Alexe, în cantonament de unul singur! „Am înnebunit!” Vezi când revine pe teren

Redactor:
Mihai Nejneru
Alexe, în cantonament de unul singur!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamovistul Alexe s-a accidentat în partida cu Astra, din
finalul sezonului trecut (3-3), iar perioada de recuperare a fost
mai lungă decât au preconizat medicii inițial. Fotbalistul a fost
trimis la Roma, acolo unde s-au tratat Lobonț, Zicu și Goian. Acum,
tânărul jucător spune că e pregătit să pună umărul la câștigarea
unui nou titlu cu Dinamo.

– Salut, Marius! Cum a fost în Italia?
– Destul de greu. Eram departe de familie, de colegi, de fotbal.
Dar a fost interesul meu la mijloc, și asta mă facea să mai uit de
partea urâtă a șederii mele acolo.

– Care era programul tău zilnic?
– Mă trezeam la ora 08:00, iar la 09:00 eram la clinică. Am făcut
două-trei ore de exerciții de fizioterapie pe ședință. Apoi masa,
reveneam în cameră, iar pe la ora 15:00 eram din nou la
antrenament. La început făceam bazine, iar spre final, tot felul de
exerciții pentru mobilitatea piciorului.

S-a împrietenit cu
chelnerul!

– În timpul liber ai vizitat Roma?
– M-a înnebunit faptul că eram singur. M-am împrietenit cu niște
români de la hotel. Recepționera este româncă, la fel și chelnerul
de la restaurant. Cu ei mai vorbeam. Cu ei și cu un prieten comun
al meu și al lui Lobonț, alături de care mai ieșeam seara. A fost
un fel de cantonament de unul singur.

– Ai urmărit meciurile lui Dinamo?
– E greu să vezi de acolo ce face Dinamo. Internetul mergea destul
de prost la hotel. La meciul cu Bălți, era mingea în poartă, eu
vedeam golul după douăzeci de secunde. Asta când puteam, pentru că
urmăream mai mult livetext. Cu Hajduk a fost mai bine.

– Ce părere ți-au făcut colegii? Au fost patru victorii din
patru meciuri…

– Nu pot eu să vorbesc acum despre echipă, eu nu am jucat. Sper să
ne calificăm și în grupele Europa League, să fie mai multe meciuri,
ca să joc și eu cât mai mult.

Am știut de la început că
nu voi sta o lună, cum se vorbea, însă nu mă așteptam să dureze
atât. Am intrat la antrenamente, deși mai simțeam dureri, dar acum
sunt bine

Marius Alexe, mijlocaș DInamo

Nu știu când voi juca,
depinde, dar cred că la meciul cu Târgu Mureș voi fi refăcut sută
la sută

Marius Alexe, mijlocaș Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Înainte de Halep, a fost ea! Cum arată acum Irina Spîrlea, la 25 de ani de la retragerea din tenis
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Două nume
BREAKING | Două nume "grele", OUT de la Rapid, din vară! Anunţul făcut de conducerea clubului: "În niciun caz"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei…
Adevărul, confirmat! Este SAU NU bine să faci copii?
Adevărul, confirmat! Este SAU NU bine să faci copii?
Afacerea de zeci milioane de euro cu care Dan Şucu vrea să îi dea lovitura lui Gigi Becali chiar în Pipera
Afacerea de zeci milioane de euro cu care Dan Şucu vrea să îi dea lovitura lui Gigi Becali chiar în…
Cristina Cioran rupe tăcerea despre arestarea lui Alex Dobrescu! Cine susține că i-ar fi ÎNSCENAT totul
Cristina Cioran rupe tăcerea despre arestarea lui Alex Dobrescu! Cine susține că i-ar fi ÎNSCENAT totul
Călin Georgescu, eliminat definitiv din cursa electorală. Nu mai are posibilitate de a participa la alegeri
Călin Georgescu, eliminat definitiv din cursa electorală. Nu mai are posibilitate de a participa la alegeri
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Administrația Putin, despre Georgescu: „Orice alegeri care vor avea loc fără el vor fi nelegitime”
Administrația Putin, despre Georgescu: „Orice alegeri care vor avea loc fără el vor fi nelegitime”
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
Ce nume extrem de rare și deosebite poartă copiii lui Nicușor Dan. Cum a decis să îi numească astfel
×