Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 105: „Simt că cedez. Sunt irasicibil, parcă nu-mi convine nimic. Și asta doar din cauza oboselii acumulate”

Redactor:

Publicat: 05-04-2014, 23:33
Actualizat: 07-04-2014, 15:11

„Jurnal de refacere” este un demers unic în presa sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani, va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal.

ZIUA 105 – DURERI ȘI OBOSEALĂ‚

Mi-aș dori ca weekend-ul să aibă patru zile, atât de obosit sunt. O să discut luni cu Ovidiu să-l întreb ce aș putea să fac să-mi revin cât de cât din starea asta. Poate să fac două-trei zile de pauză la antrenamentul pe care-l fac seara. La mine, baza este ceea ce lucrez cu Ovidiu, iar seara fac doar ceva alergări, fie pe bandă, fie pe bicicletă. E, ca să zic așa, un antrenament opțional, dar eu l-am făcut până acum de parcă ar fi fost obligatoriu. Trebuie să-mi revin. Acum, de ceva timp, am zona de deasupra gleznei umflată și nu știu din ce cauză. Trebuie să vorbesc cu un maseur să mă ajute.

ZIUA 104 – „ÎNCEP SĂ‚ CEDEZ”

Duminică dimineață, pe la ora nouă, o să plec spre București. Nu-mi vine să cred că trece încă un weekend și nu apuc să mă odhinesc. Iar drumurile astea mă termină. O să mă pun să dorm mai devreme, dar problema e că, oricât aș dormi, tot obosit sunt. Nu am fost așa în viața mea. Am dureri musculare cum n-am avut vreodată. Chiar mă gândeam că singurul lucru pe care nu mi-l mai doresc vreodată e să am parte de vreo accidentare. Nimănui nu-i doresc asta. Recuperarea este incredibil de grea. Simt că cedez psihic. Sunt irascibil, nu-mi convine nimic. Am stări și stări. Bine că mă pot concentra la antrenamente, încerc să fac totul cât mai bine posibil. Problemele apar când ajung acasă, acolo mă descarc de toți nervii și toate frustrările. Norocul meu e că Andreea mă înțelege și mă susține.

ZIUA 103 – DRUMUL SPRE CASĂ‚

Mai am puțin și ajung la Cluj. A trebuit să venim weekend-ul ăsta acasă pentru că avem niște treburi de rezolvat. Azi și Ovidiu m-a lăsat să plec mai devreme de la antrenament pentru că știa că am un drum mai lung de făcut. Mai devreme înseamnă că am stat doar trei ore (râde). Dar a avut grijă să mă încarce bine de tot.

ZIUA 102 – PRIMELE EXERCIȚII CU MINGEA

O oră și jumătate am făcut doar alergare și, din fericire, am scos și niște timpi foarte buni. Am cedat puțin la început, pentru că simțeam presiune la picior. Nu durere, ci genul acela de senzație pe care o ai atunci când, de exemplu, ai un deget umflat și încerci să calci. Nu știu dacă ai avut vreodată așa ceva… Ideea e că, după ce am mai făcut câteva ture de teren, a dispărut. Alergările pe care le-am făcut au fost aproape de sprint. Și mi-am dat seama de un lucru: atunci când simt durere, trebuie să fac tot posibilul să depășesc momentul pentru că ea dispare ulterior. Până la urmă a fost ok, am fost doar la 3-4 secunde în spatele celor care sunt pe final de recuperare. Merg bine lucrurile înseamnă (râde). A mai fost o fază: la un moment dat, Ovidiu mi-a spus că vom lucra cu mingea. Nu-mi venea să cred! Se observă și din filmuleț că am o ușoară reținere atunci când folosesc piciorul drept, dar în timpul exercițiilor îmi tot spuneam că trebuie să mă mișc cât mai bine posibil, trăgeam de mine să le fac așa cum trebuie.

ZIUA 101 – DIN NOU CU GHETELE ÎN PICIOARE

M-am simțit destul de rău astăzi și am făcut doar o parte din antrenamentul de dimineață. După vreo trei ore, Ovidiu mi-a dat drumul să merg acasă pentru că nu eram deloc bine. Oricum, până atunci a avut grijă să mă încarce la maximum (râde). Azi am făcut pentru prima oară și niște încercări de sprinturi. Am mai făcut, tot pentru prima dată, și schimbări de direcție. Piciorul se simte bine, deși la schimbările de direcție am avut ceva dureri. Acolo trebuie lucrat. Mi-am pus și ghetele de fotbal în picioare și, culmea, piciorul se simte mult mai confortabil în ele decât în adidașii în care alergam până acum. Sper ca mâine să fiu ok și să-mi pot face antrenamentele până la capăt.

ZIUA 100 – MOTIVAȚIA ÎNVINGE OBOSEALA

În ultima vreme trebuie să mă motivez să merg la antrenamente. Sunt foarte, foarte obosit. Îmi tot spun . Mi-e greu până încep antrenamentul, pentru că apoi mă acomodez cu efortul și trece destul de repede timpul. Dar sunt rupt de oboseală. Imaginează-ți că am renunțat și la cafeaua pe care o beam în fiecare dimineață pentru o oră în plus de odhină (râde). Știu că fac asta pentru mine și asta mă responsabilizează cel mai mult. Dacă vreau să revin și să joc fotbal, atunci trebuie să trag cât pot de tare. Oricum, mai mult de o lună și jumătate nu mai am de gând să stau pe aici (râde). Trebuie – și dau doar un exemplu – să ajuns să am forță în piciorul drept cât să împing cu vreo 140-145 de kilograme. Eu, în momentul de față, sunt undeva pe la 90-100 de kilograme. E ok, și cred că într-o lună și jumătate pot să ajung la capacitatea asta. Recuperarea, oricum, trebuie să o fac perfect până la capăt, că nu-mi permit să risc nimic.

ZIUA 99 – CUM TE SIMȚI CÃ‚ND ATINGI MINGEA

Acum sunt cu punga de gheață pe picior, abia am venit de la antrenament. îmi pregătește Andreea ceva de mâncare, apoi mă bag la odihnă pentru că seara trebuie să merg la sală. Ți-am mai zis, parcă nu-mi mai ajung orele de odihnă, mă simt destul de obosit, iar antrenamentele au crescut destul de mult în intensitate. Păi, azi am făcut o oră și jumătate pe teren: alergări, joc de glezne, sărituri. Bineînțeles, nu la capacitate maximă, ci totul controlat. Am mai atins și mingea, m-a mai pus Ovidiu să conduc mingea, dar, așa, câte 10 metri, nu mai mult. Oricum, senzația e incredibilă..