă merge treaba. Își pleca fruntea și zicea «Să trăiți!»”, povestea maiorul de 76 de ani. Traian Draghia nu s-a mai văzut sau auzit cu ceilalți doi superiori, Pătrașcu și Botezan, după inaugurarea arenei în aprilie 1974, ceea ce adâncește și mai mult misterul din jurul construirii acestei arene.  

Conform documentelor colonelului Draghia, 39 de unități militare au contribuit cu efective la construirea stadionului inaugurat acum 40 de ani, pe 9 aprilie 1974, printr-un spectacol care a inclus amicalul Steaua – OFK Belgrad, scor 2-2.


Soldații nu își vedeau copiii la naștere sau nu ajungeau la moartea propriilor părinți, atâta timp cât ei lucrau zi și noapte la stadionul „Steaua”. Foto: „Observatorul militar”

Programul complet al manifestării de pe noul stadion Steaua a fost următorul:

14:45 – 15:00 Program de muzică susținut de fanfara militară

15:00 – 15:20 Fotbal – repriza I Steaua – Dinamo (old boys)

15:20 – 15:30 Demonstrații ale cercurilor de aeromodelism din capitală

15:30 – 15:50 Fotbal – repriza a II-a Steaua-Dinamo (old boys)

15:50 – 16:00 Muzică. Cuvânt de nou venit. Prezentarea formațiilor

16:00 – 16:45 Fotbal – repriza I Steaua – OFK Beograd

16:45 – 17:00 Program de muzică susținut de fanfara militară

17:00 – 17:45 Fotbal – repriza a II-a Steaua – OFK Beograd

STEAUA BUCUREȘTI – OFK BEOGRAD 2-2 (1-0)

Stadion: Steaua. Spectatori: 30.000. Au marcat : Tătaru II (44), Vio. Năstase (59) / Turudija (75, 82). Au arbitrat: Kevork Ghemigean – Nicolae Petriceanu și Alexandru Pîrvu (toți București)

STEAUA: N. Coman (80 V. Iordache) – Sătmăreanu, Smarandache (50 Ciugarin), Sameș, Nae Ionescu – Iovănescu, I. Dumitru (40 Tătaru II, 80 Amarandei) – Ion Ion, M. Răducanu, Iordănescu (75 Dumitriu IV), Vio. Năstase. Antrenor: Constantin Teașcă

OFK: Borota – BojoviÇ, JokiÇ, StojanoviÇ, MeÅ¡anoviÇ – ÐujiÇ, KreÅ¡iÇ – Turudija, Zec, StefanoviÇ, StevanoviÇ. Antrenor: Milutin Å oÅ¡kiÇ


Tribuna oficială construită din banii transferului lui Ilie Dumitrescu

  • Capacitatea oficială a stadionului a fost inițial de 30.000 locuri, dar în 1991, când au fost puse scaunele de plastic, aceasta a scăzut la 28.365. Stadionul a fost renovat în 1996, tribuna oficială fiind construită din banii pe transferul lui Ilie Dumitrescu la Tottenham (4,3 milioane de dolari a fost suma de transfer)
  • Instalația de nocturnă a fost inaugurată pe 14 august 1991, la un meci Steaua – FCM Bacău (scor 4-1). Mai târziu, în 1996, arena din Ghencea a fost modernizată în totalitate, tribunele fiind dotate cu scaune, cantonamentul jucătorilor de sub tribuna a doua fiind renovat la nivelul unui hotel de patru stele, iar utilitățile fiind aduse la standardele vremii.
  • Tabela a fost inaugurată la meciul Steaua – Dinamo din primăvara anului 2007. Această tabelă poate afișa rezultatul, marcatorii, reluările, meciul în direct sau imagini de pe banca tehnică.
  • Stadionul este dotat cu un sistem de supraveghere a spectatorilor compus dintr-un număr de 7 camere fixe și 9 camere mobile, acestea având posibilitatea de a lua imagini chiar și de la intrarea spectatorilor în stadion. La tribuna oficială există o cameră de monitorizare performantă care este folosită, în caz de nevoie, de către forțele de ordine.

Ienei spune care a fost cel mai important meci jucat pe „Steaua”

Contactat de Prosport, legendarul antrenor Emeric Ienei a rememorat amintirile sale legate de stadionul „Steaua”:  „Este o vârstă frumoasă pe care acest stadion o împlinește, dar nu la fel de frumoasă ca a mea. Am numai amintiri superbe legate de această arenă, care la vremea inaugurării sale era cea mai frumoasă și modernă din țară. Pentru mine cei mai importanți sunt suporterii care au venit ani la rând în Ghencea, Steaua are suporteri vechi, veritabili. Cel mai important meci jucat pe acest stadion a fost meciul cu Anderlecht (n.r.: Steaua-Anderlecht: 3-0, semifinala Cupei Campionilor Europeni, 16 aprilie 1986). Generația 86” a avut cei mai buni fotbaliști care au jucat aici”. (Ovidiu Dumitrescu)

Arena din Ghencea a fost martora unor meciuri memorabile și a unor recorduri greu de egalat:

 Steaua-OFK Belgrad: 2-2, a fost meciul inaugural din 9 aprilie 1974

28.04.1974: Steaua-FC Brașov: 2-2, primul meci oficial

 22.03.1977: România-Turcia: 4-0 în Cupa Balcanică, prima dispută a naționalei în Ghencea

03.10.1979: Steaua-Young Boys Berna: 6-0, cea mai mare victorie în cupele europene a Stelei în Ghencea

16.04.1986: Steaua-Anderlecht: 3-0 în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. În urma acestei victorii Steaua a obținut calificarea în finala de la Sevilla.

07.12.1988: Steaua-Corvinul: 11-0, cea mai mare victorie a roș-albaștrilor în campionat

15.03.1989: Steaua-Goteborg: 5-1, sferturile Cupei Campionilor Europeni

05.04.1989: Steaua-Galatasaray: 4-0, seminalele Cupei Campionilor Europeni

15.11. 1989: România-Danemarca: 3-1, tricolorii se califică la Campionatul Mondial din Italia, 1990

13.09.1995: Steaua-Glasgow Rangers: 1-0, prima victorie pentru steliști în Champions League

04.04.1998: Steaua-Dinamo: 5-0, cea mai mare victorie împotriva rivalilor de la Dinamo

25.02.2005: Steaua-Valencia: 2-0, roș-albaștrii îi elimină pe spanioli în urma loviturilor de departajare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Mutu revine în Liga 1.
BREAKING | Mutu revine în Liga 1. "Briliantul" şi-a dat acordul şi preia un club de mare tradiţie din fotbalul…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×