Astra își umflă mușchii

Astra își umflă mușchii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Ploiești vine tare pe turnantă și intră în rândul
echipelor cu pretenții. Patronul Ioan Niculae vrea ca formația
finanțată de el să termine campionatul între primele șase.

Astra, una dintre puținele echipe din Liga I cu o situație
financiară fără griji, i-a transferat pe Ricardo și Marinescu de la
Unirea Urziceni și deja ridică ștacheta. „Am convocat tot stafful
tehnic și am discutat pe seama transferurilor făcute. Toți am fost
de acord că trebuie să ne schimbăm obiectivul. Acum ne propunem să
terminăm între primele șase”, a declarat Ioan Niculae la
Sport.ro.

Astra nu se va opri la aceste două transferuri, patronul Niculae
lăsând să se înțeleagă faptul că mai pot veni și alți jucători de
la Urziceni, după „dubla” acesteia din Europa League cu Hajduk
Split. Pe listă se mai află Apostol, Neaga și Petre Marin.

1,1
miliarde de dolari este averea lui Ioan Neculae, conform Capital
Top 300

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală

Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”

Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei

Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti

Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga:
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga: "Nu mă duc. Doar câţiva comentatori sunt agreaţi…
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți dintr-o afacere profitabilă
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți…
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare

BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?

Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare

Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată

Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată

SCANDAL internațional! Vedetă TV din SUA, lăsată gravidă de un actor român, deși e măritată cu altul

Lovitură pentru Călin Georgescu. Președintele CCR i-a dat răspunsul final chiar acum

„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident

S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public

VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant

Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks

2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști

Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare

×