ATENȚIE, ‘câini cuminți’!** Recordul „perfect” care a ajutat-o pe Dinamo să domine Liga I în tur!

ATENȚIE, 'câini cuminți'!** Recordul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo încheie anul 2011 pe primul loc al Ligii I, dar termină prima și într-un clasament al fair-playului. „Câinii roșii” sunt singura echipă din campionat care nu a încasat niciun cartonaș roșu în primele 18 etape, ceea ce reprezintă un real paradox, dacă judecăm după anii precedenți în care jucătorii din „Ștefan cel Mare” au dat dovadă de o nervozitate crescută.

Mărturie în acest sens sunt ultimele trei sezoane ale Ligii I, când dinamoviștii au fost printre cei mai înroșiti, după 18 etape. În sezoanele 2008-2009 și 2009-2010, bucureștenii contabilizaseră deja câte patru eliminări, iar în stagiunea precedentă, pauza de iarnă i-a prins cu șase cartonașe roșii în buzunar.

Astfel, Dinamo deține majoritatea superlativelor Ligii I, fiindcă, pe lângă statutul de campioană de iarnă și primul loc în clasamentul fair-play, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se laudă cu golgheterul campionatului: Marius Niculae (14 goluri), cel mai bun pasator: Cătălin Munteanu (9 assisturi) și cea mai bună apărare (10 goluri primite).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cutremurător! Fiica Iuliei Albu, afectată de cancerul tatălui: 'Nu era...'
Cutremurător! Fiica Iuliei Albu, afectată de cancerul tatălui: 'Nu era...'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Ianis Hagi şi soţia lui și-au dat frâu liber emoțiilor după calificarea României! Elena Tănase, copleşită! Imagine superbă
Ianis Hagi şi soţia lui și-au dat frâu liber emoțiilor după calificarea României! Elena Tănase, copleşită! Imagine superbă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×