Ilie Stan a decis ca, începând din acest an, în preajma sa și a echipei să stea doar oamenii în care el are încredere maximă. După Victor Pițurcă, actualul antrenor al Stelei este al doilea om care îl trece pe linie moartă pe Marius Ianuli.
În momentul în care a ales să semneze cu Steaua, Ilie Stan a decis să nu lucreze sub nicio formă cu Mihai Stoica. „Nu am nimic personal cu Meme, dar eu vreau să merg la Steaua doar pe mâna oamenilor mei de încredere”, spunea în toamnă tehnicianul în vârstă de 44 de ani. Chiar și așa, la început, „Iliesta” a trebuit să-l accepte în staff-ul său și pe Marius Ianuli, nepotul lui Becali, cel care ocupa funcția de team manager. Conștient de faptul că cel poreclit „Mache” este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Meme, Ilie Stan a încercat pe cât posibil să nu-i permită acestuia să asiste la toate ședințele de antrenament. Motivul? Antrenorul stelist l-a bănuit încă de la început pe nepotul lui Becali că el este cel care îl informează pe Mihai Stoica de tot ce se întâmplă în bucătăria internă a Stelei.
Ilie Stan: „Să facă altceva”
După ce s-a terminat turul de campionat, Stan nu a renunțat la ideea de a se debarasa definitiv de Ianuli. Surse bine informate susțin că, în timpul unei discuții cu șefii Stelei, antrenorul roș-albaștrilor a fost auzit: „Eu nu am nimic cu Mache, credeți-mă, nu vreau să fie dat afară de la Steaua, dar vă rog frumos să-i găsiți să facă și altceva. Atât timp cât sunt eu la echipă, nu l-aș mai vrea în preajma băieților mei”. Consecința? Chiar de la începutul acestui an, Marius Ianuli nu a mai însoțit echipa în cele două cantonamente ale Stelei, nici la Poiana Brașov, nici în Antalya.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER