Argăseală îl atacă pe Toja:** „E inadmisibil ca un jucător de la Steaua să stea până la 6 în club!”

Argăseală îl atacă pe Toja:**
  • Publicat:
  • Actualizat:


Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de astăzi, unii
dintre jucătorii Stelei nu au fost deloc afectați de remiza de la
Târgu Jiu (0-0) și au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică
într-un club din București.
Printre ei s-au aflat Szekely, Pepe
Moreno și Toja, care au petrecut într-un club din Capitală pentru
punctul obținut. Primii doi au fost iertați de conducere, însă Toja
a fost considerat recidivist și a fost sancționat cu o amendă 5.000
de euro.

La antrenamentul de ieri, tehnicianul de 55 de ani l-a băgat în
ședință pe Toja: „Dacă nu îți bagi mințile în cap, vei
ajunge la echipa a doua! Noi nu jucăm nimic și ție îți arde de
cluburi”
, i-a transmis „Lippi”.

Valeriu Argăseală nu a ratat ocazia să-i pună la zid pe Toja și
spune că acesta are un comportament inadecvat pentru un jucător
care evoluează la Steaua.

„Toja a fost certat pentru ieșirile lui în club! E
inadmisibil ca un jucător al Stelei să apară în presa de scandal
după ce a stat până la 6 dimineața în club! Sperăm că meciul cu
Pandurii a fost doar un accident”
, a declarat Valeriu
Argăseală!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Armin Nicoară, săltat de poliția din Dubai! I-au percheziționat la sânge și apoi…
Au bătut palma cu Nico Williams! Salariu imens
Au bătut palma cu Nico Williams! Salariu imens
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea casei lor
Strigăte și urlete de jale la priveghiul celor doi frați omorâți în Urziceni. Scenele sfâșietoare au avut loc în curtea…
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Dezvăluire-bombă: cât a cheltuit ITIA ca să distrugă cariera lui Halep. Avocatul Cristian Cernodolea a spus tot
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
Lovitură de proporţii! Fotbalistul crescut de academia lui Real Madrid a fost prezentat oficial în Superliga
"Săracul, era supărat". Talpan l-a sunat de urgenţă pe Becali. Patronul FCSB i-a răspuns şi a dezvăluit ce a vorbit…
Ce s-a ales de Selena, fosta membră a trupei Candy. E total schimbată, la 19 ani după ce a renunțat la cariera muzicală
Ce s-a ales de Selena, fosta membră a trupei Candy. E total schimbată, la 19 ani după ce a renunțat…
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
Mitică Dragomir şi Gigi Becali profită de scandalul Nordis, TUNUL care dă peste cap România
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Doctore, sunt cleptomană! Nu mă pot opri din furat mașini
Dan Dungaciu:
Dan Dungaciu: "România are cea mai mare provocare de securitate în faţă de la clădirea comunismului"
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Mesajul ASCUNS din cel mai faimos tablou din lume
Milionarul care l-a înlocuit pe Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican a împlinit 50 de ani: Ea mă menţine tânăr!
Milionarul care l-a înlocuit pe Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican a împlinit 50 de ani: Ea mă menţine tânăr!
Florin Salam a recunoscut DESPĂRȚIREA de Roxana Dobre! De ce a plecat soția manelistului de acasă
Florin Salam a recunoscut DESPĂRȚIREA de Roxana Dobre! De ce a plecat soția manelistului de acasă
Moscova, la picioarele lui Călin Georgescu. Decizia șefului serviciilor de informații ruse
Moscova, la picioarele lui Călin Georgescu. Decizia șefului serviciilor de informații ruse
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată…
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Mânuţele la control! Vedele din România, surprinse în ipostaze stânjenitoare cu mâna la...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
MApN a găsit două drone ruseşti cu încărcătură explozivă care s-au prăbuşit pe teritoriul României
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Este legal să montezi limitator de viteză în fața casei? Ce spune legea în 2025
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul majorității...”
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la Power Couple: „Chiar dacă am avut votul…
×