Ovidiu Hațegan și brigada condusă de el sâmbătă seara la Pandurii – Dinamo (2-2) au enervat ambele tabere. „Centralului” și lui Octavian Șovre, unul dintre asistenți, li se reproșează judecata în trei faze importante, toate petrecute în ultima jumătate de oră a partidei. Conducerea CCA însă e de partea arbitrilor. Din cele 3 faze luate în calcul, două decizii i-au dezavantajat pe gorjeni, iar una pe „câini”. ProSport a consultat mai multe persoane din lumea arbitrajului și expune mai jos cele trei faze, cu interpretările de rigoare.
1. Voiculeț este eliminat În minutul 67, Claudiu Voiculeț pierde un balon de sub control și sare în alunecare pentru a-l recupera. Îl atinge, dar apoi se oprește cu tălpile în glezna lui Moți și primește cartonașul roșu direct. Motivând că mijlocașul Pandurilor a atins mingea, mulți au insistat că decizia e drastică. CCA i-a dat dreptate însă lui Hațegan, iar în susținerea arbitrului vine o recomandare UEFA transmisă chiar de Pierluigi Collina toamna trecută: „Principalul obiectiv al unui arbitru este protejarea integrității fizice a jucătorilor”. Cum în această fază arbitrul poate invoca neglijența, intensitatea și posibila accidentare a lui Moți, are acoperirea regulamentară.
2. Pandurii primesc penalty În minutul 80, Valentin Lemnaru intră în careu avându-l pe Kone în spate. Cei doi se tatonează, apar și ținerile de tricou, infracțiunea gorjeanului fiind mai evidentă, și, după un contact minor al picioarelor, „tușierul” Octavian Șovre indică penalty. Hațegan fluieră instant, mergând pe mâna asistentului său. Faza este ambiguă însă ținând cont că atingerea picioarelor celor doi a fost minoră, iar ținerea de tricou a lui Lemnaru evidentă, decizia corectă ar fi fost fault în atac. Totuși, CCA susține că și această decizie a fost luată corect.
3. Îl iartă pe Kone La trei minute după ce a provocat penalty-ul, africanul lui Dinamo intră tare, prin alunecare, asupra lui Paul Batin. Ovidiu Hațegan fluieră fault, dar nu-l avertizează pe Kone, care mai avea un cartonaș galben. Discuția se poartă pe baza ideii: „A atins Djakaridja Kone mingea sau nu?”. Aparent, dinamovistul nu lovește balonul și, chiar dacă acesta își schimbă direcția, pare a fi sub impulsul atingerii lui Batin. În acest caz, africanul trebuia avertizat și, implicit, eliminat. Altfel, dacă Djakaridja intervine corect, jocul trebuie lăsat liber.
Dacă nu avea apărătoare, Moți ieșea de pe teren cu piciorul rupt Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Nu înțeleg maniera de arbitraj. Voiculeț a atins primul mingea, a fost eliminat aiurea Marin Condescu, președinte CA Pandurii
ACCIDENTARE Bălgrădean are entorsă Portarul dinamovist s-a accidentat în repriza a doua a meciului cu Pandurii, însă chiar dacă a avea dureri mari, goalkeeperul le-a cerut antrenorilor să nu-l schimbe. Din câte se pare, „Pufi” a suferit o entorsă la gleznă din cauza unor brazde de iarbă de la poarta sa. Staff-ul medical a dat asigurări că portarul va fi recuperat până la ora meciului cu Sportul.
Mitică, de la brutărie la coafor Suporterii dinamoviști nu se dezmint și, după ce la meciul cu Gaz Metan au dat tonul cu mesajul „Mitică la brutărie”, la Târgu Jiu ultrașii au „lovit” din nou. În același stil ironic, fanii au arborat două mesaje în prima repriză a meciului Pandurii – Dinamo. „Mai am un singur dor, Sandu și Mitică la coafor”, au scris „câinii” cu trimitere spre episodul care a avut loc săptămâna trecută în București la un salon de înfrumusețare, eveniment în urma căruia două persoane au fost ucise, iar alte șase rănite. La scurt timp, ultrașii au arătat din nou că au imaginație printr-un alt mesaj, de data asta boss-ul de la LPF fiind trimis de la coafor la „mititica”: „R, rățușcă, rămurica, m, mitică, mititica”. Dacă la partida cu Gaz Metan, forțele de ordine au intervenit când au văzut bannerul pe care stătea scris „Mitică la brutărie”, la Târgu Jiu stewarzii nu au încercat în niciun fel să-i oprească pe suporteri.
Se naște Dinamo Deva Pentru că nu aveau jucători să înceapă returul, oficialii celor de la Mureșul Deva (locul 12 în Seria a II-a a ligii secunde) se gândeau să desființeze echipa. Norocul ardelenilor s-a numit Ioan Andone. Astfel, tehnicianul l-a sunat pe Nicolae Badea și i-a propus acționarului din „Ștefan cel Mare” un parteneriat cu Mureșul. Șeful dinamoviștilor a acceptat și a trimis 17 jucători la echipă, fotbaliști care îi vor ajuta pe cei de la Deva să continue întrecerea. Mai mult, manager general va fi Cornel Țălnar, antrenor Romulus Gabor, iar din vară Mureșul își va schimba numele în Dinamo Deva. (Mihai ANDRIEȘ)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER