„Jocul de la Botoșani va fi foarte greu pentru că întâlnim o contracandidată la evitarea retrogradării. Este un meci de șase puncte, iar jucătorii sunt conștienți de miza partidei. Important este să jucăm așa cum am făcut-o cu Petrolul și dacă vom avea determinare și ambiție vom lua puncte. Rezultatul din primul meci ne dă încredere și speranțe. Buga și Grigorie au intrat în programul normal de pregătire al echipei, probleme mai avem doar cu Marius Constantin”, a declarat Țălnar pentru monitorulexpres.ro
Premiați pentru egalul cu Petrolul
Patronul brașovenilor, Ioan Niculaie, a fost mulțumit de evoluția elevilor lui Cornel Țălnar la meciul cu Petrolul Ploiești(1-1). Acesta a mers la finalul jocului în vestiar și le-a promis jucătorilor o primă. „Ioan Neculaie le-a dat jucătorilor și o primă, astfel că lucrurile se reglează ușor, ușor”, a mai spus Cornel Țălnar pentru sursa mai sus menționată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER