Atacantul în vârstă de 35 de ani spune de ce s-a esteriorizat în momentul în care l-a văzut pe Tudor că arată punctul cu var la Târgu Mureș. „Ar fi fost frustrant să nu facem Sărbătorile pe primul loc”. La rece, la trei zile de la meciul cu mureșenii, „Danciu-gol” își menține declarația: „La penalty, Ilyes m-a lovit, m-a bruscat”.
Salut, Danciule! Te-a lovit sau nu Ilyes la acea fază? M-a lovit, sigur că m-a lovit, m-a bruscat. Nu știu de câte ori l-ați văzut pe Dănciulescu să simuleze. Nu este genul meu, nu prea am făcut astfel de gesturi în cariera mea. Nu credeam că o să se facă atâta caz pe această fază. Noi am fost dezavantajați în multe meciuri în acest an, nu suntem noi cei ajutați de arbitri. Pentru noi vorbesc reluările din meciurile în care am fost dezavantajați.
Te-ai bucurat foarte tare când l-ai văzut pe Tudor că arată punctul cu var. De ce te-ai exteriorizat așa? Era ultimul meci, CFR trecuse peste noi și am vrut să mergem în vacanță de pe primul loc. Ar fi fost urât să ne uităm în clasament și să ne vedem pe locul doi până la primăvară. Îmi doream foarte mult să terminăm în frunte, pentru noi, pentru unitatea grupului. Nu reușiserăm să câștigăm nici la Astra și, în plus, eu am o filozofie: este mai important pentru un fotbalist utilitatea lui pe teren decât cea de pe tabelă.
Apropo de acest lucru… Mulți spun că, în acest sezon, unitatea grupului a fost secretul lui Dinamo… Așa e. Am reușit asta, am fost uniți și a contat. În plus, am avut liniște, iar când la Dinamo au existat ingredientele astea, atunci nu au lipsit nici rezultatele. Este meritul antrenorilor, al conducerii și al nostru.
La fel, s-a spus că Dinamo a trăit pe spatele trioului Dănciulescu-Niculae-Munteanu… Îți răspund scurt la această concluzie: grupul bate orice individualitate.
Revelion alături de Claudiu Niculescu
Cum a fost acest an pentru tine? Un an bun, deși se putea și mai bine.
Spune-mi un moment din 2011 pe care vrei să-l uiți Returul cu Poltava și înfrângerea cu Steaua.
Cel mai frumos? Stai să mă uit în clasament … (râde) Ce faci de Sărbători? Pe acasă, prin țară. O să petrec cu Claudiu (n.r. – Niculescu) la munte, ne întâlnim mai mulți. Vine și Grig (n.r. – Dragoș Grigore). Ai o urare pentru fanii dinamoviști? La mulți ani, Sărbători fericite și să ne vedem cu bine anul viitor, cât mai mulți pe stadion.
Am simțit din perioada de pregătire că lucrurile merg bine la Dinamo Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
8 goluri a înscris Dănciulescu în această ediție a Ligii I, fiind al doilea golgheter al echipei
202 goluri a marcat Dănciulescu pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind pe locul doi în clasamentul all-time al golgheterilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER