Becali l-a adus pentru imagine, dar și-a pus vestiarul în cap:** „S-a stricat relația mea cu Tătărușanu!” Bourceanu l-a ‘convocat’ la discuții: ‘Nu-mi poate interzice să vorbesc’

Becali l-a adus pentru imagine, dar și-a pus vestiarul în cap:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duckadam, președintele de imagine al Stelei, se vede pus în fața unui moment în care trebuie să gestioneze problemele apărute în interiorul clubului. Duckadam a acceptat dialogul cu ProSport pentru a lămuri zvonurile legate de „revolta” fotbaliștilor împotriva sa, „Eroul de la Sevilla” mărturisind că, deși nu a fost abordat de niciun jucător până acum, știe că există nemulțumiri la nivelul vestiarului. Ca un adevărat om de PR, Helmuth a comentat, analizat și a găsit soluții pentru fiecare reproș, ce-i drept indirect, primit până acum.

Domnule Duckadam, jucătorii se plâng că îi criticați. Ați vorbit cu cineva până acum despre acest subiect?
Să lămurim un lucru. Eu până azi (n.r. – duminică, ora 13:30) nu am vorbit cu nimeni din presa scrisă sau de la TV. Din păcate, au apărut o sumedenie de declarații pe care le-am dat în urmă cu destul de mult timp, dar ele au fost scoase din context. Atunci am comentat prestația lui Tătărușanu.

Concret, ce i-ați reproșat lui Ciprian?
Am spus că el are nevoie de mai multă răutate. Ca exemplu, l-am dat pe Beto de la CFR Cluj. În rest, nimic. Am văzut că au apărut informații cum că eu l-aș fi desființat pe Tătărușanu după meciul cu Twente, deși, repet, eu nu am dat niciun fel de declarație până azi. Mai mult, eu pe Tătărușanu nu l-am criticat niciodată, doar i-am dat niște sugestii.

S-a simțit atacat Tătărușanu în urma declarațiilor despre care spuneți că au fost scoase din context?
Vreau să spun că, atât timp cât am stat cu echipa în Antalya, mai mult de două săptămâni, am reușit să stabilesc o comunicare cu Tătărușanu, zic eu bună. Din păcate, prin aceste așa-zise declarații ale mele, relația cu Ciprian s-a stricat puțin. Sper eu că nu definitiv.

Înainte de Antalya nu aveați o relație strânsă cu Tătărușanu?
Nu, nu aveam. Am înțeles și eu mai târziu de ce era așa și vă pot explica. Când a venit el la Steaua, era concurent cu Zapata, portar care mie îmi plăcea. Eu am avut atunci declarații în care am spus că Tătărușanu nu și-a justificat încă cele 1,5 milioane de euro pe care le-a plătit clubul pentru el. A fost afectat de acele vorbe și a fost reținut față de mine după ce am venit la Steaua.

Să trecem la Bourceanu. A venit la dumneavoastră să vă reproșeze ceva?
Am auzit și eu că el, din postura de căpitan al Stelei, vrea să aibă o discuție cu mine. Am fost la meciul amical cu Juventus Colentina, m-am dus și am dat mâna cu el, dar nu am discutat nimic. Nici cu el, nici cu Tătărușanu, și cu atât mai puțin cu presa. Tot ce a apărut în legătură cu acest subiect este pur și simplu imaginația autorului.

Spuneți că ați auzit că vrea să discute cu dumneavoastră. Știți și despre ce?
Da, sigur. Mi-a spus Narcis Răducan că ar vrea să discute, pentru că unii băieți s-au plâns că îi critic în presă. Eu rămân la părerea că nu am criticat pe nimeni, nu e ăsta rolul meu la Steaua, există antrenor pentru asta.

„Nu-mi poate interzice Bourceanu să vorbesc!”

Dar vă reproșați ceva? Credeți că ați greșit undeva în intermedierea relației dintre fotbaliști și presă?
Eu am fost adus în urmă cu aproape doi ani de către Gigi Becali pentru a ajuta la menținerea imaginii Stelei. Eu reprezint imaginea Stelei, nu pe a unui jucător. Nu cred că Bourceanu poate să-mi interzică să vorbesc. Totuși, revenind la subiect, eu nu i-am criticat pe cei în cauză, un singur fotbalist am criticat de când sunt aici.

Pe cine?
Este vorba despre Gardoș, jucător pentru care am o simpatie deosebită. Am spus că, dacă el va realiza ce potențial are și dacă își va da seama că joacă pentru Steaua, va redeveni fotbalistul care a fost anul trecut.

Revenind, ați accepta dialogul cu Bourceanu?
Da, desigur. Nu mi se pare deplasat, pentru că el este căpitanul și, dacă au fost voci în vestiar care i-au cerut asta, probabil că vom sta de vorbă.


Așa este, Tătărușanu a spus că nu vrea să doarmă la Mogoșoaia pentru că patul este prea mic. Dar nu a fost singurul jucător care a avut ceva de comentat
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Duckadam are un an și jumătate de când a revenit la Steaua, de această dată ca președinte de imagine

Dacă Ilie nu-l băga pe Dănănae pe lista UEFA, i-ar fi sărit lumea în cap că nu se folosește de singurul fundaș dreapta de meserie din lot. Așa e lumea!
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Îl apără pe Ciprian la golul primit de la Ola John

Cu toate că au existat voci avizate care l-au criticat pe portarul Stelei la golul reușit de Ola John, președintele de imagine al roș-albaștrilor spune că greșeala nu i-a aparținut lui Tătărușanu. „Nu, nu i se poate imputa nimic. Acea boltă a fost magistral executată, asta e clar. Acolo a fost o greșeală colectivă, luftul lui Prepeliță, Brandan prins nepregătit… Tătărușanu ar fi putut doar să încerce un pas în spate și să încerce să atingă mingea. Poate ar fi reușit, dar, dacă făcea asta, era de-a dreptul uluitor. Oricum, o reacție mai energică, chiar dacă nu l-ar fi ajutat să scoată mingea, l-ar fi ferit de reacțiile negative care au urmat”, a spus Duckadam.

„Brandan poate pleca, Geraldo depinde de Gardoș”

Duckadam a comentat și situația jucătorilor care sunt foarte aproape de a se despărți de clubul roș-albastru. Dacă pe Brandan l-ar lăsa să plece, Helmuth crede că acum Steaua nu-și permite să se despartă de Geraldo. „Brandan e profesionist, dar, gândul că banii din China i-ar rezolva traiul pe tot restul vieții i-ar putea afecta prestația. Avem cu cine să-l înlocuim, sunt soluții. Păstrarea lui Geraldo depinde de prietenul meu Gardoș. Vorbesc serios, el cu Chiricheș ar putea fi o soluție de viitor, dar Florin trebuie să-și vadă de fotbal. Totuși, dacă Gardoș nu-și revine, avem o problemă, Steaua ar deveni dependentă de Geraldo”, a spus Duckadam.

Ciprian este antrenat foarte bine. Dumitru Costică (n.r. – antrenorul cu portarii) mă surprinde la antrenamente prin metodele moderne pe care le folosește
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Tătărușanu nu trebuie să fie schimbat în retur, pentru că nu a greșit la București, iar o astfel de decizie l-ar demoraliza definitiv
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Tătărușanu este un portar cu foarte mult talent, dar are și minusuri. Mă refer la faptul că trebuie să lucreze la ieșirile din poartă și trebuie să arate mai multă răutate
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Dănănae a greșit cu Twente, dar sunt impresionat de ambiția pe care o are și de modul în care se pregătește. Sunt sigur că va fi o piesă de bază la Steaua
Helmuth Duckadam, președintede imagine Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
”E campioană! Câştigă titlul cu două etape înainte” Emil Grădinescu anticipează o surpriză de proporţii: ”Ai grijă! Se înregistrează”
”E campioană! Câştigă titlul cu două etape înainte” Emil Grădinescu anticipează o surpriză de proporţii: ”Ai grijă! Se înregistrează”
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată de ce
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată…
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Călin Georgescu cutremură România. Schengen nu e ce credeam noi: Toți sunt spălați pe creier
Călin Georgescu cutremură România. Schengen nu e ce credeam noi: Toți sunt spălați pe creier
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×