Criticile consistente venite săptămâna aceasta dinspre oficiali și-au arătat efectul, iar Ioan Andone a creionat un prim „11” menit să împace „și capra, și varza”. Adică a făcut unele modificări sugerate de loja dinamovistă, dar și altele conforme cu strategia sa de surprindere a adversarului.
Ioan Andone nu s-a dezmințit nici ieri-seară și a schimbat din nou destul de vizibil componența echipei de start. Prima modificare pe listă a fost introducerea lui Valeriu Bordeanu, decizia fiind surprinzătoare în condițiile în care fundașul stânga nu va mai continua din vară în „Ștefan cel Mare”. A fost destul de neinspirată, fostul ialomițean evoluând cu fluctuații, gafa sa din minutul 72, când a pasat greșit înspre Dolha, fiind una dintre cele mai mari erori defensive ale meciului. Apoi, în atac au fost titulari Alexe și L. Ganea, tandem susținut puternic de către acționariat, iar în linia de mijloc a reapărut albanezul Elis Bakaj, poate marele absent dintre titularii partidei cu „U” Cluj (1-2). Ultimele două schimbări au fost reaparițiile suspendaților Torje și Dragoș Grigore, acesta din urmă fiind preferat oarecum neașteptat în locul lui Valerică Găman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER