Bergodi, la o semnătură de Dinamo!

Bergodi, la o semnătură de Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Badea i-a trimis ieri contractul, prin fax, lui Bergodi.
Italianul trebuie să îl parafeze până săptămâna viitoare

Zilele trecute, Cristiano Bergodi a făcut o vizită fulger la
București pentru a purta primele negocieri față în față cu
acționarii. Italianul s-a întors acasă și a rămas ca săptămâna
viitoare să mai existe o rundă de discuții, care s-ar vrea
hotărâtoare. Dar nerăbdarea șefilor grăbește lucrurile.

Oficialii din „Ștefan cel Mare” vor să bată palma cât mai repede cu
omul care a antrenat în trecut atât Rapid, cât și Steaua și CFR. În
acest sens, ieri, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a primit prin
fax contractul din partea celor din „Ștefan cel Mare”, astfel că
Bergodi se află la o semnătură distanță de a o pregăti pe Dinamo.
Mai mult, se pare că italianul a primit și timp de gândire, data la
care ar trebui să dea un răspuns fiind 26 mai. Exact ziua în care
Bergodi se va reîntoarce în România pentru a fi prezent la finala
Cupei României, partidă disputată între Vaslui și CFR.

Porumboiu încă mai speră

La rândul lor, moldovenii l-au ofertat pe fostul tehnician din
Ghencea, iar Porumboiu speră să-l sufle „câinilor” pe italian. În
acest moment, antrenorul nu este decis asupra viitorului său, chiar
dacă pare tentat să preia banca dinamovistă. Există însă și
rezerve. „Nu vreau să pățesc precum la Steaua, am nevoie de
răbdare”, s-a confesat italianul unor prieteni.

Țălnar rămâne în stand-by

Actualul antrenor al „câinilor” nu va fi înlăturat de la echipă.
Cornel Țălnar va face parte din stafful echipei, asta în cazul în
care nu va primi o ofertă avantajoasă din altă parte. Planul
acționarilor e simplu: „Țânțarul” rămâne în club, iar în cazul în
care Bergodi nu va avea rezultate, atunci „del Bosque” va fi din
nou „manta de vreme rea”.

Boștină,
dorit și la „U” Cluj

Gabi Boștină va părăsi pe Dinamo la finalul acestei luni, iar
mijlocașul se poate transfera liber de contract la orice echipă
interesată de serviciile lui. După ce Unirea Urziceni s-a arătat
interesată de fostul stelist, acum și „U” Cluj ar vrea să-l aducă
în vară pe fotbalistul în vârstă de 32 de ani.

La Stanley Bet, cotele pentru partida Vaslui- Dinamo: 2,10
pentru o victorie a moldovenilor, 3,25 egalul și 3,00 pentru un
succes al „câinilor”

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu se supere Olaru pe mine. E mult peste el”
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu…
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cum motivează BEC decizia de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu
Cum motivează BEC decizia de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
×