Cristi Borcea spune că nu are amintiri plăcute cu Augustus Constantin, dar speră ca arbitrul să ducă la bun sfârșit meciul cu Universitatea Craiova. Șeful din Ștefan cel Mare se teme de accidentari: Nu avem ce face, jucăm în condițiile astea! Dacă ajungem pe primul loc, îi dau pe toți în judecată, glumește Borcea!
„Vreau să avem parte de arbitraj corect, să fie un campionat corect. Aș vrea să fim arbitrați numai de români, dar sută la sută vor fi numai probleme. Mititelu s-a obișnuit să facă așa presiuni. Eu i-am zis public să ne arbitreze Tudor, cine vrea. Mai mult decât să spun public, ce pot să fac mai mult? Mi-aș dori foarte mult ca Augustus Constantin să ducă la bun sfârșit meciul, dar eu nu am amintiri plăcute cu el. Dar nu vreau să fac un proces al arbitrului Constantin. Augustus Constantin a fost recuzat de Dinamo, de fiecare dată când am putut. El trebuie să se gândească la viitorul lui”, a declarat Borcea la gsptv
Se teme de accidetari!
„Am fost dezavantajați în tur. Cu cele 12 puncte pe care le-am pierdut, eram pe primul loc. Va fi un retur cu multe suspendări, dar Dinamo poate să câștige fiecare meci. Nu e bine pentru noi că începe returul. Noi avem o echipă tehnică și jucăm mai bine pe un teren normal. Acum avem prea multe fițe în cap, că suntem pe locul opt. Dacă ajung pe primul loc, dau în judecată pe toată lumea”, a mai spus Borcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER