Pe baza calificativelor acordate de reporterii ProSport la partidele din sezonul 2011-2012, cotidianul nostru a întocmit echipa campionatului. În acest clasament s-au luat în calcul fotbaliștii care au avut minimum 23 de notări, iar în cazul în care coeficientul a fost egal, departajarea s-a făcut în funcție de meciurile jucate.
Reporterii ProSport care urmăresc partidele din Liga I trebuie să acorde fiecărui jucător care evoluează cel puțin 15 minute câte un calificativ. Stelele, așa cum sunt numite de oamenii din redacție, sunt notele fotbaliștilor, iar clasificarea lor se face de la un simplu pătrățel, sau „garsonieră” în jargonul redacției, adică foarte slab, până la cinci stele, sinonimul evoluției excelente sau al meciului fără greșeală.
Conform mediei calificativelor acordate la partidele din Liga I de către reporterii ProSport, primul „11″ al sezonului 2011-2012 are o bază formată din fotbaliștii lui FC Vaslui. Vicecampioana a dat patru nume pentru acest dream-team, în timp ce campioana CFR a propus doar doi fotbaliști. Steaua a contribuit cu doi jucători, ambii fundași, Rapid la fel, în timp ce Dinamo, laureata Cupei României, nu are niciun jucător între titularii „echipei stelelor” Ligii I. Oțelul, echipa care a participat în grupele Champions League în sezonul tocmai încheiat are la rândul ei un reprezentant în această formație.
Wesley, primul golgheter străin
Wesley Lopes, cel mai bun marcator din acest sezon, a devenit primul golgheter străin al Ligii I. În decursul istoriei, alți fotbaliști de peste hotare au fost pe podiumul marcatorilor, însă niciunul nu a câștigat „Gheata de Aur” oferită de LPF. Printre aceștia se numără Demollari (18 goluri, locul 2), Marko Ljubinkovic (16 goluri, locul 3), Spadacio (16 goluri, locul 3), Kapetanos (15 goluri, locul 2), Eric de Oliveira (15 goluri, locul 3) dar și același Wesley, de două ori în sezoanele 2009-2010 și 2010-2011, atunci când a ieșit al treilea marcator din Liga I.
Top 5 al celor mai mari medii:
1. Wesley 2,545 2. D. Coman 2,448 3. SÂnmărtean 2,333 4. Adailton 2,275 5. Bălgrădean 2,266
27 goluri a reușit Wesley în sezonul 2011-2012, brazilianul fiind desemnat golgheterul Ligii I
19 goluri a înscris Marius Niculae, al doilea golgheter al campionatului, „Săgeată” având o medie a stelelor primite în ProSport de 2,1
REZERVE:
Portari ªCristi BĂ‚LGRĂ‚DEAN (Dinamo) 2,266 ªSilviu LUNG jr. (Astra) 2,206
Fundași dreapta ªRUI Sandro DUARTE (Rapid) 1,826 ªAndrei DUMITRAȘ (Ceahlăul) 1,742
Fundași centrali ªOusmane VIERA (Pandurii) 2,032 ªGERALDO ALVES (Steaua) 1,960
Fundași centrali ªSergiu COSTIN (Oțelul) 1,963 ªMARCOS ANTONIO (Rapid) 1,928
Fundași stânga ªValdimir BOZOVIC (Rapid) 2,000 ªCristian IONESCU (FC Brașov) 1,724
Mijlocași dreapta ªAlex CHIPCIU (FC Brașov/Steaua) 2,218 ªAdrian POPA I (Concordia) 2,000
Mijlocași defensivi ªGabriel MUREȘAN (CFR Cluj) 2,153 ªNicolae GRIGORE (Rapid) 2,043
Mijlocași centrali/ofensivi ªFILIPE TEIXEIRA (Rapid) 2,217 ªClaudiu VOICULEȚ (Pandurii) 2,000
Mijlocași stânga ªȘtefan GRIGORIE (Rapid) 2,043 ªDaniel STANA (Ceahlăul) 2,031 Atacanți ªCiprian DEAC (Rapid) 2,200 ªIonel DĂ‚NCIULESCU (Dinamo) 2,031
Atacanți ªMarius NICULAE (Dinamo) 2,103 ªDaniel OPRIȚA (Petrolul) 2,093
EDIȚIA 2011-2012 ÎN CIFRE
539 de fotbaliști au evoluat în ediția 2011-2012 a Ligii 1, cei mai mulți fiind rulați de Petrolul, 42, în timp ce Rapid și Oțelul au avut la dispoziție doar 26 de jucători
179 de jucători străini au jucat în Liga 1 în acest sezon, cei mai mulți fiind la CFR, 23, în timp ce Sportul nu a avut niciunul
152 de jucători au debutat în ultima ediție a Ligii 1, 71 români, 81 străini
3060 de minute a evoluat Mario Felgueiras, singurul fotbalist din Liga 1 care a bifat toate minutele în acest sezon, în timp ce Lemnaru de la Pandurii a jucat în toate cele 34 de etape
16 dintre fotbaliștii care au evoluat în acest sezon sunt fii ai unor foști prim-divizionari: S. Lung jr. (Astra), Ad. Voiculeț (FC Brașov / CS Mioveni), L. Cazan, A. Marc (ambii Ceahlăul), Vl. Munteanu (Concordia), Țucudean, Curtean (ambii Dinamo), Hăisan (CS Mioveni), Pena (Oțelul), Al. Grigoraș (Pandurii), L. Dobre (Sp. Stud.),Răduț, Prepeliță, Năstasie (toți Steaua), Cigan, Antohi (ambii Voința Sibiu)
3 perechi de frați au jucat în Liga I în sezonul 2011-2012: Florin și Mihai Costea (ambii Steaua), Laurențiu (Oțelul) și Sergiu Buș (FCM Tg.Mureș), Ciprian (Voința Sibiu) și Bogdan Străuț (Petrolul).
1973 este anul nașterii celui mai în vârstă fotbalist care a jucat în acest sezon în Liga I, Petre Marin de la Concordia Chiajna
1997 este anul nașterii lui Răzvan Popa (Sportul), cel mai tânăr jucator care a evoluat în ultima ediție a Ligii I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER