Alba a pierdut azi al șaptelea meci consecutiv iar salvarea de la retrogradare pare mai mult de domeniul fantasticului.
Antrenorul Unirii a dat vina pe lipsa de concentrare a jucătorilor din debutul reprizei secunde. „Nu pot să zic că jucătorii nu au dat totul, s-au dăruit, dar ca să faci un rezultat bun nu este suficient asta, mai este nevoie de calm și tehnică. E evident că jucăm cu multă presiune, acest lucru se vede pe teren. Unirea Urziceni a avut în plus doar 2-3 jucători care pot să facă diferența. La pauză le-am zis jucătorilor să fie concentrați primele 10-15 minute deoarece mai apoi totul ar fi devenit ușor, însă nu au fost concentrați la maxim și am primit cele două goluri. Obiectivul rămâne același, salvarea de la retrogradare, dar trebuie să avem noroc deoarece fără asta nu se poate câștiga. Avem un lot subțire, când cineva se accidentează se vede imediat. Îmi pare rău pentru spectatori, oraș, acționari, dar și pentru jucători deoarece azi s-au dăruit”, a spus Blaz Sliskovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER