Egiptenii au pus sigla CFR-ului la amicalul cu „U” Cluj!

Egiptenii au pus sigla CFR-ului la amicalul cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE, LUNI, ORA
21.00

Ziua și confuzia cu referire la formațiile clujene. Televiziunea
epigteană care a transmis partida „U” – Al Ahly Cairo, scor 2-1, a
încurcat sigla lui „U” cu cea a CFR-ului, aceasta fiind afișată
atât înainte cât și în timpul partidei.


Anderlecht Bruxelles va fi următorul adversar al CFR-ului în
cantonamentul din Austria, însă belgienii au greșit pe site-ul
oficial, www.rcsa.be, numele și sigla clubului din Gruia, care a
fost confundat cu Universitatea Cluj. O întâmplare asemănătoare s-a
petrecut și vara trecută, atunci când saudiții de la Al Hilal,
formație la care activează Mirel Rădoi, au anunțat pe site-ul
oficial că vor disputa un amical contra CFR-ului, deși adversară
urma să-i fie Universitatea.

Batin, primele goluri pentru CFR

Campioana a câștigat ieri cu 4-0 amicalul cu SV Hallwang (Austria
4), prin golurile marcate de Y. Kone (28), Batin (53, 89) și Hora
(58). Batin, atacantul cumpărat vara trecută de la Baia Mare, dar
lăsat să joace sezonul trecut la UTA, a marcat pentru prima dată
pentru „vișinii”. CFR (prima repriză): Stăncioiu – Panin, Diogo,
Rada, Leo Veloso – Kivuvu, Mureșan, Culio – Y. Kone, Bjelanovic,
Deac. CFR (repriza a doua): Peskovic – Piccolo, Cadu, Alcantara –
Tony, Dani, Mureșan (’67 Negruț, ’86 Sg. Buș), Edimar – Hora,
Traore, Batin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Orașele din România în care ninge în martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Orașele din România în care ninge în martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Anunțul uriaș făcut de Mundo Deportivo, după ce s-a scris că Andrei Rațiu e ca și transferat la Barcelona
Anunțul uriaș făcut de Mundo Deportivo, după ce s-a scris că Andrei Rațiu e ca și transferat la Barcelona
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”
Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10…
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025. Numerele câştigătoare la loto azi
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025. Numerele câştigătoare la loto azi
FRUCTELE minune care ne feresc de boli! Se găsesc tot anul
FRUCTELE minune care ne feresc de boli! Se găsesc tot anul
Unul dintre cele mai mari dezastre! Ce a putut păţi Ion Ţiriac atunci când credea că nimic nu îl mai opreşte!
Unul dintre cele mai mari dezastre! Ce a putut păţi Ion Ţiriac atunci când credea că nimic nu îl mai…
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange  Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Meciurile zilei în Superliga: Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB
Meciurile zilei în Superliga: Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a…
×