Marius Alexe este una din speranțele lui Dinamo și al fotbalului românesc. În aceste condiții, nu este de mirare că mijlocașul ofensiv a intrat în atenția marilor cluburi europene. Unul din acestea este Galatasaray, acolo unde antrenor este Gheorghe Hagi. Presa turcă a anunțat ieri că echipa „Cim-Bom” îl vrea neapărat pe român și toate indiciile par să ducă spre acest dezondământ, din iarnă.
Astfel, omul care l-a descoperit pe Marius Alexe, a confirmat că Hagi îl vrea foarte mult pe dinamovist. Ianis Guda a spus că a discutat personal cu Hagi îl dorea pe Alexe de când era la Timișoara.
„Am vorbit foarte des cu Hagi despre Alexe, simte ceva special pentru el, îl apreciază enorm. A vrut să îl transfere la 16 ani, vă dați seama ce curaj avea Hagi. De atunci îl urmărește”, a spus Ianis Guda, conform onlinesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER