Gigi Becali și-a reconfirmat interesul pentru mijlocașul de la Oțelul și a dezvăluit că i-a transmis managerului să-l contacteze pe jucător. Iorga, care ieri-dimineață a fost în București, mai are doi ani de contract cu clubul moldovean
Mijlocașul de 25 de ani a fost ieri în Capitală, însă, susține el, nu pentru a discuta cu cineva de la Steaua Conducerea Oțelului îi avertizează pe steliști că pot risca o suspendare dacă vor continua să negocieze direct cu jucătorul
Văzut inițial ca o strategie clasică adoptată de roș-albaștri înaintea unui duel cu o echipă din provincie, interesul lui Gigi Becali față de Laurențiu Iorga pare acum că se transformă în realitate. Impresionat și mai mult de prestația mijlocașului în vârstă de 25 de ani din meciul Stelei cu Oțelul (1-1), patronul și-a reconfirmat, ieri, dorința de a-l transfera cât mai rapid la București. Și, ca să-l liniștească pe Iorga, care a crezut că nu se dorește decât destabilizarea moldovenilor înaintea meciului direct, Gigi Becali l-a mandatat pe managerul Stelei să îl contacteze pe „oțelar” pentru a-l asigura de veridicitatea intențiilor anunțate. „Eu am văzut că băiatul (n.r. Iorga) era dezamăgit în seara meciului, că cică a fost doar un joc de-al meu. I-am spus managerului să vorbească cu el, să-i spună că-l vreau și că n-a fost un joc, pentru că eu nu fac așa ceva, eu am demnitate”, a dezvăluit Becali la Digisport.
„Steaua nu poate face astfel de greșeli” Ceea ce patronul Stelei a omis este faptul că Iorga se află sub contract cu Oțelul pe următorii doi ani și că niciun club nu are voie să contacteze jucătorul pe durata acestei înțelegeri. Conducerea gălățenilor i-a avertizat deja pe steliști că pot risca o suspendare dacă vor continua cu astfel de practici, însă nu înainte de a lăsa o portiță deschisă pentru viitoarele negocieri pentru Iorga. „Suntem deschiși la orice discuție pentru jucătorii noștri atât timp cât se desfășoară în condiții profesioniste. Referitor la faptul că domnul Becali a luat deja legătura cu Iorga, sunt convins că un club ca Steaua nu face astfel de greșeli elementare, care o pot costa o suspendare. Noi avem o relație bună cu Steaua, iar dacă este nevoie, suntem deschiși la comunicare așa cum am fost de fiecare dată” , a spus Narcis Răducan.
Mai mult, au apărut și zvonuri conform cărora jucătorul a fost ieri la București, pentru o scurtă vizită la Palat, însă gălățenii au negat întâlnirea, mărturisind că mijlocașul a avut de rezolvat o problemă medicală în Capitală. „Iorga s-a antrenat ieri după amiază cu echipa, nici vorbă de întâlnire cu Steaua. A fost la București, dar pentru alte treburi”, a continuat directorul general al Oțelului.
Iorga este dorit de mai multe cluburi în acest moment, iar ca să plece trebuie să existe oferte pe adresa clubului Narcis Răducan, director general Oțelul
Nu m-a contactat nimeni de la Steaua, eu am contract cu Oțelul și mi-l respect Laurențiu Iorga, mijlocaș Oțelul
Grigoraș riscă suspendarea?
Tehnicianul Oțelului a creat confuzie, în minutul 63 al meciului dintre Oțelul și Steaua, atunci când a părut hotărât să retragă echipa de pe teren. Dacă arbitrul Alexandru Tudor nu l-a penalizat pentru acest gest, observatorul partidei, Alexandru Boc, ar fi notat în raportul său această intenție, iar acum, antrenorul riscă o suspendare. „Am fost puțin nervos, din cauza unor decizii ale arbitrului, n-am vrut să scot echipa. Dacă mă vor suspenda, două luni n-o să-mi mai închidă nimeni gura”, a spus Grigoraș la Digi Sport. (Corina MLĂ‚DINOIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER