Constanța n-a mai văzut atâta lume în jurul stadionului său alb-albastru de când Pițurcă se tot încăpățâna să aducă naționala să joace pe terenul neîngrijit de pe litoral. Steaua a adus în tribune agitația de pe plajă, dar acest lucru a fost insuficient pentru a înlocui atmosfera unui meci pe Ghencea.
O etapă acolo, una dincolo, următoarea unde s-o putea. Așa trăiește Steaua despărțirea de arena ei legendară. Pentru naivi, prima etapă a separării a fost trecută cu bine. Lume multă, agitație la porți și mii de fulare și tricouri roș-albastre în tribunele care până ieri au fost obișnuite mai mult cu Liga a II-a. O confirmare solidă a faptului că Steaua e iubită peste tot, chiar dacă și dinspre București mașinile cu steagurile scoase pe geam au plecat încă de dimineață. Singurele locuri lăsate goale pe Farul au fost și cele mai importante: peluzele! Acolo, în locul de drept al galeriei, au stat acum doar câțiva puști preocupați mai mult de pungile de semințe.
Liniște ca la Teatrul de vară
Stelei i-a lipsit nebunia suporterilor ei de acasă! Oamenii care i-au urmărit ieri pe elevii lui Levi au fost, în mare parte, doar spectatori de ocazie. La malul mării nu s-au auzit scandări și nici încurajări. A fost doar o liniște ciudată, pe care doar fazele de poartă ale jucătorilor în roșu și albastru au mai reușit să o spargă. Steaua a umplut stadionul la Constanța, dar senzația de gol e clară atunci când e departe de Ghencea.
Steaua joacă la Ploiești?
Surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că, mai mult ca sigur, echipa lui Roni Levi va urma să dispute meciul cu „U” Cluj, considerat pe teren propriu, pe stadionul Astrei din Ploiești. „Noi am avut terenul propriu, adică cel de la Buzău, suspendat pentru două partide. În aceste condiții, jocul cu «U» Cluj s-ar putea să nu-l mai disputăm la Constanța, urmând cel mai probabil să-l jucăm la Ploiești pe stadionul Astrei”, ne-a spus ieri un oficial stelist. „N-au meritat să mergem după ei”
Liderul galeriei Stelei, Gheorghe Mustață, a dezvăluit aseară la Sport.ro din ce cauză ultrașii roș-albaștrilor nu au însoțit echipa la Constanța. „Nu merită să mergem după echipă! Jucătorii noștri au evoluat foarte slab în ultimul timp. În plus, nici nu am fost consultați unde ar fi bine să ne jucăm meciurile pe alte stadioane. Jucăm cu «U» Cluj la Ploiești? Păi, ce să căutăm acolo? E cumva Steaua iubită în acel oraș? Nu vom merge nici la acel meci!”, a spus Mustață. Becali râde de fanii Stelei
La începutul partidei de aseară, Gigi Becali, s-a dus în fața fanilor, strigându-le: „Mă voi întoarce în Ghencea atunci când îmi veți spue: «Becali, vino în Ghencea»”. Nu este prima dată când patronul Stelei își expune această idee, dar până acum nu a vorbit niciodată cu fanii despre actuala situație a echipei, care își dispută meciurile de acasă pe stadionul din Buzău, după ce a părăsit arena din Ghencea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER