Poate cel mai valoros fundaș stânga al Stelei din ultimii ani, Latovlevici a fost de nerecunoscut în acest sezon, atât timp cât prezența lui a fost necesară în lotul campioanei. Dacă suporterii Stelei erau obișnuiți cu prestații entuziasmante, șuturi spectaculoase, centră exacte și, de multe ori, goluri de efect din partea fundașului stânga, Latovlevici din sezonul 2014/2015 a fost o palidă umbră a jucătorului care, la un moment dat, stârnea imaginația cluburilor importante din Europa de Vest.
Sigur, principala problemă a lui Latovlevici a fost cea din afara terenului. Fundașul nu a dorit renegocierea contractului cu Steaua, unul care expiră la finalul acestui sezon, motiv pentru care a fost îndepărtat din echipă și a avut apariții în lot doar în cazuri extreme. Dar și fără această pedeapsă din partea clubului, Latovlevici a avut evoluții care parcă cereau excluderea. Gafe defensive uluitoare, lipsă de inspirație în ofensivă acolo unde altădată îl completa excelent pe Cristi Tănase și centrări rare și proaste, acestea au fost „realizările” lui Latovlevici în cele 9 partide din Liga 1 în care a fost folosit în acest sezon.
LOCUL 4 LOCUL 2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER