„Anul trecut am fost aproape de Europa League, **dar în sezonul acesta vrem mai multe puncte”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat,
miercuri, cu ocazia prezentării noilor achiziții, că formația sa
are ca obiectiv pentru noul sezon competițional să acumuleze mai
multe puncte decât în precedentul campionat.

„Ne-am pregătit foarte bine în această vară. Îmi doresc
să avem o creștere în calitatea jocului, iar, ca obiectiv, vrem să
strângem mai multe puncte decât în sezonul precedent. Nu vorbim de
cupe europene, ci de un număr de puncte mai mare decât în
campionatul trecut, când am terminat la doar trei puncte de Liga
Europa (n.r. – Oțelul a terminat sezonul pe locul 8, cu 50 de
puncte). Consider că este un obiectiv realizabil și mă bazez pe
faptul că avem continuitate, nu am pierdut jucători și cred că
formăm o echipă omogenă”
, a spus Munteanu.

Referitor la favoritele la titlu în sezonul competițional
2010/2011, tehnicianul echipei Oțelul Galați a menționat că nu
crede că CFR este favorită certă. „Nu cred că este CFR Cluj
favorită certă la titlul de campioană. Sunt foarte multe puncte
puse în joc, se pot întâmpla multe în timpul campionatului. Cred
însă că omogenitatea are un rol important în evoluția unei echipe
și de aceea cred că echipele mai omogene pleacă deja cu un
avantaj”
, a precizat Dorinel Munteanu.

Gruparea Oțelul Galați și-a prezentat, miercuri, noile achiziții
și noul echipament de joc în vederea sezonului competițional
2010/2011.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în muzică! Celebra cântăreață a murit în accident de mașină
Doliu în muzică! Celebra cântăreață a murit în accident de mașină
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”
Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10…
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea:
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de…
FRUCTELE minune care ne feresc de boli! Se găsesc tot anul
FRUCTELE minune care ne feresc de boli! Se găsesc tot anul
Unul dintre cele mai mari dezastre! Ce a putut păţi Ion Ţiriac atunci când credea că nimic nu îl mai opreşte!
Unul dintre cele mai mari dezastre! Ce a putut păţi Ion Ţiriac atunci când credea că nimic nu îl mai…
Orașele din România în care ninge în martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Orașele din România în care ninge în martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Meciurile zilei în Superliga: Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB
Meciurile zilei în Superliga: Poli Iaşi-Petrolul şi Rapid-FCSB
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a…
×