Alexa: „Avem cea mai bună echipă de când am venit eu la Timișoara”

Redactor:
Radu Faur
Alexa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli a câștigat sâmbătă seară un meci cu o importanță deosebită
în economia clasamentului, însă timișorenii, în frunte cu căpitanul
Dan Alexa, vor să își depășească limitele: să bată tot ce a mai
rămas în tur și să ierneze în fruntea Ligii I.

Se întrevede iarna liniștită de care vorbeai înainte de
meci?

Sincer, o iarnă cu adevărat liniștită ar fi dacă am putea obține
nouă puncte în aceste ultime trei etape din tur. Dar va fi greu,
pentru că sunt meciuri foarte grele, fiecare echipă îți pune mari
probleme și ca să câștigi trebuie să fii concentrat sută la
sută.

Puteți menține ritmul în ultimele etape cu atâtea
indisponibilități?

Pe mine, dacă mă întrebi, eu nu aș vrea să se joace anul acesta
primele două etape din retur, dar asta este. Oricum, eu am spus tot
timpul că avem un lot foarte valoros. Am mare încredere în toți
colegii mei, toți care vor intra vor juca bine și nu spun asta din
complezență, chiar am încredere în ei.

Deja v-ați obișnuit ca adversarii voștri să deschidă scorul
și să câștigați. E doar o coincidență?

Dacă se întâmplă chiar atât de des, nu mai e coincidență. Avem
momente când suntem prea relaxați, dar trebuie să fim mai atenți,
în special în următoarele jocuri. Vom întâlni adversari foarte
puternici și e posibil să nu mai fim în stare să întoarcem
rezultatul dacă primim gol iar regretele vor fi de prisos.

De când ai venit la Timișoara, s-a tot vorbit de titlu. Veți da
acum lovitura, când sunteți mai rezervați în
declarații?

E foarte important să rămânem modești și să păstrăm cadența. Am
experiența anilor trecuți, în care tot timpul am fost acolo, dar
niciodată nu am concretizat pe final de campionat. Mai e mult, dar
avem o șansă. Cred cu tărie în valoarea echipei noastre. Este cea
mai bună echipă pe care a avut-o Poli Timișoara în ultimii patru
ani. Când spun asta mă bazez pe valoarea jucătorilor, pe staff-ul
tehnic, dar și pe suporteri. Și aseară (n.r., sâmbătă seară) au
fost alături de noi și au creat o atmosferă foarte frumoasă.

Domnul Iancu a venit la Timișoara doar cu promisiuni sau și
cu lucruri concrete?

Am avut o discuție cu domnul Iancu și înțelegem perioada grea prin
care trecem cu toții. Avem promisiuni și avem mare încredere în
el.

„Nu știu cine îi poate opri pe Oțelul. Sper să îi oprim noi peste
două etape. Este o echipă care își merită locul și cu siguranță ne
va fi foarte, foarte greu acasă cu ei”
, Dan Alexa,
căpitan Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Călin Georgescu, devastat. Becali a aflat cum îl vor sabota: Nu-l lasă să candideze, știu ceva mai multe
Călin Georgescu, devastat. Becali a aflat cum îl vor sabota: Nu-l lasă să candideze, știu ceva mai multe
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion
FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
×