Telenovela transferului lui Alexandru Bourceanu la Steaua este finalizată. Latifundiarul a bătut palma cu Marian Iancu pentru 700.000 de euro, iar la finalul acestui weekend, mijlocașul va parafa și contractul cu noua echipă. Aflați într-o situație delicată din cauza licenței, timișorenii doresc să-l trimită și pe Goga la Steaua, dar salariul atacantului nu este agreat de șefii steliști.
Cum în centrul liniei mediane, roș-albaștrii nu prea au soluții, s-au orientat către „Gatusso”. Negocierile durează de aproximativ o lună, iar acum, că timișorenii nu vor mai evolua în prima ligă, iar Iancu a lăsat la preț, Gigi Becali a trimis imediat o ofertă concretă.
Latifundiarul a discutat ieri cu Iancu, iar negocierile nu s-au finalizat până ce stelistul nu a oferit 700.000 de euro. „Marian ține la preț. Eu am zis 600.000, el a zis 700.000. Nu ne-am înțeles la 100.000 de euro, dar o să ne înțelegem noi”, spunea Becali în urmă cu puțin timp. Astfel, cum transferul între cluburi este rezolvat, acum și jucătorul trebuie să își negocieze noua înțelegere.
Bourceanu era plătit regește în Banat, câștigând pe sezon aproximativ 220.000 de euro. Foarte probabil, conducerea roș-albastră îi va oferi fotbalistului o sumă destul de importantă la semnătură, însă salariul pe care-l va încasa nu va depăși 160.000 de euro pe an.
Și cum în liga secundă, Goga nu ar mai dori să rămână, Iancu îi caută o altă echipă. În discuția pe care a avut-o cu Gigi Becali despre Bourceanu, timișoreanul l-a impus și pe atacant. „Marian vrea să-l dea și pe Goga la Steaua, că din liga a doua nu-l va mai lua nimeni. Plus că are și 320.000 de euro pe an. Ce să facă?”, au dezvăluit surse din cadrul clubului bănățean.
„Cu toate că Oțelul a câștigat campionatul, eu nu regret că am ajuns la Poli. Totuși, cu tot respectul, eu nu aș mai dori să rămân aici, în liga a doua”, Alex Bourceanu, mijlocaș Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER