Atacantul Andrei Ivan crede că echipa sa, CS Universitatea Craiova, este favorită în meciul cu CFR Cluj, programat vineri, de la 20:30, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin.
„Suntem capabili să câștigăm cu orice echipă a campionatului, așadar și cu CFR Cluj. Totodată, suntem conștienți că va fi un meci greu, au jucători valoroși, nu degeaba sunt în prima parte a clasamentului. În ceea ce mă privește, joc oriunde îmi cere antrenorul, mă simt bine oriunde în linia ofensivă. Nu mă gândesc acum la vreun transfer. Îmi doresc să joc cu Universitatea în cupele europene, să realizez ceva aici, apoi să plec afară”, a afirmat Ivan, într-o conferință de presă.
Cu gândul la cele trei puncte este și mijlocașul bulgar Hristo Zlatinski: „Va fi un meci foarte dificil, dar ne gândim doar la victorie. Nu există o altă opțiune în afară de victorie”.
Pentru partida cu CFR Cluj, Gheorghe Mulțescu nu îi va avea la dispoziție pe Madson, Stephan Acka și Rambe, primii doi accidentați, iar ultimul suspendat.
„Ne așteaptă o întâlnire foarte grea, dificilă, cu un adversar puternic. Și la ei acasă, s-au închis foarte tare și au jucat pragmatic. Nu știu ce va fi mâine, dar în orice caz este o echipă puternică și va trebui să fim performanți, exacți, ca să putem să tranșăm în favoarea noastră acest joc”, a declarat Mulțescu.
Meciul CS Universitatea Craiova – CFR Cluj este programat vineri, de la 20:30, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin. În tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0, la Cluj-Napoca.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER