Nici că se putea un cadou mai frumos pentru botoșăneni de Ziua Națională. Liga 1 a servit la cină urmașilor boierului Botoș un meci eveniment cu Steaua, îndeajuns să sature pofta de fotbal a unor spectatori care în mare măsură simpatizau cu formația lui Gâlcă.
Cu antrenorul suspendat în tribună și cu un tânăr, Șvichi, de numai 18 ani, titularizat în atac, formația gazdă a reușit să reziste campioanei doar 30 de minute, timp în care agresivitatea botoșănenilor i-a surprins puțin pe steliști. Astfel că prima ocazie a meciului s-a consumat la poarta lui Arlauskis, în minutul 3, când Batin a șutat pe jos, fără probleme pentru experimentatul goal-keeper lituanian.
Steaua a înclinat serios terenul pe partea stângă, în direcția ei de atac. Deloc întâmplător, pentru că în acea zonă acționau cei mai tehnici jucători ai ei, Tănase și Sănmărtean, ultimul jucat de această dată mult mai ofensiv. Și, de multe ori, căpitanul stelist s-a dat la o parte pentru a-i lăsa mingea „Magicianului”, despre care se știe că deține cea mai bună pasă. Așa s-a conturat și prima fază importantă de gol a Stelei. În minutul 21, Sănmărtean a centrat perfect în careu pentru Papp, acesta i-a așezat mingea lui Keșeru, dar atacantul n-a reușit să o lovească prea bine și i-a permis lui Curileac să prindă.
A sosit minutul 31, când Steaua a deschis scorul, nu înainte ca atacantul Keșeru să mai irosească o ocazie și să continue parcă blestemul de la Aalborg, când n-a găsit deloc drumul spre gol. Prepeliță, unul dintre cei mai buni fotbaliști steliști de pe teren, a reluat în poartă balonul scos la marginea careului mic de Sănmărtean, după o frumoasă acțiune personală a acestuia pe partea stângă. 0-1 și elanul botoșănenilor s-a tăiat subit, pentru că Steaua avea să domine autoritar jocul.
Rusescu și-a făcut încălzirea pentru Dinamo Kiev
Staff-ul tehnic al botoșănenilor a încercat la pauză să dea un suflu nou și mai experimentat echipei gazdă și au intrat Hadnagy și Martinus în locul lui Roussel și Șvichi. În debutul reprizei secunde, olandezul lui Leo Grozavu a avut egalarea în picior, dar gheata i s-a înfipt în pământ când s-a aflat față în față cu Arlauskis. Croitoru și Ngadeu au fost cam singurii jucători ai Botoșaniului care au arătat determinare, prea puțin pentru a deranja cea mai bună echipă din Liga 1.
Gâlcă nu s-a mai temut decât de accidentări. Dar de ce i-a fost frică n-a scăpat. Tănase și apoi Keșeru au părăsit terenul cu lovituri. Vârful stelist a ieșit șchiopătând, cu dureri evidente la piciorul drept. Locul lui a fost luat de Rusescu, fotbalistul despre care Gâlcă și Duckadam credeau că nu va mai putea evolua în acest an, după operația suferită la ochiul drept. Cu o mască de protecție pe față, atacantul împrumutat de la Sevilla a jucat în ultimele zece minute. Practic, el și-a făcut încălzirea pentru misiunea finală pe care o va avea pe 11 decembrie, când e meciul decisiv cu Dinamo Kiev. Nu s-a „lipit” la gol și i-a lăsat titlul de jucătorul meciului lui Prepeliță, cel care a închis scorul în minutul 88 cu un șut din interiorul careului, după o pasă a lui Popa. Prima „dublă” a mijlocașului de când se află la formația roș-albaștrilor, un cadou frumos după ce cu o zi înainte fusese ziua lui de nume.
Cu această victorie obținută la Botoșani, Steaua s-a distanțat la 7 puncte de CFR și la 8 de Petrolul, două echipe care au remizat în această etapă.
FC BOTOȘANI – STEAUA 0-2 (0-1)
A marcat: Prepeliță (”31 și ’88)
BOTOȘANI: Curileac – Patache, Tincu, Ngadeu, Acsinte cpt. – Vașvari (”71 Bordeanu), Fulop, Croitoru – Roussel (”46 Martinus), Batin, Șvichi (”46 Hadnagy)
Rezerve: Lazar, Oltean, Browne, Ivanovici
Antrenor: Leo Grozavu
STEAUA: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Filip – Prepeliță, Bourceanu – Ad. Popa, Sănmărtean (”89 Breeveld), Tănase cpt. (”72 N. Stanciu) – Keșeru (”81 Rusescu)
Rezerve: Cojocaru, Luchin, Toșca, Latovlevici, Rusescu
Antrenor: Constantin Gâlcă
Cartonașe galbene: Vașvari (”15), Fulop (”50), Hadnagy (”55), (Bordeianu ”89)/ Varela (’63), Arlauskis (”67)
Arbitru: Marius Avram
Asistenți: Adrian Radu Ghinguleac și Andrei Constantinescu
Stadion: Municipal
Spectatori: 4.000
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER